Mi se mai spune "Cristina"

Dai un ban, da' stai pe targă?!

2012-01-14T23:08:00.000+02:00

Ei, oricât aş încerca să mă abţin din a scrie şi eu ceva despre evenimentele din aceste zile, nu se poate şi pace. Şi cine mă cunoaşte presupun că se cruceşte la citirea declaraţiei anterioare.

Spiritul de român, ăla pesimist şi delăsător, specific atât mie cât şi multor altora, ne face pe unii să credem că revoltele sunt trecătoare şi nu vor avea efectul scontat. Măi, sincer, începe inima a-mi bate dând din atrii la auzirea scandărilor mulţimii. Trebuie să recunosc că de data aceasta e alftel, de data aceasta nu rămâne aşa.

Marii pretinşi filosofi autohtoni vor zice că aberez. Să o luăm şi la modul obiectiv, cum îmi place mie să indic, căci aşa se construieşte o argmentare! În primul rând, numărul de protestatari este în creştere şi violenţele au purces. În al doilea rând, ce vedeţi la TV nu se numeşte propriu-zis "protest", ci e o revoltă de dimensiuni (momentan) reduse. Nici nu caut definiţia, fiindcă o amărâte de definiţie e de prisos în asemenea situaţii. Desigur, nu se poate pune semnul egal între prezent şi 1989, când, deşi nu eram născută şi nici măcar nu mă agitam prin pântecul maică-mii, revoltele au dus la o adevărată revoluţie. Punctez revoluţie, e aberant să se pomenească de o "lovitură de stat" şi atât. Cel puţin în memoria celor decedaţi atunci. Eu nu am fost în '89, deci nu fac parte din ăia care l-au dat jos pe Ceauşescu, după cum cântă filosofu' Puya, în numele românilor bravi, adulţi pe atunci, şi nu puşti cu apucături de golan bătut de soartă (nici măcar, ci în devenire). Nu în ultimă instanţă, schimbarea unui preşedinte nu va însemna ieşirea din recesiune şi nici răsturnarea dorită; doar treptat se va putea ajunge la ceva asemănător şi cu lideri mai capabili (mda...). Doar schimbarea regimului sau a constituţiei. Şi nu o zic în calitate de elevă cu 7 la istorie, ci de om aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. Ironia polisemiei: îmi ajunge liceul pentru asta!

Nu mai vorbesc de faptul că povestea cu SMURD, este doar picătra care a umplut paharul şi oricine zice că ăsta ar fi singurul motiv e lipsit de orice simţ, inclusiv bunul simţ. Cauza e cunoscută, nu necesită un tam-tam de prezentare.
Poate vă daţi seama cu uşurinţă că am scris destul de repede, dar sper că nu şi haotic. Mesajul - îl rezum pentru cei care reuşesc să citească o frază logică mai lungă de 2 rânduri - este că o schimbare tot va avea loc, şi că trebuie să înţelegem până la ultimul cetăţean că măsurile luate sunt, din păcate, necesare. Respect pentru cei ieşiţi în stradă. Pe săptămâna viitoare veţi primi întăriri dacă se continuă! (Nu dau explicaţii pentru absenţa mea până atunci din motive personale.)

Semnat: o cetăţeană.

Subiectivitate? Bă...nu ştiu!

2011-11-15T23:39:00.000+02:00

Deci mă plimbam aiurea prin apropierea blocului şi oamenii mergeau în jurul meu. La semafor m-am oprit fapt pentru care am cam fost nevoită să asist la unele conversaţii telefonice. O duduie blondă în trening vorbea la telefon şi la un moment dat am auzit-o spunând: "Unde sunt? Păăăi lângă Brinel." Jur cu mâna pe locul unde exista odată un suflet că a fost cea mai epică replică din acea zi. Nu minţea femeia, nu fiţi neciopliţi! Imediat pe acolo e Brinelul, într-adevăr, doar că nu mă aşteptam să folosească un punct de reper aşa de...banal.

Şi cam asta e subiectivitatea logică în opinia mea: să explici ceva prin prisma gândirii tale. Indiferent că interlocutorul femeii era familiar cu reperu' sau nu, asta nu contează. Duduia era, şi nu cu Bolero, cum mă aşteptam. Am mai auzit oameni care explicau locaţia folosindu-se de altceva decât latitudine şi longtudine. Enumăr reperele: Banca Carpatica (asta e o cacofonie neacceptată, 'şa-i?), Bolero, Gente, Sensiblu, Brinel, Casa de Pariuri, dar nu în ultimă instanţă "acolo unde's multe farmacii" sau "acolo unde's prea multe bănci". Ultimele două sunt exprimări ale frustrării personale combinate cu nedumerire.

Susţin că sunt cât se poate de obiectivă, dar am tendinţa să tratez lucrurile separat de restu' contextului şi al lumii. A fi subiectiv e şi să crezi că drace, 5 farmacii în jurul unei insule sunt o exagerare cauzată de incapacitatea unora de a studia piaţa cum tre', şi drace, niciuna nu e nonstop! Ăla e subiectivism în toată splendoarea lui.

Fuck, tocmai am realizat că v-am divulgat date personale care nu ar trebui scrise pe net. Şi tocmai am imitat cu fidelitate surprinderea închipuită a unei adolescente prinsă goală şi apoi ~~fut~~ografiată pentru a apărea pe Facebook. Oh, the humanity! Haideţi toţi, na, să vă văd! Mâine la 16:00 în faţa blocului cu alimentara jos, vă fac cu mâna de la etajul 1 de pe ditamai balconu'. Să nu spuneţi apoi că nu v-am oferit oportunitatea de a atinge adâncul spiritualităţii. Da, bă, mi se mai spune "Spiritualitatea", probleme?

Petrică, dă, mă, pă GSP, n-auzi?!

2011-09-02T15:08:00.004+03:00

Nu săriţi că iară-mi cad meteoriţii, da? Ignorăm lipsa de interes evidentă din partea mea şi rămânem prieteni. Că aşa-i frumos!
Stăteam şi mă uitam la ştiri ca tot românu' cu IQ de neluat în calcul, că acum sunt doar porcării ce nu ar trebui să ne intereseze. În sfârşit, apare o ştire cu salvamontişti, tipică sezonului. Pe lângă pseudo-reportajele de pe plajă în care ba arată cum se vinde cucuruzu', ba cât de proaste stau duduile ce nu s-au săturat de solar care mi-au zgâriat retina vara asta, desigur. Umm, e septembrie? La naiba, e de la internet, eu am scris asta prin iulie, pe cuvânt. Lăsaţi-vă de meserie, bă Clicknet, mdada!

Na deci, de salvamontişti ziceam. Mi-am dat seama că sunt cei mai miştocari oameni. Poliţiştii şi medicu' ăla din Galaţi nu-i întrec! Aaa şi jandarmii! Care dărâmă tot din casă, bag spaima ăn prunci şi pe urmă se cară în şir indian: "Haideţi. bă, că iară am greşit casa!". Nuuu, salvamontiştii sunt speciali. Dacă mi-ar plăcea câtuşi de puţin să mă caţăr şi să fac dumbe prin copăcei şi ar da dracu' să rătăcesc pe acolo nu i-aş suna. Mai bine aş sta şi aş face un testament în scoarţă de copac. Ceva de genul: " Păpuşile mele decapitate lui Victor să le pupe, apartamentu' la nişte hobos simpatici şi neortodocşi, ghiozdanul meu dă firmă la licitaţie, organele mele donate pe principiul "primu' venit, primu' servit", corpul meu incinerat, iar dorinţele mele la apa sâmbetei." Aia cu incineratul nu e glumă şi poate voi dezvolta ideea într-o postare viitoare dacă mi se reaminteşte.

Nu sun la salvamontişti nici în ruptul capului! N-au decât să mă regrete cu ipocrizie şi să mă bârfească în timpul reportajelor. Că asta fac ei! Sunt cei mai mari miştocari pentru că de fiecare dată când vezi o ştire cu oameni care se rătăcesc pe munte sau se rănesc se pun întrebări salvamontiştilor. Răspunsurile lor includ fără excepţie adresări pe un ton mai degrabă batjocoritor decât părintesc: "tineri iresponsabili care se aventurează", "neechipaţi, neinformaţi", "populaţia nu ştie", "repetăm ca să fie înţeles", "terminaţi cu hoinăritu' pe unde nu e marcat, adică pe nicăieri!" Ultima, este, desigur o exagerare voită pe care o interpretez singură dată fiind asemănarea situaţiei din munţi cu cele de pe autostradă. Când aud salvamontiştii mi se pare că se plâng încontinuu că primesc telefoane noaptea de la idioţii care se rătăcesc: "Bă, Gigele, iară tre' să mergem după fraieri, bă?". Dacă nu ar fi aşa bulangii în reportaje mi-ar fi milă, serios!

Concluzia pe care tre' să o trageţi este că România e ţara lui "bă" şi "mă". Şi cam atât. Restul este subiectiv spre ruşinea mea, inclusiv ce am scris mai sus. Până la anu' sau mai devreme, spuneţi-i la moşu' ce să vă mai aducă: de ce trebuie votat Boc iară, de ce e Puya aproape la fel de bulangiu ca jandarmii, de ce am zis de incinerare, care-i părerea mea onestă despre ediţia de anul acesta "Să adunăm căcat, Românica!" sau alte porcării care vă mai trec prin cap. Posibil să mi se fâlfâie precum drapelu' şi să scriu de ce am chef, totuşi. Prin chef mă refer la inspiraţie, deci umpleţi-mi paharu' şi joc de glezne!

Pupicei, Criiiiis! :*

UPDATE: Acum că am scris, mă simt ca după o naştere dificilă! Ummm, cred.

Paralela de 'patruşcinci'

2011-08-06T01:37:00.005+03:00

Bă, e vară, şi încep aşa că ăsta e protocolu'. Vă las să vă stingeţi ţigările slim în timp ce mestecaţi tutunu' crud servit pe tavă ca desert. În meniul de astăzi: răbdări prăjite.

Fără ceva cu care să vindeţi nu puteţi nici să intraţi pe scenă, nu vă cere publicu'. Adevărul e ăla plin de clişee plicticoase care te loveşte unde-i interzis în box. Da' nu pot să-mi dau seama de ce defilăm cu atâta cinism în faţa lumii. E pentru că ştim efectele ipocriziei sau pentru că ne place să ne tăvălim ca porcu-n noroi când aflăm că şi lumea e ca noi. Nu există diferenţe decât căcaturile cu "fiecare e special" sau cum? Unele clişee sunt nişte greţo-scârboşenii care îţi pupă specialitatea. Reveniţi-vă şi spuneţi-mi că nu aţi tras fumul aburelilor; ar fi prea ironic.

Un alt clişeu e ăla cu schimbările. Adică unii zic "people can change" şi alţii "people never change", deci dacă suntem atât de dependenţi de zicalele repetitive pe care o luăm de bună? Bag mâna în Bocca della Verità că decât să vă bazaţi pe propria experienţă mai bine vă apucaţi de făcut sondaje pentru a afla răspunsul. Aştept cu suficientă răbdare să aud care din ele e bună. Eu rămân indecisa împăciuitoare care susţine că adevărul e în aer şi nu e nici alb nici negru. "Mincinoasă" era prea adevărat.

Ai de...iar am scos nişte papagali coloraţi doar ca să vă zic esenţa. Pur individualistă, desigur, ţin să vă informez că lumea se schimbă de nu se poate. Poate e doar maturizare, sau cum îi ziceţi voi, dar nimic nu-i mai urât decât o schimbare drastică prin care te îndepărtezi de ceva/ cineva. Cinic, also, că tot pomeneam termenu'!

Nu aţi întrebat de Felix, nici n-am răspuns. A fost cum era de aşteptat, deci detaliile nu-şi au rostul, plus că (şi acum citez un înţelept al acestor vremuri a.k.a. Ţiţi) "What happens in Felix, stays in Felix."

Îmi plac simetriile aşa că voi încheia cu: Uite aşa mi-am petrecut eu vacanţa de vară. Mai aştept şi alte veri demne de povestit,
Cristina.

P.S. Să nu uit, am scăpat de febra care îmi dădea fiori cu tente erotice numită Justin Bieber, când am văzut ce sosie a dracu' de apreciată are pe eventful. Yumm, nu?!

6.999.999.999

2011-07-22T15:33:00.001+03:00

"Să n-ai încredere în nimeni" e o vorbă pe care mulţi n-o respectă deşi o susţin. Aş fi ipocrită să spun că fac excepţie. Mă declar cu mâna pe inimă una dintre cele mai naive persoane de pe lumea asta. Dar câte trebuie să oferi pentru a fi sigur că te poţi baza pe cineva? Răspunsul e-n aer şi cred că mi s-au terminat rezervele de heliu.

Toată lumea greşeşte, da' unii o fac mai apoteotic ca alţii. Pentru unii merită să dai bani să le promovezi prostia, aşa cum fac idioţii care-şi cumpără domeniu .com/.ro etc. pentru a scrie în mare despre alţi proşti. "Hateri" parcă, nu? Dacă vreţi să vă luaţi de mine, mai bine ieşiţi. A fost un sarcasm voit, încă nu m-aţi prins cu erori. În număr destul de mare ne îndreptăm spre un optimism bolnăvicios. Iar dacă mă declar pesimistă, mă faceţi mincinoasă iar. Eu mint oricum, de vreme ce între pesimism şi optimism îţi trebuie doar o clipă să realizezi că tot ce-ai plănuit s-a năruit, apoi a revenit brusc. Ca tabloul să fie complet, acel "tot" a-nceput să fugă iar mâncând pământul. Ştiu că mulţi nu înţelegeţi, aproape 7mld. Şi mi-e indiferentă curiozitatea voastră sau lipsa ei.

Având în vedere incredibilul fapt că am şi eu o viaţă în afară de cea de care habar nu aveţi, dar pretindeţi că o ştiţi din prea puţinele informaţii divulgate -ăăă stai, e o singură viaţă- mi-am permis să am alte activităţi, unele plictisitoare, altele dimpotrivă. Merg la Băile Felix luni, deci dacă sunteţi pe acolo sper să nu ne intersectăm din niciun punct de vedere. Pe cei din Bihor care mă citesc (parcă eraţi vreo doi) îi salut şi dacă mă văd să dea din mâini ca disperaţii. Ăsta va fi codul nostru ~~secret.~~ Turiştii, după cum am zis, nu, decât dacă sunt prietenoşi, sociabili, plini de viaţă şi arată a oameni. Altfel nu discut.

Vă doresc o lună aşa cum meritaţi (sau, mă rog, atât cât mai e până mai scriu),
Pi$y 4 u 4 evr. (?!)

Stereo

2011-06-16T20:50:00.000+03:00

Aflată într-o continuă schimbare, subsemnata începe să creadă că poate a exagerat. Îşi cere scuze pentru orice contrast care dăunează pupilelor. Dar nu se poate abţine, din câte mi-a şi spus. Şi e greşit să cred că a vorbit cu mine de vreme ce e singură. E una şi aceeaşi, cum a vrut mereu să fie, dar anumite circumstanţe au fost neaşteptate.

Fiecare dintre noi are anumite clipe în care are impresia că totul e diferit. Şi toţi ne apucăm să reacţionăm pueril, fără a şti că a doua zi vom regreta. Nu mă refer la chestiile mărunte, ci la tot. "Nu trebuia să-mi cumpăr bluziţa asta, ci aia cu paiete" e cel mai mic dintre acestea. În plus, niciun om întreg la cap nu ar trebui să-şi facă astfel de probleme. Conform unor studii economice însă, toţi trec prin asta la un moment dat. Face parte din ceva numit "comportamentul consumatorului". True story!

Astăzi a fost o zi în care mi-a părut că totul e diferit. A început bine şi am crezut că se va termina la fel, dar iată că m-am înşelat iar. Nu pot înţelege de ce nu găsim absurditatea în senzaţiile astea. De ce nu vedem că e prea brusc, deci imposibil? De la "nu" la "da" e cale cât diametrul unui cerc şi a vedea brusc lumea de la ceva plan la o simfonie pentru simţuri e eronat. Asta dacă iluziile sunt eronate. În ce mă priveşte, iluziile mele sunt menite să îmi strice pofta de căşti noi. Nu's normală, dar când vă zic asta, credeţi că e metaforă. Totul se răsfrânge asupra mea şi-a ironiilor mele, pe principiul povestioarei cu tentă de fabulă în care ciobanul e mâncat de lup după ce a strigat aiurea după ajutor. Nu mă miră finalul ăsta. Spoiler alert?!

Scurt şi cuprinzător, nu vă mai chinui cu teme de gândire (mai ieşiţi şi voi din case, ce tot citiţi bloguri?), ci vă urez o vacanţă întocmai precum meritaţi,
Cristina.

Cine sunt?

2011-06-11T23:52:00.003+03:00

Nu de puţine ori am menţionat că a-ţi face iluzii este o mare greşeală. Şi am spus-o cu atâta certitudine de m-aţi luat în serios. Bine aţi făcut! Mă bazez pe fapte adevărate, demonstrate de propria-mi experienţă de viaţă.

Să nu reluăm poveştile cu "mă numesc Cristina şi-mi place să mă distrez" pentru că sunt absolut inutile şi să ne aşezăm să ascultăm ce e cu experienţa asta. Promit că voi omite termenii "penitenciar" şi "abator".

Niciodată nu mi s-a spus: Cris, dragă, nu-ţi mai face iluzii. Ci doar "bravo". Părea senin şi din suflet, poate pentru că nimeni nu avea cum să ştie ce se va întâmpla. Iluziile sunt legate de viitor, în special de viitorul pe care nu îl putem controla. Nimeni nu are iluzii precum: azi îmi voi cumpăra şosete. Un astfel de viitor e prea uşor de controlat, prea în mâinile tale. În spiritul proverbial autohton, am descoperit că prea iubita specie umană nu doreşte decât cioara de pe gard.

Astăzi am căutat un punct înalt, la propriu. Şi când l-am zărit, mi-am făcut un test. Unii mi-au zis că pot ajunge unde îmi doresc, iar alţii că unele ţinte sunt prea înalte. Ţinta asta a fost vârful blocului: o chestie de pe acoperiş. Aşadar m-am întrebat: Pot ajunge acolo? Apoi, în lipsa unui interlocutor, mi-am şi răspuns: E posibil, draga mea Cristina. Pare foarte greu, dar de pe umerii cuiva ai putea să reuşeşti. Deşi lipsit de optimism, acesta este cel mai sănătos răspuns. De ce să-mi spun că voi putea, să încerc, şi să cad neavând cine să mă prindă dedesubt? De ce să merit aşa rană pe sufletul meu?

Uneori, iluziile sunt inevitabile. Pentru mine rar, dar nu deloc. Nu pentru că sunt naivă, sau la fel de naivă ca toţi oamenii, ci doar...umană. Iluziile sunt făcute din ceva bun, şi dacă ne punem speranţele în cineva drag că le va împlini ne aşteptăm să fim pe mâini sigure. Dar ce se întâmplă când persoana care s-a oferit să te poarte pe umeri ca să atingi vârful blocului te scapă? Şi partea proastă e că se retrage exact când te sprijini mai bine pe ea. E stâlpul tău, are şi scară şi e confortabil. Ţi-ai dus toate catrafusele sus şi te-ai mutat acolo, pe el, că avea şi un beculeţ ce-ţi lumina existenţa. Şi apoi nu ţi-a mai permis să ajungi unde vroiai, lăsându-te să cazi în ceva ce spera să nu fie neîncredere. Stau în bloc cu 6 etaje, deci nu am avut cum să supravieţuiesc acestei căzături.

Hmm, să vă arăt ceva ce dă mai puţin de cugetat la propria persoană şi mai mult la un scenariu. Conceput de mine, fără a-mi pune la bătaie ovarele. Vi-i prezint pe ai mei şi da...şi pe mine pe acolo. Aia duplicitară, după cum sugerează şi header-ul blogului.

Vă dau şi linkul, să-l puteţi transmite prin vriu grai! (Vedea-v-aş cum dictaţi voi: http://www.youtube.com/watch?v=AKrvkigHOo0)

Vă alerg cu bâta plină de pasiune,
Cris/ Shortie/ Dubioasa.

Evadare

2011-06-05T23:24:00.001+03:00

M-am hotărât să-mi alcătuiesc propriul destin. Dacă, prin absurd, aş şi reuşi să fac asta, m-aş autoproclama cumva. Mă proclam cum vreau, am dreptul ăsta.

Deşi în viitor mulţi vor rămâne în aceeaşi pâclă enervantă, sper să fac parte din grupul celorlalţi. Mereu am făcut parte din ceva ce face legătură la alţii, altfel. Asta duce inevitabil la diferit, un cuvânt atât de evitat din pricina sensului său denotativ.
Ştiţi, mi se va rupe la modul conotativ de denotaţie. Vreau să mă joc cu antonimele astea până mă acuză ambele de adulter, pe urmă se deşteaptă simultan, iar eu ajung închisă pentru bigamie.

Simt că a trecut ceva vreme de când n-am mai dat astfel de dume. Dume care, de altfel, mă lasă rece ca un cadavru perplex la simplitatea unei ambiguităţi clandestine. Nu, cadavrele nu pot fi perplexe. Am ciudatul sentiment ca site-urilor cu dicţionare online le-a crescut page rankul. Nicio legătură cu discursul meu.

Pe principiul zicalei "cum îţi aşterni aşa dormi" îmi scot cearşaful cu răţuşte pe geam pentru a căpăta prospeţime. Contra aceluiaşi proverb, susţin că degeaba dormi bine dacă mă-ta e cea care îţi face patul. Voi cum vă aşterneţi? Culcaţi, mă?
Personal, vreau să nu mai dorm în pat, ci să rămân în grupul ălorlalţi; un grup cu membri dubioşi care deşi nu dorm în pat, nu sunt lilieci. Oameni echilibraţi, cu capul pe umeri, nu atârnat spre sol până la nebunie.

Cine m-ar ţine în grupul majoritar? Doi culturişti lipsiţi de materie cenuşie? Credeţi că e aşa simplu şi că sun un sac de 45 de kile bun de reclamă la teleshopping? Mobil şi uşor de dezasamblat? Prin răspunsul afirmativ la aceste întrebări, reuşesc să balansez pesimismul cu optimismul spunând răspicat: N-ai coloană. Utilizarea singularului denotă adresarea drectă (şi fără perdele, draperii sau jaluzele). Şi nu vorbesc de curaj, cum n-am zis de coaie, ci de lipsa de obiectivism şi incapacitatea de a ieşi din tipar. Cei care aveau deja un răspuns negativ pregătit ar trebui să înţeleagă şi continuarea monologului interminabil. Nu există sfori destul de puternice pentru a-mi lega spiritul într-un loc impersonal. Dragoste cu sila nu se poate. Voi găsi, fără doar şi poate, o cale de a evada precum apa. (Fără comentarii gen "dar ce diametru are molecula de apă?", vă rog.)

Poate până mâine n-o să ştim nici eu, nici voi, ce vroia să însemne o metaforă din tot ce am scris. La urma urmei, de ce ar conta? E un efect de suprafaţă, care îmi hrăneşte, însă, sufletul cu mare măiestrie. Pus pe hârtie prin alţi termeni, poate fi mai fals ca ecologia. Ştiu, ce ironie nefericită!

Mă retrag în umbra finalului apoteotic dorit şi vă las în pâcla nopţii iar,
Cealaltă.

Luna de pe cer

2011-05-20T20:41:00.002+03:00

-Ei haide, măăăi, se vaită minunata blondă în timp ce tocurile împung locul unde păşeşte, după un drum aşa lung mă duci la dracu' ştie unde?
-Pisi, nu înţeleg, şopteşte aproape mut Ţiţi, am închiriat o rachetă ca să ajungem pe Lună. Chiar nu ţi se pare superb?

-Gigel a închiriat un Rolls Royce la aniversarea noastră şi m-a dus la Mamaia. Măcar acolo nu mi se băgau pantofii printre toate...nici nu ştiu ce's astea, pisoi!
-Îţi luăm altele din Paris, hai să ne uităm împreună spre Terra, încearcă armăsarul s-o calmeze.
-Auzi, eu ştiu că tu eşti cu stelele şi prostiile astea, da mie mi s-a acrit de toanele astea. În loc să fii şi tu cu capu'n nori ca toţi băieţii cumsecade, tu tre' să ţi-l bagi înnnnn stele!
-Nu poţi aprecia şi tu că ai lumea la picioarele tale o dată în viaţă? Şi asta la propriu!
-Hihi, dacă pui aşa problema...mi se pare că o văd pe mă-ta de aici, pisoi!
-Scumpo, e prea departe ca să o vezi, chicoteşte virilul bărrrbat.
-N-ai pic de umor, încercam şi eu să fac o glumă, dar aerul ăsta ţi s-a urcat la cap.
-Nu e aer, de ce crezi că avem costume special proiectate pentru a fi rezistente la...
-Bine, am înţeles, iubitule, dar tot nu văd nimic special nimic aici şi mi s-a făcut dor de televizor.
-Dă-l naibii de televizor! De aici vezi absolut tot, până şi ce face Monica de când nu mai e cu Irinel, îi explică el pe un ton profesoricesc arătând spre sud-estul Europei.
-Aşa e, pisoi, uite Balcanii!
-Sunt niţel cam departe să fie văzuţi dar ai dreptate, pe acolo sunt! Geografa mea scumpă, inteligenta mea mică!
-Nu ştiu cum e cu geografia, dar ziceam şi eu din câte am auzit de la Puya. Pe acolo suntem noi, prin Balcani aşeaaa, nu?
-Din punct de vedere geografic, ne situăm mai degrabă prin Carpaţi, care's tot munţi. Nu mă am eu cu astea, oare unde-i Cris să-ţi explice?... Cris, cea mai inteligentă fată de pe tot elipsoidul ăla de rotaţie...vai, cât de perfectă e. Dacă ar exista grade de comparaţie la "perfect", ea le-ar lua pe cele mai înălţătoare. Fata aia e ceva de neînchipuit, merită...pfai de mine, merită un sprijin financiar pentru intelectualitatea ei. O să îi dau toţi banii mei când mă întorc pe Terra. Până la ultimul sfanţ, că merită; şi-o să le spun tuturor din gaşcă să facă la fel şi să ne închinăm ei de acum că ne poate salva cu geniul ei!*
-Ia lasă-mă cu astea, vreau să ne întoarcem! Mi se deshidratează buzele şi părul îmi devine încâlcit.Hai să plecăm acum şi să îi dăm banii ăia Cristinei. Pare o idee genială, decât să ne pierdem vremea prin întuneric, pierduţi pe nicăieri.Şi pentru că datorită ei mi-a venit acest ilustru gând, desigur, îi voi da dublu decât tine! Ba nu, îi voi da toţi banii şi voi mai şi fura!*
-Ţi-am promis că te duc într-un loc special. Dacă ştiam că nu te mişcă nici această privelişte ne duceam şi anul ăsta la ai mei la ţară!
-Mda, că tare diferit e aici! Şi aici sunt gropi şi mizerie, nu e civilizaţie şi n-am semnal pe telefon. Nu e absolut nicio diferenţă! Stai! Unde a plecat nava aia nenorocită?

(final deschis)

*citat extras din cugetările profunde ale personajelor. True story!

You were warned!

2011-05-08T22:26:00.003+03:00

Mă caţăr cum sare un păduche ambiţios, doar că mai am şi strategie în paşi. Ştiu că ţelul meu e mobil şi traiectoria se schimbă cu fiecare mişcare, aşa că nu subestimez ceea ce se numeşte "schimbare de planuri".

În timp ce tu mă vezi ca pe un şoricel, eu îmi rezerv dreptul de a te vedea ca pe un elefant pentru ca relaţia dintre noi să nu piară, ştii? Se spune că esenţele tari sunt în sticluţe mici, dar toată lumea ştie că nu-i aşa şi că există o singură excepţiune: madame Eu. Nu ştie toată lumea? Păi atunci daţi buzna şi anunţaţi: am aterizat şi voi cina cu voi. Greşit, nu vă invit nicăieri, vă vânez.

Tocmai m-am întors de la bursă şi mi-am mutat acţiunile. Am decis că "visurile" nu's cea mai bună alegere aşa că am investit în "mama dracu'". Nu ştiu ce ziceţi voi, dar nu mai sunt sceptică acum. Ştiu că deşi ţin cu X tot o bate Y fără să clipească. La ce mama dracu' să ne mai complicăm atât să analizăm? Hopa, poc un bănuţ în acţiuni. Vă recomand să vă duceţi toţi acolo, e chiar profitabil!

Mă distrez bine când aud că unora le vine inspiraţia din prafuri. Se pune şi în cazu' meu dacă mi-a venit din praful de ciocolată? Inspiraţia, zic. Nu aşa-i? Da' nici n-am dreptu' să debitez că ştiu viitor? Vă roooog! Mulţumesc, uitaţi: Nu murim toţi în 2012, pupa-mi-aţi picioarele de profetă talentată ce mă consider!

Bă...ştiţi ce nu înţeleg? De ce ne mai plângem cu toţii. Nu pot înţelege deşi mă plâng probabil mai des ca voi. Dezamăgită de jegul ăsta cu numele de "societate", vreau să schimb ceva atât de mult încât anticipez cum sună când mi se fâlfâie. Vreau, totuşi, să aud aplauze frenetice care să mă mintă pe faţă că sunt apreciată. Merci, quel honneur! (Scris-am bine? Numai "touché" ştiu...)

Dacă nu vă convine multitudinea de paragrafe, plânjeţi-vă lui! Nu dăm nume, trebuie bănuit, găsit dovezi, constatat, confirmat: e Onaci! Wanted dead ~~or alive~~! Îl găsiţi în compania chitarelor abia trecute de vârsta pubertăţii. De asemenea, poate fi găsit în judeţul Cluj, posibil în maşini pe care scrie "Şcoala". Fiţi cu băgare de seamă că dacă e turbat poate deveni periculos. De aceea am şi dat "enter" mai mult, după cum mi-a poruncit. Imaginea este doar o sugestie de prezentare.

(Până ne mai auzim vă las cu o melodie dragă sufletului meu, cu dedicaţie pentru mine şi pentru Onaci şi cine vrea el. Ba nu, numai pentru mine, ce mama dracu' de disclaimer! )

O pagină

2011-04-30T22:20:00.005+03:00

Afară-i răcoare, deci bine că stau înauntru. Mirosul de petrecere îmbibat în mâncare şi alcool, în zâmbete şi dans, mă trânteşte brusc pe scaun şi-mi închide ochii.

În faţă era un individ lipsit de griji sau cel puţin aşa părea. Vedeam cum îşi mişcă buzele, privindu-mă atent, dar nu reuşeam să înţeleg ce zice. Îmi duc mâna la urechi; nu aveam căştile. Îmi pipăiam capul, dar realizam că nu îmi găsesc mintea. Printre sutele de cadre de poezie, vroiam să mă ridic şi să merg în pat. Nu băusem mult, vroiam să-mi amintesc şi nu să uit. Nu sunt atât de naivă încât să beau ca să uit ceva doar pentru câteva ore în care mi-aş blestema deciziile. Se apropie de mine şi mă trage de mână. Vroiam să-i fac semn că nu, orice care să însemne "nu", dar am lăsat-o baltă.

Întind mâna printre paharele goale şi iau telefonul. Mă uit la ceas apoi îl împing la loc. Individul nu mai e pe acolo, aşadar încerc să dau iar de el. Ştiam că greşesc, dar, repet, nu băusem suficient încât să iau decizia corectă.

După ce m-a prins de mână şi m-a luat în braţe mi-am dat seama că nu era nicio petrecere înaintea lui. Şi că nici după el nu ar mai fi vreuna. Am început să râd fără să ştiu de ce, după care m-am îndepărtat şi mai mult de celalţi. Bâjbâiam prin întuneric spre camera caldă. Deşi nu era lumină, puteam face instant. Făceam magie şi fără prezenţa maestrului. Era mai mult o iluzie, dar parcă mereu fusese aşa. În cadrul aceluiaşi întuneric parfumat de delirul oniric el nu a observat starea mea. Nu mi-a ascultat şoaptele lipsite de ajutorare şi n-a vrut să mă trezească. Uşa se închidea în urma lui în timp ce căutam cearşaful.
Cred că voi pleca acum, deja mi-e dor de el.

Fără

2011-04-27T21:38:00.002+03:00

N-am un scop anume pe planeta asta. Nu vă sunt mamă, nu îmi ziceţi soră sau frate, nu ne ştim. Dacă ne ştim, rectificăm puţin. Pe mine nu mă poate şti nimeni.

Aşa cum unii vin pe lumea asta cu sentimentul că tre' ei să frece, să drege şi să schimbe, aşa dau şi io ca ţăranu' cu lopata după ei şi zic că's proşti. N-am auzit o prostie mai mare decât cea pe care se bazează spiritul ăsta civic. Cred în el cum cred şi în moralitatea clasei ~~prea~~curveşti. E atââât de greşit să spui că există spirit civic. Există, în schimb, o supradoză de ambiţie care îi face pe unii să se creadă Spiderman sau Superman. După caz. Şi cred că supradoza asta a fost declanşată 'prin '86 într-un oraş ucrainean. "Cernobîl", parcă...

Habar n-am ce vreţi de la mine şi parcă mi se rupe. Doar parcă, la mine totul e relativ, inclusiv raţiunea. Ori e prea multă, ori nu-i deloc, altfel nu aş înţelege de ce se aruncă mai degrabă cu ouă metaforice în mine. După modelul celebrei replici a Dubioasei*, mă lupt fără cuţite şi arme de foc pentru a face senzaţie. Senzaţie de greaţă. În umbra speranţelor false, aprind focul care să alunge atmosfera asta rece dintre noi. Haideţi mai aproape să facem un foc de tabără ascultând în spirit clasic românesc nişte Vivaldi. Să ne punem fiecare de băut şi să prvim ceru' de parcă ar fi o piţipoancă în nud. Ce forme au norii ziua? Ce lumină au stelele noaptea? Hai să ne pierdem vremea doar de dragu' de-a face puţină conversaţie. Sunt deschisă, accept insulte,... da' şi când întreceţi măsura e posibil să vă fie cald la cap şi să miroase a ars. Accidente frecvente la orice foc de tabără, nu?

*"Mă las pe gândirea voastră bazată. Bazată pe nimic, doar bazată"

Două pagini

2011-04-22T00:09:00.006+03:00

N-am de gând să mă întorc în trecut doar ca să-mi amintesc de ce a fost în urmă cu 3 ani. Oricum ştiu că deja erai lipit de sufletul meu şi lipiciul ăla s-a dovedit a fi mai rezistent decât credeam. Ştii ce se zice, că dacă nu poţi despărţi tre' să rupi? O să-mi rup în bucăţi inima dacă nu-mi spui cum să te alung de pe ea. Iar fâşia minusculă de care vei rămâne agăţat ţi-o voi da ţie, căci tu vei fi întreg iar eu doar o parte.

Poţi s-o ţii, s-o pui în ramă când te vizitează cineva şi vrei să arăţi ce ţi-a rămas de la mine. Vreau să fie un trofeu pentru tine, că pentru mine n-a însemnat nimic câtă vreme mi-a aparţinut. Şi chiar dacă îţi vei face o colecţie de astfel de trofee sau nu, asta nu va mai conta. Peste câţiva ani chiar că nu va mai conta. Dar vreau să mă cauţi atunci când n-o să mai conteze şi să mi-o dai înapoi. O voi vrea înapoi, la fel şi pe tine. Iar când voi vedea că nu mai eşti lipit de ea voi găsi o modalitate de a o pune la loc cu restul inimii mele. Normal că va rămâne fisura aia; va rămâne ca un simbol al ceva ce s-a întâmplat într-o zi cu soare prin 2011 sau ca o amintire. Ca ce vrei tu. Şi dacă îţi voi permite, te vei lipi de mai mult din inima mea, căci dacă te-ai prinde doar de acea bucată ai cădea cu tot cu ea în abis. Câte şanse ar fi să-mi rup iar din inimă peste câtva timp? Şi tot aşa până n-ar mai rămâne nimic?...

Nu e genu' meu să scriu mult pe subiectu' ăsta şi nici al tău să citeşti mult astfel de subiecte. De data asta, însă, voi face o excepţie. Îmi voi trimite solii de pace să îţi arate că am multe de îţi spus. Nu voi putea să îţi zic tot şi oricum n-ar fi elegant din partea mea. Nu că aş avea vreun dram de eleganţă în a-mi pune sentimentele pe taste. Ţi-am zis ce aveam de îţi spus personal, deşi ai plecat pe nepusă masă, iar acum dă-mi voie să fac excepţie de la scrisul meu concis şi să îţi spun aici ce n-ai vrut să asculţi mai devreme. Pentru asta mi-ar trebui zeci de ore şi de pagini, dar voi încerca să o fac în două pagini. Două pentru că te-am făcut duplicitar şi regret dacă te-ai simţit jignit, două pentru că sunt duplicitară, doi pentru că unu din noi n-a fost niciodată suficient, şi doi pentru că atâţia suntem.

Hai să facem un efort amândoi şi să ne dăm pe excepţii. Şi mai hai să nu îmi spui mâine că vrei să-mi dai bucăţica înapoi dacă nu vrei să mi-o înmânezi personal. Ieri pe vremea asta eram pe afară, pe lângă lac, nu? Nu mă pricep la timp şi la spaţiu în modul în care le consumam noi. Treceau repede. Puteam fi oriunde, oricând, încălcând legile fizicii. Era totul aşa simplu, şi totuşi...de ce-am renunţat?
Vreau să mă complic. Sună absurd, dar te asigur că sună şi măreţ în acelaşi timp. Cel puţin pentru mine. Dacă până acum vroiam să fac să fie cât mai simplu, acum vreau să mă complic cu tine. Şi dacă tot crezi că n-ar merge îţi zic să uiţi şi să laşi naibii în urmă. Ţi-am mai zis şi tot degeaba. Am obosit să vorbesc cu pereţii despre un lucru la care nu primesc răspuns. Am înnebunit şi nu apelez la sensul metaforic când spun asta.

Posibil să fie în zadar să îmi mai acorzi puţin din timpul tău pentru a-mi spune ce crezi despre ce am zis mai sus. Posibil să nu îmi mai pese de ce ai mai avea de spus, dar prea puţin probabil. Posibil să nu îmi acorzi timp şi să nu citeşti asta. Oricum n-ai avea nimic de pierdut. Asta dacă timpul nu se ia în calcul. Posibil să te răzgândeşti într-o zi, precum te-am sfătuit, dar nu ştiu cât e de posibil. Posibil să fie prea târziu sau să fi fost doar un vis?

Ca-n piaţă

2011-04-15T16:00:00.000+03:00

Trece timpul cum nici nu vreţi să vedeţi şi la urma vă alegeţi cu multe amintiri. Ştiţi motto-ul ăla cu "Trăieşte-ţi viaţa!", care e luat mai la 'şto sau mai în serios ca un motto general al societăţii actuale. Societatea asta dupa care nu mă dau în vânt şi nici de-a dura...
La final n-o să aveţi timp să faceţi o statistică cu plusuri care anulează minusuri şi alte dume pe care i le-aţi da într-un spaţiu imaginar Sfântului Petru sau...mă rog, nu ăla v-ar judeca. Ştiu că e demoralizator să spun asta da' veţi crăpa pe neaşteptate şi după 5 ani nimeni n-o să mai ştie cine aţi fost. Asta dacă nu vă daţi pe brazdă şi învăţaţi nişte chimie imposibilă sau scrieţi nişte poezii de se zvârcoleşte Eminescu underground. "Eminescu Underground" :)) Scuze, gata!

Se zice că după ce te cari de pe rotuntijimile dubios de eterogene ale planetei aterizezi prin nori sau sub litosferă. Vă explic ştiinţific, că dacă vă iau cu Dumnezeu şi Dracu' mă faceţi incultă. Inculţi e voi, bre'!Alţii mai ciudăţei aşa (notă: eu) susţin că nu te cari nicăieri, că nu e nimic după lumea asta. Ideea comună e că nu iei nimic dincolo, oricât ai agonisi sau şterpeli*. Mergi frumos cu băgăjoiu' la poartă la Sf. Petru (sau oricine), ţi-l confiscă şi îl trmit pe urmă înapoi ca prin aeroporturi după 9/11. Touché! Şi ştiţi că e aşa, dar voi rămâneţi avari şi lacomi şi faceţi ierarhiile începând de la bani în jos. V-am mai zis că-s doar nişte hârtii care aduc conflicte şi nicidecum ordine în sistem.
Hă-hă! Râde ciob de oală spartă! Mda... Doar că eu stau bine cu teoria asta. Şi-o ţin una şi bună: vă vindeţi până şi sufletele la preţ de nimic. Pentru ce? Mai ziceam că nu vă înţeleg pe voi. Nu găsesc un răspuns adecvat pentru această întrebare, pentru că toate zicalele astea îmbroboditoare pe care mi le-aţi da ar fi de prisos. Avem fiecare un preţ pe care îl ascundem până este aflat. După ce este aflat şi plătit îl rostim cu o mândrie jenantă. Încep să privesc curvele ca pe nişte oameni. Pentru început doar dpdv biologic.

*şterpeli - btw, am dau un search pe Google şi mi-a dat asta, deci îi mănâncă o altă amendă pentru discrminare. Sunt sigură că are şi cuvântu' ăsta o etimologie decentă din strămoşi îndepărtaţi şi ne simtem insultaţi! (Steguleţu' e numai şi numai păntru patrihoţi!)

Şi...?

2011-04-11T17:24:00.000+03:00

Unde s-a scurs atâta timp... habar nu am. Am impresia că abia ieri te-am văzut prima dată şi totuşi a fost demult. Prea demult, dacă-mi vrei părerea. Vreau să stăm să ne punem întrebările alea de care ziceam mai devreme.

Tu să mă întrebi de ceva, eu să fac pe proasta doar ca sa mă întrebi iar. Şi-ar merge, cum a mers de fiecare dată. Vreau să-mi mai pui întrebări cu răspunsuri evidente, să încep prin a-ţi răspunde cu: "D'ooh!" şi-apoi să schimbăm subiectul. Şi aia, şi cealaltă, şi mai vreau să mă faci să râd cu glumele tale absolut patetice. Mai pune-mi întrebări la care ştiu răspunsul; îmi place să fac pe superioara. Vreau să afli mai multe despre mine şi dacă ţi-e frică să întrebi. Hai să ne gândim împreună la o altă cale de a afla chestii unul despre altul. N-are cum să-ţi fie încă frică de mine, că te-aş putea judeca. Încă n-am făcut-o şi nici nu am intenţia să o fac.

Alături de multe alte întrebări suspendate stau şi ale mele. Sunt undeva în mintea mea toate. Şi mă apasă grozav, până pe piept. Ţi-am mai zis că mă sufocă, deci răspunde tu la ele. Doar nu vrei să pier de curiozitate. Eu mereu am fost sigură că ştiu răspunsul, tu la fel. Cine-a avut dreptate? Fă-mă să înţeleg prin felul tău greşit de-a te exprima. Fă-mă să-mi ies din sărite şi să îţi arunc privirea aia. Încă puţin şi reuşeşti. Când n-ai reuşit tu ceva atât de tangibil? Dacă e la îndemâna oricui, ţie n-are cum să-ţi scape printre degete.

Da' uite că ne tot plasăm pe străzi de câteva zile încoace şi răspunsurile nu vin. Adică "trecutul" e dus, ştiu. Şi parcă-parcă aş vrea să te fi văzut prin ochii mei şi să nu te mai fi enervat aşa pe mine. Sunt nevinovată, nu se vede? Copilul din mine nu trădează adultul. Voi fi mereu aşa de nevinovată chiar dacă mă vei crede o scorpie de o ipocrizie inimaginabilă. Iar tu vei rămâne cel care vrea să muşamalizeze şi să pară cel cae ştie. Aşa că dă-mi tu răspunsul: "Şi...încotro acum?"

Primăvara (şi alte prostii)

2011-03-28T22:08:00.002+03:00

Din când în când vine primăvara. Stai, parcă în spiritu' ăsta începea şi postarea anterioară. Nevermind... Deci, cine aude printre copaci ciocârliile sau ce specii cântă pe aici? Sau dacă sunt care cântă?

Bineînţeles că sunt păsări care cântă, doar s-au făcut atâtea cântecele care le pomenesc de parcă ar fi un MC excepţional. Sau vă imaginaţi că privghetorile sunt DJs? Am imagini îngrijorătoare! Şi mi-am amintit că vara, la Sângeorz, în sânul familiei, nu aveam alarma setată. Într-adevăr, vara e vacanţă, dar nu asta era ideea.

Ideea, dragii micuţei, era că păsărelele încântătoare nu conteneau să tacă în cervixu' mamei lor de păsări! Am tot ~~citit în cărţi~~ văzut în desene animate că toate duduile astea cu aere de dive medievale (Rapunzel, Cenuşăreasa etc.) sunt iubite de păsărici, care le trezesc dimineaţa. Păsărici! Mie asta îmi pute a lesbianism, fapt pentru care le înjur, să vadă că io mă las doar la masculi. Şi încă şi la ăia greu, că fac pe interesanto-inabordabilo-superbiciunea. Dar nuuuu, în fi-e-ca-re dimineaţă când vreau să dorm mult, ca mai toţi pierde-vară contemporani, ciumpalacele ciripitoare mă trezesc de parcă tre' să mă aranjez pentru balul lu' Făt-Bunoc. De parcă stau eu de dimineaţa şi până seara să îmi probez rochia şi pantofii de cristal şi mă uit în ogindă, spunând:
-Oglindă oglinjoară, cine-i cea mai tunată din ţară?

Dammit, context total greşit!

Toate păsărelele care mă trezeau dis-de-dimineaţă stăteau în mărul din faţa ferestrei mele. Stăteam într-o cameră mică la etaj, spre o curte vecină, din care se ridica în tot anul, tot mai falnic, un măr de toată frumuseţea. Făcea umbra perfectă la apusul soarelui şi nu-l lăsa să mă vadă cum mă lepădam de haine în asfinţit. Nu lăsa pe nimeni, protejându-mă astfel într-o tăcere aproape stridentă. Acum trei ani am deschis fereastra şi m-am întins spre el. L-am ajuns şi l-am mângâiat cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi furam un fruct. Era roşu ca iadul, iar asta mă făcea să nu rezist tentaţiei de a lua o îmbucătură zdravănă. M-am uitat la crengile lui un timp până să-i spun că plec. Nu m-a întrebat unde sau când mă întorc. Trebuia să-mi repet mai des că nu trăieşte ca mine şi nu-mi poate vorbi. Însă ştiam că mă iubeşte fără ca măcar să schiţeze un gest purtat de vânt. Am plecat, apoi, şi-am tot revenit. Era din ce în ce mai gol, apoi s-a întremat. Anul trecut la fel. Dar nu stăteam să văd prin ce trece cu vremea, dac-a mai crescut, dacă mă mai iubeşte. Poate de aceea am şi observat cu greu iarna asta că dormitorul a devenit brusc mai luminos. Noaptea vedeam luminiţele din orăşel, curtea vecină, strada, pârâul îngheţat. Vedeam totul clar, de parcă mi-aş fi dat jos trei straturi de perdea. Cel mai trist e că nu lipsea perdeaua, ci el.

Camuflaj pentru idei

2011-03-24T15:43:00.001+02:00

Vine, vine priiiimăvara? Mnu. Încălzirea asta globală ne strică până şi cântecele. Fute tot, totu' se reduce, ziua scade, noaptea scade şi ea, cutremurele se intensifică, mii de oameni mor din pricina lor, economia mondială e în colaps. Floricele pe câmpii, huh?

Nu vreau să fiu progenitura demoralizatoare a lui Nostradamus, dar nu presimt un viitor grozav. Şi nu, nu murim toţi în 2012, nu scăpăm aşa uşor! Vreau să aud urale pline de fericire şi uimire de la întreaga masă plană a populaţiei care a pus botu' la povestea asta. Ieeeei! Nu sunt doritoare de a prezenta şi relua predicţiunile apocaliptice, fapt pentru care voi scrie ceva despre ziua de azi.

Desigur, prezentul poate însemna numeroase lucruri şi aş putea face chiar nişte postări ce ar aduce trafic. URIAŞ! În special dacă tratez subiectele majore. Dar eu nu tratez niciodată ceea ce este deja...tratat. Să se ridice în două lăbuţe cel care a citit la mine articole precum "Tehnici de seducţie", "Metode de copiat", "Compatibilitatea între zodii" etc. Aşa bănuiam şi eu! Şi tocmai acesta e unul din motivele pentru care nu sunt agreată de mulţi, iar anumite categorii dragi sufletului meu "se pişă cu bolta pe părerile mele" (ceea ce mi se pare uimitor din punct de vedere biologic; am păreri multe).

E imposibil să nu rămâi surprins în faţa diversităţii umane. Parcă suntem din ce în ce mai complecşi, mai impunători, mai liber-schimbişti. Avem un instinct de autoapărare...ceva de speriat! Ne apărăm averea, drepturile, reputaţia, pseudo-virginitatea, dar şi ideile. Există atâtea modalităţi de informare încât ne e frică să clacăm prin ceea ce spunem. Nimeni nu poate claca dacă nu există adevărul absolut, totuşi. Adevărul e spus de oameni, de ce ar fi el absolut? De asemenea, ne e frică de furtul de idei. Suntem siguri că înfruntăm nedreptatea în fiecare zi a vieţii şi ne răzvrătim.

Se spune că am uitat cum era înainte, dar de fapt nu am ştiut niciodată. Personal, am frecvent sentimentul că oricând ar fi fost mai bine ca acum. Spre nefericirea mea, regret faptul că mă aflu acum. Nu şi aici, doar acum. Când toţi înjură patria, eu înjur cetăţenii. Sunt convinsă că multe valori s-au risipit. Curajul, spre exemplu. Este puţin să apreciem curajul soldaţilor ce au luptat pe front, iar acum războaiele purtate de actualii soldaţi sunt toate reci. Seci. Ce înseamnă curajul acum? Să îţi expui ideea cu voce tare? Să duci o misiune imposibilă, jucând cu mâna stângă atunci când mai ai o singură viaţă? Pune puşca în mâna unui adolescent sedentar, amator de RPG-uri şi notează reacţia chimică observată.

Propun să schimbăm ceva. Şi altceva. Şi încă ceva. Dar ştiu că e în zadar, aşa că rămân comfortabilă pe scaunul meu. Ironia sorţii. E bine, călduţ, şi nu trebuie să mă mişc. Doar câteva degete timp de câteva minute pentru a transmite câteva informaţii pe care câţiva le aveau deja în minte. Şi tot câţiva vor avea acel gram de regret care nu poate fi şters nicodată, dar pe care îl stingem făcând haz de necaz. Iar aşa cum unii beau, eu vărs cuvinte pentru cei care le înţeleg. Tu ar trebui să le înţelegi.

Motive

2011-03-22T15:53:00.001+02:00

Mulţimea este rugată să se auto-trieze în cei care au chef şi cei care nu au chef să citească ceva mai puţin comic, ironic şi mai mult... "bun venit în lumea mea" gen. Cei care au chef pot să o facă, iar cei fără dispozţia necesară: ne citim în alte postări!

Ţin, pe această cale, să compensez tot ceea ce trebuia să fie spus, dar nu s-a spus, făcut, dar nu s-a făcut. Simt o nevoie copleşitoare să îmi explic persoana, să vă răspund la întrebările puse sau gândite, să luminez drumu' cu "nu mă mai eticheta că nu ştii cine sunt".

În primul rând, ceva primar, sec: De ce urăsc portocalele?

R: Îmi amintesc că mâncam odată şi, sincer, habar nu am de ce sunt în stare să fug de gustul şi mirosul lor acum. Pur şi simplu, mitul conform căruia gusturile se schimbă pe parcursul vieţii e true.

De ce tind să ţin viaţa privato-sentimentabibilă doar pentru mine?

R: Dragii mei, experienţa m-a învăţat că dacă împart ceva cu cineva, acel ceva se pierde. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori. În plus, nu vreau să amestec prietenii cu colegii din diverse locuri, cu familia şi cu băieţii. Cine ştie ce ar ieşi...

De ce sunt introvertită?
R: Da, asta e întrebarea corectă, nu "de ce taci şi nu dai din cur în Bamboo". Pentru că am o voce interioară de speriat şi vorbesc în gând aşa cum vedeţi în filme. Pentru că majoritatea nu merită atenţia şi împărtăşirea aptitudinilor mele sociale. Pentru că îmi place să am prietenii mei pe care să mă pot baza, nu diverşi indivizi cu care nu am nimic în comun şi îmi par penibili. Cam toţi îmi par penibili... Şi pentru că geniile planetei au fost şi sunt astfel. Nu există genii care să îşi arate ţâţele în baruri, iar termenul "geniu" nu reprezintă cineva care nu face asta pentru că citeşte cărţi. Zici că m-aş defini pe mine, interesant!

De ce sunt rea?
R: Nu sunt rea, nici malefică. Am o grămadă de părţi bune, o grămadă de iubire de oferit şi alte sentimete bune. Sunt sigură de asta, deşi nu sunt palpabile.

De ce sunt diferită?
R: Vreţi să v-o spun pe aia cu "toţi oamenii sunt diferiţi"? Doar ştiţi cât detest clişeele. Aşa e, oamenii sunt diferiţi, însă intensitatea diferenţelor poate varia. La mine e mare pentru că e invers proporţională cu mine. Bună, bună asta! Răspunsu' e prin aer, nu-l ştiu eu, poate nici voi, deşi unii insistă pe copilăria mea marcantă care m-a făcut să am comportament deseori inuman şi de neînţeles. Eu zic doar că restul îmi par ciudaţi şi diferiţi şi că eu sunt cea normală, deoarece eu sunt obiectivă în mai tot ce fac, eu sunt concisă, eu am ţinută dictatorială şi eu sunt ultra-competentă. Şi multe alte glume de astea foarte bune!

De ce nu mă îngraş?
R: Eh, mă mai îngraş uneori da' nu se vede. Totul se datorează sporturilor extreme, dietelor stricte, liposucţiilor multiple şi înfometării cotidiene. Paro-ho-ho-l!

De alte întrebări nu sunt momentan conştientă, aşadar nu răspund la ele. Dacă mi se adresează e posibil să răspund. Mai ales celor indecente deoarece iubesc picanteriile iar blogul ăsta se mai numeşte şi Can-can!

I'm watching you!

2011-03-14T20:44:00.001+02:00

ATENŢIE! Asta nu-i o postare obişnuită, deci să nu îmi ziceţi că debitez stupizenii ilogice.
Şi acum...de ce scriu asta? Păi că se umple paharul ce conţine nişte lucruri atât de hilare încât trebuie să le împărtăşesc cu voi.
Deşi unora dintre voi v-am arătat parţial, doresc să o fac şi oficial, să afişez perlele voastre în piaţa publică, na! E vorba despre ceea ce se caută pe motoarele de căutare şi se ajunge la mine. Mai pe înţeles: X caută pe Google ceva şi îi apare linkul dubiosului de blog.
Întrebarea pe care s-ar putea să v-o puneţi este: cum îmi dau eu seama de asta? Am I Steve Jobs, Bill Gates or God? Răspuns negativ. Am un widget de monitorizare foarte util, care îmi arată numărul de viztatori, sursa, locaţia, IP-ul, numele vostru, numele părinţilor şi parola de la cardul de credit. Neah, ultmele 3 sunt vrăjeli. Sau nu?
Ideea în sine nu pare nici amuzantă, nici orignală, ştiu, dar tocmai ce mi-am reamintit unele căutări, care sună cam aşa:
"cristina se fute" - pe Yahoo search, unde blogul meu apărea în topul listei infinite de filme porno cu dudui pe nume Cristina. Nici măcar dudui, dar hai să nu ne jignim în public că nu dă bine, pisi.
"cum se spune hibernezi în ardeal" - wtf?
"ce înseamnă cuvântul mwah" - dude...ai auzit de keywords?
"nu vine apocalipsa" - nu te teme, toţi murim la urma urmei.
"clipuri depe iutub cu secs" - no comment...
"mi-e ruşine să mă fut" - şi Google mă promovează ca psihoterapeut sau ce?

Ca o concluzie inutilă, întrucât se vede ce vă poate capu', sunt o curvă virtuală, dar şi un DEX desăvârşit. Data viitoare nu căutaţi toate măgăriile = sfat pseudo-amical. Ca încheiere, menţionez că am tot dreptul să le pubilic, întrucât au făcut legătură la blogul meu, iar indivizii care au căutat asta (GJ guys :-bd) au intrat astfel în spaţiul public.

Eu nu insult ci doar constat şi citez, deci iubiţi-mă în continuare,
God of this stupid blog!

Opinii retardate de la oameni inteligenţi

2011-03-11T19:57:00.002+02:00

Aşa cum spuneam, am frecat lumea la cap să participe la chestia cu blogu' meu. And they did! Şi uitaţi ce-a ieşit.... (rofl)

Nemeş: Deci,…nush ce sa iti spun cred ca nu prea am regrete si nu prea imi pasa. Faptul ca am prieteni cool specialy “Shortie”, peace sis, si planete gen “Titi” sau totusi stalpi tatuati gen “Daniel” care baga spaima-n babe. Totusi un singur regret poate fi acesta: daca Zuzu ar crapa si dupa sa vina inapoi sa ne spuna cum a fost ar fi epic :D. Finally I LOVE MY LIFE ! and ChickS :D!!!

NoX: So, regrete. Nu pot spune ca regretele fac parte din viata mea, fiindca tind sa fac totul in asa fel incat sa nu imi para rau ca am ratat ceva, sau ca nu am facut tot ce imi statea in putinta sa trec peste un obstacol. Cred personal ca regretele sunt in mare acele chestii pe care ai fi vrut sa le faci, doar ca nu ai putut in acel moment, si/sau pe care le-ai amanat la nesfarsit numai pentru a ajunge pe o lista prafuita undeva sub un dulap vechi. Chestia cu regretele e sa ai cat mai putine. Chiar nici unul daca se poate fiindca daca ajungi la sfarsitul vietii fara regrete inseamna ca ai facut tot ce se putea face, si inca pe-atat, sa te distrezi, sa ai grija de tine, sa fii sigur ca tu erai pe primul loc in ordinea prioritatilor tale. O viata fara regrete e greu de obtinut dar, merita...

Iulia: eu stiu ca regretele apar cand realizezi ca deciziile luate in trecut nu te satisfac in prezent, nu-ti place unde te-au adus si ai vrea altceva, dar nimic nu e ireversibil. adica ce e facut e bun facut, nu poti da timpul inapoi. daca am putea, ar fi un haos total, mai ceva ca acum. de fapt, cred ca totusi e "nimic nu e reversibil"... da, asa e, cum am spus acum. cel mai bine ar fi sa-ti asumi alegerile facute in orice circumstante ar fi fost ele facute. si cand totusi apar regretele, sa-ti aduci aminte ce te-a adus aici, dupa ce sistem de referinta a fost luata acea decizie si sa induri consecintele ei, pe care le simti in prezent, probabil.

Simo: probabil cu totii avem regrete.mai mult sau mai putin.încerc mereu sa fiu puternica, sa nu ma las usor afectata.sunt spontana si de multe ori actionez fara sa cântaresc prea mult situatia.asta ma face sa cred ca imi traiesc viata din plin,ca ma aventurez si risc.desi uneori se întâmpla sa mai si gresesc.oricum,toate aceste spontaneitati constituie cele mai frumoase amintiri pe care le am.unele decizii spontane si asa-numite gresite le-as repeta din nou si din nou.fara sa ezit.pentru ca m-au facut fericita. dar mai sunt si deciziile gândite care au iesit prost.deci tot pentru spontaneitate optez. nu-mi place sa traiesc in trecut.pentru mine regretele înseamna sa traiesti în trecut. sa te invinovatesti pentru ce nu ai reusit sa îndeplinesti, sa te intorci mereu la greseli,pentru ca regretele îti amintesc de greseli,de ce a trecut pe lânga tine fara sa-ti dai seama,de ce ai"scapat" din mâini cînd totul parea ca merge bine. regret ca nu sunt mai puternica,ca uneori sunt prea încapatânata ca sa las de la mine si se întâmpla sa îi ranesc pe cei pe care-i iubescca nu stiu mereu cand sa renunt atunci cînd totul e pierdut, ca nu stiu cum sa lupt îndeajuns pentru ce imi doresc,ca se întâmpla sa ma ia viata pe nepregatite...si urasc sa nu fiu pregatita,sa gresesc...

Bogdan: OK, sa vedem...regrete...de ce as avea asa ceva?eu as defini regretul ca pe ceva ce as vrea sa schimb din viata mea, si anume ceva ce s-a intamplat deja.Cei care ma cunosc, daca ma cunosc macar o fractiune din felul in care ma cunosc eu,ar zice ca sunt tipul bucuros, marea majoritate a timpului cu un zambet pe buze si care nu arata ca ar regreta ceva.
Defapt, in ciuda aparentelor, chiar am regrete, desi nu multe, si din moment ce atunci cand te gandesti la ele te deprima o sa incerc sa nu ma gandesc, ci doar sa le expun pe o foaie digitala, care nici macar nu-mi apartine: regret oportunitatile ratate(si nu, nu ma refer la cele care implicau o fata beata care ma invita la ea), regret timpul pierdut degeaba, dar cel mai mult regret fragmente din cele ~4 saptamani precedente datei de astazi.Lucruri pe care le-am facut, alte lucruri pe care le-am facut gresit, iar altele pe care nu le-am facut, dar ar fi trebuit facute.Overall, greseli tampite.Pana la urma, chestii umane.Chestii care te framanta, chestii care TE FAC uman si chestii pe care ai vrea sa le uiti sau cel putin sa le schimbi. Dar nu poti, asta-i viata. Toti trebuie sa traim cu ele pt restul vietii SAU putem MACAR incerca sa le reparam. macar atat...

A,da. Inca ceva: cele-mai-putin-de-regretat momente din viata mea sunt,fara indoiala,momentele petrecute alaturi de FIECARE membru din crew.Peace everyone, ne mai auzim noi!

Magnificul Bob: Dupa cum s-a observat de-alungul timpului, fiecare element aflat in natura are un anumit rol, creeaza sau, dimpotriva, distruge ordinea stabilita a lucrurilor. Precum unele lucruri simple si marunte ce se petrec zi de zi, privitul unui rasarit de soare, contemplarea stelelor ori pur si simplu adresarea unui zambet..asa este si cu regretul. De multe ori regretul poate sa transforme o persoana , fie in rau, fie in bine. In rau stie toata lumea prin ce fel, in bine pe de alta parte, este ceva mai complicat. Este important in viata sentimentul in cauza deoarece poate modela omul in mod pozitiv prin simpla dorinta de a incerca actiunile ce nu se credeau a fi posibile, ori datorita lipsei curajului. Ca sumalizare…atunci cand te duci noaptea in pat si te gandesti la ziua ce a trecut, iti imaginezi lucrurile pe care nu le-ai incercat sau spus ? sau viitorul actiunilor intreprinse?

Răzvan: Regrete? Mereu incerc sa ma perfectionez, sa caut moduri mai bune de a face anumite lucruri, moduri mai bune de comportament. Si odata ce gasesc aceste moduri mai bune, imi doresc ca si in trecut sa le fi folosit. Dar regret vreodata ca nu am facut asa cum trebuie ? ... Nu. Nu imi este rusine sa recunosc ca in trecut am facut anumite lucruri care nu ar fi trebuit sa le fac, sau lucruri care trebuia sa le fac dar le-am facut intr-un mod gresit; dar nu regret niciodata comportamentul/modul de a face lucrurile, din trecut.

Zuzu: Regretele....toti oamenii normali au regrete! Eu n-am! tot ce am facut pana acum a fost perfect justificat si chiar daca nu a fost justificat l-am facut pentru ca "asa au vrut muschi mei". De fapt regretele sunt doar niste frustrari pe care le exprimi cu voce tare pentru a atrage compasiunea celor din jur.Si apoi de ce sa regreti ceva? sa regreti inseamna sa iti para rau! daca iti pare rau dupa ceva ce ai facut inseamna ce...esti prost! Si daca incerci sa-i faci pe cei din jur sa le fei mila de tine pentru ca esti prost...asta e de inteles! So...nu prea am ce scrie despre regrete ca...na...nu le am!!

Sol de pace?

2011-03-04T21:03:00.002+02:00

Mă pregătesc să vorbesc de parcă aş ţine un discurs. Deşi sunt conştientă de numărul foarte limitat de oameni cărora nu li se fâlfâie de persoana mea, rămân fermă pe poziţii şi lovesc cu continuări. Oarecum, ăia care intră şi ies sunt buni duşi, aşadar cei care revin devin cei cuantificabili. Iar cei care pleacă pe uşa din spate devin limitaţi. Mintal.

Câte specii de plante pe Pământ, atâţia oameni proşti. Şi dacă numărul speciilor este mai mare, înseamnă că suntem în mare pericol. Eu am puternica impresie că sunt într-un pericol iminent. Nu fizic, ci psihic. Dar poate că proştii te mai şi rănesc. Dacă pun toţi oamenii întâlniţi pe talerele unei balanţe, voi constata că talerul cu cei care nu m-au agreat şi nu i-am agreat e lăsat foarte jos. Ştiu că Ţiţi e pe celălalt taler, iar acest lucru îmi subliniază ideea.

Sincer nu regret nimic. Deşi bat cu pumnii în masă şi înjur de morţi, nu aş fi ceea ce sunt acum fără talerul cu... "talente". Nu aş fi firea asta de om dată dracului, dintr-o bucată, directă, seacă, foarte duplicitară etc. fără maleficul din umbră. Până şi voi reprezentaţi maleficul, oricât de mieluşei aţi părea. Am o dorinţă aprinsă să aflu de ce sunteţi ipocriţi cu mine. De ce vreţi să ne jucăm pe terenuri minate? Am fost pe aici înainte, în primul război mondial şi am plasat minele ca în Minesweeper. Sper, spre binele vostru, că sunteţi familiari cu acest joc.

Am dat "pause" la o piesa de la Muse doar ca să mă concentrez să închei. Nu că aş avea ceva nou de spus, dar ca să fiu prezentă din toate punctele de vedere. Şi...să nu uit: vreau ca următoarea postare să fie cu voi şi doar cu voi. Iar prin asta vreau să zic că nu voi orna eu tortul, scriind iar spre exasperarea unora, ci vă voi lăsa pe voi să scrieţi orice simţiţi pe tema Regrete. Puteţi face asta pe unde apucaţi şi daţi de mine. Şi dacă am şi chef...e superb!

The highway

2011-02-23T19:04:00.005+02:00

Precum Chuck Norris, eu mi-am construit cabana unde am crescut. Adică eu mi-am făcut lumea în care trăiesc cum şi voi v-o faceţi pe a voastră. Când am dat de lumină am decis că lumea mea nu va fi în alb şi negru, ci va avea o varietate de culori, ca un monitor ca lumea. Ba şi mai mult, că voi inventa eu alte culori, culorile mele cu care să îmi pictez eu destinu'. Niciodată n-am crezut că cineva îmi ghidează viaţa, nu. Karma e ceva diferit pentru mine. E egalitatea în univers. Şi deşi pare că X duduie e privilegiată şi e norcoasa Pământului, de fapt se confruntă cu multe ofuri ale existenţei sale banale.

Credeţi că mie îmi merge doar rău? Sau doar bine? Ce credeţi că îmi merge rău? Sunt o introvertită convinsă adică sunt devotată alor mei şi mă piş cu boltă pe părerile voastre, cum zicea Eminescu, parcă... Nu Eminescu era? Puteam să jur...

Dacă intraţi în lumea mea înseamnă că aţi depăşit o graniţă. Şi linia care marchează graniţa respectivă e fosforescentă şi vizibilă din avion. Atractivă, ştiu. Foarte tentant să te bagi în seamă cu mine, să zici că sunt o bucată de om uşor de manipulat, că o să te joci cu mine cum vrea mujchii tăi, să mă controlezi cum vrea portofelu' tău.
Alţii, însă, trec cu intenţii bune crezând că dacă fata de dincolo le zâmbeşte, e în mod sigur un loc fain. De ce să faci aşa ceva? Chiar nu se vede că zâmbetu' meu de copil privit îndeung devine zâmbetu' progeniturii satanei în mometul în care te prind cu garda jos? Şi partea cea mai funny e că nu mă pot abţine să fac pe Gepetto cu voi. E ca în vorba aia: căprioara se leagă singură de maşina vânătorului după care se împuşcă; sau cum dracu' era.

Totuşi, multe chestii nu sunt cu intenţie. Deseori nu vânez căprioare, ci mistreţi. Şi căprioarele mor pe capete. Dar nu mă pot apuca acuma să resuscitez căprioara, ci o iau şi pe ea. Iar dacă stau bine să mă gândesc, scopul a fost astfel atins. Şi tot voi omorî eu mistreţi odată şi-odată. Universul meu va face cum mi-am dorit iniţial. My way or the highway.

Moarte de om sau haz de necaz

2011-02-16T23:12:00.001+02:00

Ştiţi cum era stratificarea socială în Evul Mediu, că sunteţi băieţi inteligenţi. Deci ţin doar să vă zic că sunt un... pictor. Da, un pictor încă necunoscut. Am început să desenez irealul prin clasa a3a, când am conturat o altă planetă în câteva pagini, fără să ştiu ce înseamnă metafora. Pe măsură ce m-am maturizat, am început să vreau să desenez realul. Dar era aşa uşor să desenezi omuleţi de pe altă planetă, care se luptă şi înfruntă răul! Am crezut că ceva ce nu s-a văzut e mai dificil dar a fost, de fapt, invers. Mă întreb, încă: De ce? Stând pe scaun şi desenându-vă realilatea pe moment ce o citiţi. Irealul este învăluit în mister, deci nimeni nu te poate acuza de exagerare. În realitate, însă, mă zbat de contradicţii care îmi mănâncă ideile ca nişte zmei. Parcă zmeii erau ceva rău... nu mai ştiu.

Atunci când conturez realul aşa cum văd ochii mei, ceilalţi pot spune că ochii lor văd mai mine, că au privirea mai ageră sau mintea mai sclipitoare. Nu e vorba doar de observare, ci de analiză. Poţi observa că cineva ucide, dar e posibil să fii în imposibilitatea de a analiza motivul pentru care o face. Nimeni nu poate contesta că realitatea e în faţa noastră, dar asta nu înseamnă că este servită de către un majordom pe o tavă. Nici măcar nu desenez majordomii, sunt prea formali. Iar formalitatea nu este realitate pură, este doar faţa ei ipocrită. Desenez ipocrizia, într-adevăr, asta nu pot nega. Îmi place răul; îmi epuizează culorile cele mai intense de pe paletă. Am bani să cumpăr altele. Şi mai multe, şi mai intense.

Tind spre a fi tolerantă, deci nu ignor complet ipoteza conform căreia nu toţi oamenii sunt pictori şi nu toţi oamenii ştiu unde e magazinul de culori. Însă toţi oamenii au bani să le cumpere dacă le găsesc. Nu au niciun preţ, doar metaforic. Prin metaforă văd culorile ca faptele din realitate, iar magazinul este oportunitatea de a câştiga experienţă. Am dat de multe magazine... Nu sunt o persoană tristă pentru asta, ci mă bucur că am puterea să desenez cerul într-un albastru pal care înăbuşă toţi dracii roşii. Iar un răsărit pal e tot ce poate arăta speranţa. Şi nu e bine să speri, chiar nu e bine, e mai nesănătos decât pesimismul.

La maturitate mă aflu, şi intru încrezătoare în atelierul pictorului care mă îndrumă. Îmi cere multe acte, de parcă asta i-ar demonstra că am toate culorile pentru a munci. Sau că am talentul de a pune o pensulă nenorocită pe o hârtie. Nu pot s-o mişc, nu pot desena. Eu nu pictez, eu scriu, iar metafora asta arată doar ce-i mai rău din mine: un monstru care dărâmă tot şi nu cunoaşte auto-controlul.
-N-am CV, dom'le! Am 18 ani, da'-i pot face praf pe toţi ceilalţi. Pe bune!

Wait, asta nu sună deloc medieval. Păcat, realitatea actuală arată că limbajul este motivat. Realitatea mea, în plus, arată şi că este total adevărat. De ce ar fi adevărat în viziunea mai multora, de vreme ce criteriul este vârsta, sexul şi abilităţile ascunse. Eu credeam şi mai cred că există un singur criteriu: câte culori poţi duce?

Ne place, place, place!

2011-02-12T13:05:00.001+02:00

Damn, ştiu că simţiţi că se apropie sfârşitu' lui februarie şi că e vremea aia de sărbătoare care mă deprimă. De parcă n-aţi fi ştiut că iubirea la nivel global mă...deprimă. Un cuvânt probabil inappropriate, dar spun ce simt. Neah, that did not sound gay.
Ce să mai comunic cu lumea în legătură cu acest prilej decât ceea ce am postat şi acum 1 an? Nu pot exista două lucruri identice. Nu două atââât de epice. Vorbesc de două postări. Ale mele sunt unicat. Şi fake. So, de ce aş încerca să fac o copie absolutementalymente eşuată când mai bine aş face doar o legătură minusculă (i mean link) care să vă conducă discret spre minunata postare.

>>LINK<<

Vă las în pace şi armonie ipocrită pentru a savura postarea, sau pentru a vă da ocazia să vă hyper-plictisiţi citind-o iar şi iar şi iar şi iar...Până memento crăpaţi. Prea slabă?

Al n-şpelea exemplu negativ de democraţie

2011-02-05T17:41:00.004+02:00

Se spune că ar trebui să se schimbe multe odată cu maturizarea asta forţat-oficială. Dar să fim serioşi, cine crede că se va schimba ceva de acum? Dacă e legal, nu înseamnă că o să şi comit nişte... acţiuni cugetate. Doar ştiţi ce fiinţă raţională sunt. Nu fac niciun pas fără mintea la purtător. Nu-mi strecor ideile fără analiză. N-are rost să mă mai prezint că tot paraleli rămâneţi. Nu mă definesc prin nume, vârstă, sex sau înălţime. Ci prin greutate. Greutatea a ceea ce spun. Mă bazez pe ce zic fără să am o bază concretă, solidă. Spre deosebire de unii din voi, desigur, ale căror gânduri sunt bazate. Să o zic? Vă e dor să-mi zic replica? Da? Da?!
Bazate pe nimic, doar bazate!
Pe strada mea, soarele răsare în fiecare zi câte o dată. Mersi de urări gen să-mi răsară mai des, da'-s false. Răsări-v-ar soarele! Dacă ar răsări şi noaptea, m-aş bronza şi eu să arăt ca o cioară. No offence. Totuşi, mă aflu în România, ţara în care ţiganii imită negrii, şi negrii imită ţiganii. Ori Cabral ăla joacă un ţigan, ori poartă el haine mai colorate la TV. Nesituându-mă în niciuna din aceste categorii, ţin să vă întreb: eu pe cine imit? Am destule opţiuni, dar mă tem să nu fiu îndeajuns de capabilă să imit personaje complexe, tipice teritoriului.

Având în vedere că am drept de vot la următoarele alegeri, îmi rezerv dreptul să stau acasă şi să mi se fâlfâie. Nu am citit nicăieri să fie un drept formulat astfel, da' în ultimii ani se aplică. Eu propun să nu mai voteze nimeni. Şi rămân la propunere. Adică...ce atâta implicare?
N-o mai lungesc că n-am un chef nebun să scriu acum. Voi începe zilele ce vin o altă postare cu mindfuck dacă voi avea dispoziţia necesară. Mintea unui scriitor necesită inspiraţie pentru a crea. Mă refeream la mine, sunteţi chiar naşpa! [broken hearted]. Până una alta, vă invit să ascultaţi o piesă foarte tare şi într-o oarecare măsură pe tema asta: click.

Mă-nclin spre soare,
ŞŞŞŞortii.

Ghici, ciupercă, ce-i?

2011-02-02T19:31:00.000+02:00

Îmi face o deosebită neplăcere să reiau un lucru la nesfârşit. Dar în acest caz văd că dacă trebe'-i necesar, aşa că daţi-mi voie să vă prezint o veche cunoştinţă de-a mea. Nu este tocmai cea mai bună prietenă, dar fiţi discreţi cu această informaţie.

Dpdv genetic, e o fată. Ca toate fetele. A venit pe această planetă după principiul reproducerii (faza cu celulele sexuale, sau cu fututu'. Oricare din variantele de mai sus este corectă.). Menirea ei e să supravieţuiască psihic. Fizic poate, speră ea. Nu are tocmai nişte hobby-uri, dar îi place să facă multe chestii. Îi place să fie înconjurată de un singur cerc, restrâns, cerc pe care îl numeşte scurt:"crew". Re-crew-tează orice doritor capabil şi diferit. Îi place altfel-ul."Altfel" nu are articol hotărât nu? Sună forţat. Tipic, dar forţat. Îi place să bea cola, să ronţăie chestii pline de chimicale, să înjunghie cu cuvinte. Mănâncă ce pofteşte, fără a ţine diete (oare de ce?), să vadă filme, să repare chestii, să strice altele (în sens spiritual), să i se spună că există o oarecare necesitate pentru persoana ei, să întoarcă spatele celor nedemni de o a doua şansă, să fie distantă şi să tacă la chestii evidente sau stupide, să zâmbească ironic, malefic, enigmatic la auzirea vorbelor inteligente, să nu fie catalogată, etichetată, considerată nici de bine, nici de rău, să nu fie "luată drept" ci doar să fie.

Deşi laptopul ei nu e dotat cu vibraţii, ea simte o plăcere intensă când scrie şi enervează lumea. Şi nu pentru că îi place cum arată oamenii furioşi, ci deoarece karma o cere. Pe principiun Chuck Norris-ian, nu se înclină, ci se apleacă să ridice ceva. Când îşi încheie monologurile prin "mă înclin", este ironică. Nu este influenţată de ironie, ci schimbă această noţiune în funcţie de cum au "mujchii" ei chef. În schimb, se declară jenată de faptul că este influenţabilă, iar asta nu doar la întâlnirea unor persoane pe placul ei. Îşi însuşeşte, aşadar, toate caracterele întâlnite, dând impresia de deja-vu după 2 propoziţii. În următoarele 3 fraze, însă, bulversează opiniile, devenind aparent o altă persoană. Aparent. People never change.

Vine zâmbind şi îţi spune:
-Cristina.
Formulează adesea sintagme fără verbe. Scurt şi concis. Nu te prezenta corect sau pompos, oricum uită în secunda următoare cum te numeşti. În schimb, la numere şi date de naştere se pricepe. Nu râde lung şi nu zâmbeşte fals când se prezintă. Dar ochii ei sunt suspecţii principali ai minciunii. Discută despre orice, cu şanse mari să se plictisească. Face monologuri comice (fail, de fapt) despre tărăşenia cu voluntariatele şi comportamentele ecologice. Se enervează dacă e insultată sau dacă i se spune doar că nu are completă dreptate. Tot pe principiul Chuck Norris. Mâine iese în lume ca cetăţean cu drept de vot, dar şi cu drept de veto. Dar nu îl va folosi.
-Hei, tu! Pasează-mi şi mie sticla de colo. Hârtia asta nenorocită sugerează că nu mai sunt copil.

Eu, din nou...

2011-02-01T13:41:00.001+02:00

Bună! Missed me? Ştiu că nu, era retorică. Sunt fata care locuieşte în intersecţie şi pe care o vezi uneori ieşind din bloc seara. Deseori. Ştii tu, blocul ăla turn de vreo 6 etaje. Stau deasupra coaforului administrat de dudui nepricepute. Nu râde, vorbesc serios. Mereu vorbesc serios, chiar şi atunci când fac haz de necaz. Nu schiţez zâmbete false la glume ieftine sau inutile. Nu îi fac fericiţi pe cei din jurul meu, mecanismul e invers. Poţi spune că sunt dificilă şi-ţi voi da dreptate. Mă vezi distantă şi rece, mereu detaşată şi neimplicată. Lucru care în mod normal nu ar trebui să îţi placă. Încă vrei să te bagi?
Posibil să mă surprinzi întorcând capul pentru a mă asigura de...nimic. Fac asta des, mă gândeam că îţi place cum îmi dau păru' pe spate în slow-motion. Nu, sunt sigură că nu mă ştiai dinainte cu toate că mă visezi des. Deşi visele tale te ilustrează pe tine primind gloanţe în cap de la mine şi ţi se pare sexy. Mie mi se pare sinistru, am 1,60, perv! Îmi place mult când ne ciocnim relativ întâmplător, desigur, şi pretinzi că eşti genu' de om care crede în coincidenţe. Coincidenţele nu sunt alea pe care le aştepţi după colţ. Aşteaptă puţin, bate cineva la uşă. În fine, am revenit, deci ce spuneam? Dacă te întrebi ce caut de la un băiat, voi încerca să rezum răspunsul: nu pe tine. Dar de vreme ce eşti insistent, te voi strecura pe undeva prin programul meu încărcat. Promit să verific şi să îţi dau un răspuns (negativ) prompt.
Gata, am rezolvat! Ne vedem la ora stabilită. Punct de reper: vaca din Cipariu.

Nu te pup că habar n-am cine eşti,
Shortie.

Anticipation

2011-01-27T18:25:00.000+02:00

Lumea se împarte în multe grupuri lipsite de perfecţiune. Vezi la tot pasul nu doar indivizii cu hardu' stricat, ci şi grupul din care fac parte. Şi stai, şi te holbi', şi te întrebi: de ce s-au mai băgat la aceeaşi grămadă de rataţi? Aceeaşi întrebare şi pentru gaşca mea: voi cretini + eu cretină = wtf?

Făcând parte dintr-un grup puţin spus eterogen, pot spune că sunt, totuşi, omul potrivit la locul potrivit. Iau în calcul şi "coincidenţele" de care am dat. Dar dacă universu' vrea să fim apropiaţi, să mă iubiţi şi să nu vă iubesc, nu mă pot împotrivi. Se vede cât suntem de diferiţi, nu mai pot băga metafore să ascund asta. Unu' e blond, unu' şaten, unu' brunet, unu' roşcat, unu' fără păr, înalţi, scunzi, graşi, slabi, cu forme, fără forme, complexaţi, necomplexaţi, unii ascută rock, alţii house, dance, rap sau reggae, muzică veche sau nouă, clasică sau de cluburi fail, unii se îmbracă colorat, alţii în negru, gros sau subţire, strâmt sau larg, elegant sau casual, pe tocuri sau în shoes, în cârca lui Ţiţi pe la 3 noaptea, pe drumuri, pe jos, în ploaie sau prin nămeţi, la PC sau la ruletă etc. Indiferent de câte s-ar întâmpla şi unde aţi pleca, unele chestii nu se vor schimba niciodată.

Oricum totul e cu capu-n jos în prezent. Tuturor li s-a urcat la cap ideea de democraţie şi trăiesc de parcă deţin adevărul suprem. Nu deţineţi adevărul suprem! Abia vă posedaţi propria persoană şi credeţi că puteţi distruge planeta. E cât...Pământu'! Cum să fii aşa cretin să faci desene cu planeta cu faţă tristă din cauza poluării. Doar noi ne plângem de ziua de mâine de parcă e 20 decembrie 2012 încontinuu. Aş putea fi ipocrită şi să suţin că mă doare să văd cât s-a degradat societatea. Dar nu am trecut prin incipitul acestui proces. Doar constat că în trecut bărbaţii se purtau cum tre' să fie un bărbat, acum în cel mai fericit caz strigă în gura mare că are coaie şi că e idolu' femeilor pe care le dispreţuieşte. Şi pe bună dreptate, adică, uite ce-au ajuns duduile acum: superficiale, publice, indiscrete şi fără pic de cultură. Stau cu orele în faţa oglinzii preocupate de machiaj şi de cum arată, nu sunt capabile să meargă până la mall pe jos, da' prin magazine străbat kilometri. Şi la rândul lor urăsc bărbaţii. Pe bună dreptate, că sunt nişte pierde-vară care îşi calcă în picioare statutul pe care şi-l proclamă. Îşi pierd timpul scărpinându-se în diverse zone, autohipnotizându-se în faţa ecranelor, pe când altădată erau pe front ca eroii. Unde ne sunt eroii? Avem şi războaie, războaie zilnice care nu necesită luptă fizică. Dar ce e cu pasivitatea asta?

Întrezăresc o prăpastie mai adâncă între moralitatea după care tânjesc şi ce va urma. Trecutul e trecut, ştiu. Şi practic nici nu l-am simţit pe pielea mea, doar îl menţionez cu melancolie ca fiind mult mai bun ca acum. Vreau să mă teleportez într-o lume în care să nu mi se spună "pisi" de către indivizi cu pantaloni decoloraţi. Niciun alt apelativ să nu fie folosit de către oamenii pe care nu-i cunosc şi care se bagă în seamă decât numele meu, foarte uşor de reţinut: Cristina.

Argumentu' contra TA

2011-01-24T16:38:00.002+02:00

Mă-mpingeţi de parc-aţi vrea să părăsesc incinta,
Dar în subconştient ştiţi că vă reprezint ginta.
Vedeţi de ce nu scriu eu de astea? Pentru că m-aş complica mai mult, iar intelighenţia nu m-ar înţelege. Again. Abia reuşesc să nu mă dezmint, fapt pentru care încerc din răsputeri să corespund unor reglementări stricte. Desigur, în cuvintele anterioare am părut în cunoştinţă de cauză, deşi am aberat pe toate planurile. Şi m-aţi crezut. Asta e treaba cititorului acestui blog: să dea din cap şi să îşi alungească ochii.

Ideea principală e că sunt Dumnezo' pe aci. Pentru că aşa vreau. Şi prin definiţia neoficială, vă conduc subconştientu' de parcă-s Schumacher. De ce eu şi nu tu? Păi pentru că, să presupunem prin absurd că tu ai fi posesorul acestui blog. O absurditate, ştiu. Ce ai scrie tu, pentru a mă înlocui cu brio? Sunt sigură că unii aveţi idei mai grozave ca ale mele. Perfect, faceţi-vă blog. E gratis, pe bune!

Ar suna superb să declar că mă lupt cu morile de vânt. Dar voi nu sunteţi nişte mori de vânt. Nici sistemu' nu e. Morile de vânt sunt reprezentate de morile de vânt. Punct. Şi nicio astfel de metaforă deosebită nu ilustrează conflictele pe care le port eu. Mă lupt cu proştii, cu intelighenţia întârziato-închipuită. Şi nici în aştia nu dau. Sunt la categoria "protejaţi prin lege". Dacă e să vă împart pe grupuleţe grupuşoare, mai bine mă las de meserie. Ar fi o greşeală enormă să separi cocalari de piţipoance (un exemplu total întâmplător). Nu s-ar mai perpetua specia umană aşa cum tre' (notă: a se citi melancolia din acest monolog).

În CV-ul meu va scrie că lupt pâna la ultima suflate şi că nu-mi pierd speranţa. Eu vă mărturisesc în particular că mă dau bătută mult prea repede. Am o atitudine pe care, în modul cel mai tolerant, aş numi-o "delăsătoare". Şi îmi place să privesc cum alţii se bat pentru ceva şi se aleg cu nimic. Un alt motiv pentru care tu nu eşti io şi io nu sunt tu. Să mai invoc şi abureala aia cu "suntem fiinţe unice" pentru a mă auto-argumenta? Posibil să fie nevoie şi de asta.

Ştiu că n-o să vă placă discursul acesta pentru că:
1.nu e structurat
2.e ambiguu
3.m-am contrazis la început
4.am deviat de mai multe ori de la ideea principală.

Dar pe toate acestea le pot însuma, iar pe urmă să vă bag un contra-argument care fute neoficial toată democraţia din voi: Mi se rupe.

Seringi (II)

2011-01-22T19:05:00.001+02:00

Îmi ating buzele şi le şterg de parcă tocmai ce am reuşit să ucid pe cineva cu ele. N-am ucis pe nimeni. Aş zice chiar că n-aş ucide nicio muscă, dar hai să nu exagerăm. Mi-am dat seama că "a ucide" înseamnă mai mult decât a face pe cineva să tacă. Vreau să tacă mulţi, mai ales ăia cu neuroni împărţiţi cu raţia alimentară. Dar nu vreau să reduc pe nimeni la tăcere în sensul ăsta. Să ucid pe cineva printr-un sărut...De ce se foloseşte asta în filme?
Există fel de fel de metode de a face o persoană să tacă. Eu, personal, o prefer pe aia care mă face pe mine să par deşteaptă. Şi e greu să pari deştept, băieţi. E o artă, iar arta nu e ecuaţie de gradu' doi să o înveţi, şi pe urmă să realizezi cu stupoare că iei dracu' 4 din cauză ca ai uitat-o. Mda. Şi prin tot ce zic vreau să par deşteaptă. Oricine vrea asta, la urma urmei. Unii chiar reuşesc cu brio. Alţii eşuează dramatic. Iar eu urăsc să eşuez pe această temă, fapt pentru care îmi continui zecile de pledoarii fără a pune pauză.

Se apropie momentul ăla critic care mă deprimă de ceva vreme. Fac 18 ani în mai puţin de o lună. Încep să caut capsula timpului ca nebuna, să mă întoarcă în trecut sau să mă închid în ea şi să nu devin majoră. "Major" e un cuvânt scârbos, absolut scârbos. Toate nenorocirile, impacturile , rănile şi calamităţile majore sunt povestite pe un ton dramatic. Şi despre mine se va povesti aşa? Oamenii mari sunt serioşi. Eu am o doză exagerat de minusculă de maturitate. Nu ştiu câţi microni are, da' e micăăăă rău. Doza, zic.

Pot mai mult de atât. Am început să regret timpul irosit din toată copilăria mea încă neterminată. Şi dacă mă voi apuca să întorc oglinzile spre imaginile din urma mea voi constata că am fost deseori într-o ceaţă densă, care acum a luat forma "uitării". Aş putea să ucid pe cineva, ar fi măreţ. Aş lua o ditamai viaţa. Dar n-aş avea ce face cu una că nu's personaj de ăla SF fail care se hrăneşte cu suflete. V-aş putea ucide de toţi cu colecţia mea mirifică de seringi infectate. E o colecţie generoasă, precum v-am mai spus eu în postarea asta. Nimic din tot ce a fost nu s-a aruncat, nici seringile alea nenorocite, care într-un mod metaforic-wannabe reprezentau gândurile şi faptele de care am fost înconjurată şi lovită din părţi. Din toate părţile. Şi-am acţionat ca pe front: m-am târât să le iau pe toate şi să le refolosesc pe voi în ediţie limitată.
-Stai liniştit, nu vei simţi nimic. Acum întinde braţul.

Linii imaginare

2011-01-12T21:15:00.000+02:00

Deseori aud expresia conform căreia "totul are o limită". Şi cât de des! Dar mie nu-mi pare să fie aşa. Consider că multe lucruri au o limită, dar nu toate. Şi nu mă refer la univers şi la prostie. Bine, poate puţin la prostie. Până şi minunata creaţie, omul, care susţine ferm că "se umple paharul" şi alte clişee pe care le-am putea încadra în "Proverbe desfiinţate în mod prea puţin poetic (II)"; doar că nu am chef să fac vers alb în clipa de faţă. Nici de ăla colorat şi parfumat, care deseori deformează ideea iniţială doar pentru a ajunge la rimă. Ce e mai important? Mesajul sau rima? Voi gândiţi-vă în continuare, răspunsul meu e: "mesajul, desigur".

Plină de idei, simt că mă pierd în propriile gânduri care eşuează dramatic să fie scrise. Uneori simt cum mă apasă pe cutia craniană dorind să iasă de parcă-s la reproducere. Ideile, zic. Omul are sentimente numărate, dar gânduri infinite.
Raţiunea e mai presus de bătăi rapide ale inimii. Raţiunea e acolo sus, în cel mai perfect loc pe care îl poate avea un om. Raţiunea mă face să îmi impun limite, inima mă face să le depăşesc. Raţiunea e bună, inima e rea. Raţiunea e manipulatoare, inima e vulnerabilă. Raţiunea e maestrul, inima e ucenicul. Raţiunea ştie tot, inima nimic. Raţiunea te ajută, inima te distruge. Raţiunea te face să avansezi, inima te ţine pe loc. Raţiunea creează, inima năruie. Raţiunea îţi arată imagini reale, inima arată doar ceea ce e ideal. Raţiunea sunt eu, inima eşti tu.

Trasez nenumărate linii în viaţă. Acestea reprezintă deseori o limită pe care îmi repet că n-o voi trece. Dar o trec mai mereu. Raţiunea mă face să îmi impun limite, inima mă face să le depăşesc. Şi pe urmă regret când mă uit în urmă şi văd că am adus tot noroiul după mine din momentul în care am trecut linia respectivă. Nu am de ce să mă şterg, cu ce să îmi spăl papucii. Aşadar contiunui să calc lăsând urme ca pe un suflet care m-a iubit. Şi urmele nu trec. Doar eu mă pot întoarce de unde am venit să nu mai fac mizerie după mine. E cald şi bine, şi universul acesta mă iubeşte. Dar nu vreau să-l ponegresc de tot. Dacă atunci când am deschis uşa şi am intrat s-a făcut lumină, acum nu văd nimic. Doar faptul că las urme şi trebuie să mă opresc.

"Musă, ce lui Omir odinioară cântaşi Vatrahomiomahia...!"

2011-01-07T23:20:00.001+02:00

Recunosc că îmi place să păşesc cu dreptul atunci când intru într-o cameră. Atunci de ce fac introduceri aşa retardate? Las expresii pentru că impresiile sunt mereu greşite. Îmi place să văd chipuri necunoscute, să vă consider nişte biete necuvântătoare care rămân fără grai doar atunci când îmi fac numărul şi pe urmă să aplaude la unison.

Tot ce scriu aici voi uita până ziua următoare de parcă beau scotch în timp ce apăs tastele astea ce se află
între noi doi. Şi prin noi doi... nu îmi explic nicio metaforă pe blog, ce dracu'!
Sinceră să fiu, vroiam să public altă postare ca primă postare din an, dar pregătesc altceva pe lângă ea (prin "pregătesc" vreau să spun că nu m-am apucat încă. Dar în capu' meu e o pregătire mare). Se prea poate să renunţ la ideea asta, cum se întâmplă cu multe idei pe care le amân. Şi aici va fi numai şi numai vina mea, pe care mi-o asum umilă şi cu coada imaginară între picioare. Nu, nu vreau vreau să zic că am ceva între picioare. Faza cu "sunt băiat" e o glumă, you freaks!

Până îmi trece durerea de cap, o să declar în această postare că şi eu am o muză, aşa cum fiecare artist (nu hartist) are. Nu sunt tocmai o artistă, aşa cum s-ar intitula Andreea Bălan sau ştiu eu ce dudui pline de impresii şi fără expresii. Sunt "aia cu blogul". Aşa mi se zice; parcă n-aş avea nume deşi l-am scris vizibil, cât o moacă de cal, în header. Cristina. Cristina are şi ea muză precum spuneam. Şi dat fiind faptul că o inspiră atunci când scrie despre muşchiul său cel mai puternic, îi spune acum că o iubeşte. Adică te iubesc.

Nu ştiu ce credeţi voi, dar mie mi se pare foarte fail că nu am postat nimic anul ăsta, doar pentru a aplica un plan pe care nici măcar nu sunt sigură că-l voi duce la bun sfârşit. Pentru că nici măcar nu l-am început, am mai spus asta. Dar să nu mă aşteptaţi, să nu vă faceţi speranţe, v-am zis că speranţele sunt mereu neîntemeiate şi s-ar putea să fiţi dezamăgiţi. Chiar şi de către mine: o fiinţă de încredere, desigur.
Uitându-mă la ceas mi-am dat seama că am scris repede, poate datorită inspiraţiei. La urma urmei, doar o muză autentică mă poate face să termin. Postările. Ideile. Mesajul.

Vă urez un an nou (şi atât, oricum nou e suficient de bun),
Aia care scrie subtilităţi retardate şi nu are coaie pentru a zice direct ce vrea să zică.

Fără rezoluţie. Capăt de linie.

2010-12-29T16:52:00.003+02:00

Uite că a trecut şi 2010 şi vine următoru' an (deci... 2008, 2009, 2010,...ăăă, 2012? :>). Astfel că mi-a trecut prin capul de copil teribil al naţiunii ce sunt, să fac un scurt bilanţ al minunatei de mine, al minunatei tărişoare şi, dooh, al minunatului blog. De aceea, vă prezint în exclusivitate din stenogramele personale o sumedenie de informaţii absolut subiective, neinteresate şi inutile. Vă rugăm, daţi "Exit"!

Pe mine mă las la final ca să rup gura târgului şi încep cu lumea din jur. Păi, s-au întâmplat o grămadă de porcării manipulatoare pe care le-am uitat instant. Deci total neinteresant! Ştiţi cu Boc, cu Băsescu, cu Udrea, cu Parlamentu', cu mitingurile, cu nemulţumirile la nivel colectiv, cu societatea în plină degradare, cu ţiganii, cu fotbalu' (mda...), cu nevestele şi gagicuţele de fotbalişti, cu piţipoancele, cocalarii sau oamenii dezgustători care îi... dezgustă (no shit!) pe cei nedezgustători. Totul la nivel moral şi de faţadă. Şi faţada asta nu a arătat prea grozav în 2010.

Să lăsăm stupizeniile la o parte şi să vorbim şi de blog. Eu să vorbesc, nu voi, pentru că, Yo!... După cum ziceam în postarea asta, "Dacă vă credeţi superiori mie, încetaţi! Own: Aici eu sunt creator, regină, locotenent, comandant, lider, şefă, mamă, tată, şi profă de mate!" Am avut câteva postări foarte apreciate şi vă mulţumesc celor care v-aţi răpit din timpul vostru de no-laifări ordinari să scanaţi ce mai scrie Dubioasa. Că de citit, ce dracu', întrebaţi-i pe ai mei şi vă vor spune infinit mai multe despre ce am scris eu decât ştiu eu însămi. De exemplu, Ţiţi, ăla chiar îmi citeşte postările până mă citează. De aceea îi şi acord premiul de "plictisitu' anului 2010". Mulţumesc lu' Zuzu, Mia, Simo, Bogdan, Răzvan şi, hai fie, şi lui Ţiţi (deşi se bagă cam mult în seamă) că m-au ajutat în micuţa campanie de promovare care mi-a mai adus câteva zeci de suflete pe dubioşenia de blog sau m-au ajutat pur şi simplu din propria iniţiativă, în afara acestei campanii. Cât despre campanie, vă anunţ că a constat în împărţirea de bileţele prin licee şi pe drumuri către un public aparent vizat, dar la final am realizat că peste jumătate din sutele de fluturaşi cu adresa blogului şi un scurt mesaj tipic au ajuns în mâinile diabolice unor creaturi hidoase, inamice nouă, care sunt cunoscute sub forma unui grup eterogen, enervant de răspândit şi, ca universul, în continuă expansiune, numit "Prostimea". Vă invit să vă introduceţi botul şi în meniul din stânga pentru a citi sau reciti cele mai dubioase postări de până acum. Cică "Gepetto" e lider de mult timp. Bravo lui! Sau mie.

După cum spuneam, în ultimă instanţă voi vorbi despre mine în anul 2010. N-a fost foarte diferit de 2009, cu siguranţă extrem de diferit de 2008 şi restul anilor, deci am avut preocupaţiuni de două parale, cum ar fi ieşitul în oraş, în Cleo, Enigma, la mine, la Zuzu, în Janis şi Waterloo, cu ai mei sau singurică la dans (aa, da, m-am apucat să frecventez nişte stiluri de dans cu trupa OneSoul, foarte tare!), scrisul pe blog, mersul la minunata instituţie de învăţământ preuniversitar la care mă prezint în calitate de elevă, vorbitul cu persoane cum şi pe unde apuc, "comemorarea" clipelor hilare alături de diferiţi indivizi exi (mai degrabă unul singur pe lumea asta) care reprezintă ritualul de iniţiere printre oamenii mei.

Dar hai să nu vă mai plictisesc în halul ăsta că mi-e şi mie lene şi foame. Să aveţi un an nou...aşa cum meritaţi! Crăciunul tocmai a trecut, adică pentru mine, Crăciunul e doar faptul că dau eu cadouri (sunt weird, ştiu).
La anul n-am nu ştiu ce planuri, după cum vă întâmpină şi titlul postării, aşadar nu-mi pun nicio dorinţă sau speranţă, că v-am mai spus eu că astea aduc în mare, doar dezamăgire.

Vă pupă pe portofel (poate în 2011 vă va fi mai greu),
La muhere fatale*.

*citat din poeta autohtonă homeless and stupid, Zuzu.

Cine eşti?

2010-12-23T17:12:00.001+02:00

Din nenumărate motive pe care nu le cunoaşteţi, mă gândesc deseori să fac să cadă cortina peste mine. Pur şi simplu, să trag de o sfoară și să cadă cortina ca să nu mă mai vedeţi, să nu vă mai văd, să nu mă mai auziţi, să nu vă mai aud. Presupun că înţelegeţi metafora, e prea frumoasă ca să o şi explic.

Pe scena vieţii intri în ropote de aplauze, înconjurat de oameni mai mari ca tine, oameni asemenea cărora ai vrea să devii într-o bună zi. Toţi stau aproape de tine, te prind de obraji, te aclamează, te ghidează să nu cazi pe scări în timp ce urci, pe urmă te lasă din mână pentru că nu mai ajung la tine când ai urcat sus. În clipa în care eşti sus, vezi că nu mai eşti înconjurat, ci ţintuit cu privirea de o grămadă de suflete care te analizează. Te simţi gol, instinctul te determină să faci doi paşi îndărăt, cu capul în pământ. Începi să-ţi cânţi viaţa pe o voce slabă, să nu te audă nimeni. Pe urmă ridici capul, tot instinctiv, şi priveşti spre sală. Cineva zâmbeşte, şi nu a fost cu tine înainte să urci pe scenă. Cineva care nu te ştie zâmbeşte, şi îţi bate inima. Faci trei paşi înainte, şi-ţi dregi vocea. Începi să cânţi pe un ton ridicat, să priveşti înainte, şi nu priveşti la o mulţime de suflete, ci la cel care îţi zâmbeşte. Arăţi spre el cu degetul şi zâmbeşti cald. Ceilalţi încep să-l privească. Se simte şi el gol. Dar te vede pe tine şi sentimentul de încredere îl cuprinde şi pe el.

Îţi închei spectacolul şi te pui în genunchi la marginea scenei. Te apleci şi-l întrebi: "Cine eşti?" Dar el continuă să zâmbească fără să răspundă sau să arate aceeaşi curiozitate. Astfel că stai acolo multă vreme fără să mai întrebi altceva. La prima întrebare tot nu ţi s-a răspuns. Nu zice nimic. Şi nimeni nu poate citi desenul de pe coperta unei cărţi. Trece timpul şi abia apoi observi că sala se golise de ani de zile, că tu n-ai căutat pe altcineva în stânga şi-n dreapta, deşi aşa părea. Nici el.

Se aud scârţâituri în parchet. Începi să baţi cu disperare cu pumnii în podea, să te audă. Să răspundă la prima întrebare. Ţi-a răspuns la toate celelalte, deşi n-a zis nimic. Începe să-ţi tremure vocea când încerci iar să-l întrebi: "Cine eşti?" Îți dai seama că liniştea reprezintă răspunsul suprem aici. Iar de vreme ce tot n-o să afli vreodată, te gândeşti să pleci. Şi când te ridici te prinde de mână. Dar tot nu zice nimic. Aşa că îţi smulgi palma dintr-a sa, te ridici şi te îndrepţi spre scările de plecare. Realizezi că dacă vei coborî pe acolo va veni după tine. Şi nici nu ai vrea asta, că vrei să fii singur. Aşa că prinzi de frânghia cortinei şi tragi. Cortina nu cade. Mai încerci odată. El tresare fără a mai face nimic. Cortina tot nu cade. Prinzi cu ambele mâini şi-o tragi cu putere. În timp ce cortina cade, auzi ultimele strigăte ale numelui tău. Cortina a căzut înainte să auzi răspunsul la prima întrebare: "Vei afla după ce cobori aici."

Dragã domnule scriitor de versuri pentru melodii care mã ung pe suflet,

2010-12-19T15:10:00.000+02:00

Aş dori sã-ţi scriu pentru a-ţi da anumite detalii în legãturã cu pãrerea mea ca individ despre muzica ta (sinonimã cu sinonimul excrementului). Am fost informatã cã doreşti feedback şi...na, cã m-am bãgat şi eu. Voi lua aspectele pe rând, pentru a clarifica totul încã de la incipit.

Unul din motivele pentru care scriu este cã mã plictisesc grozav.
Un al doilea motiv pentru care îţi scriu este cã, în adâncul sufletului meu, consider cã versurile tale, cele care mã ung pe suflet, pot fi deseori pline de...ããã, cum îi zice?! Hai cã era un cuvânt pe care îl foloseam des. Colesterol!!! (Nu, nu l-am mai folosit în alte postãri!) Însã, versurile tale sunã perfect! Nimic de obiectat!
În altã ordine de idei, am o umilã impresie cã dacã încerci sã faci rime între "hei" şi "ok", ceva sunã puţin forţat. Da' nu sesizeazã nimeni, doar ziceam. Şi cã probabil asta nu e chiar poezie, mã-nţelegi? Deci muzica ta e belea, omule. Adicãte, eu mã joc bambilici cu eşecurile, încercând vers alb, tu le colorezi frumos, şi le parfumezi, şi eu le miros pe urmã. Şi da, miroase puternic, pute ceva putred care tinde sã putrezeascã ceea ce numesc eu culturã generalã (pe cale de dispariţie). Şi asta începând de la versuri vechi, precum ar fi...aa gata, mi l-am amintit. Sã ţi-l zic: "Ştiu cã vrei sã fii cu mine doar o searã,/ Instinctu' meu de fatã mare nu mã-nnnşealã!". O sintagmã foarte adevãratã, desigur. Pliiiiiinã de înţelepciune, şi nu de rahat.

All in all, totu-mi sunã bine, pânã şi viitoru'. Şi prin bine, mã refer la "exact ca acum", cam în aceeaşi poziţie în care ne aflãm pe toate planurile. De fapt nu ştiu de ce am scris dacã totul e perfect. Hmm...cred cã vroiam sã îţi felicit profesionalismul de care dai dovadã. (Parcã nu era asta. ţin minte cã era ceva cu "de tot cãcatu'", dar probabil mã înnnnnşelll.)

Cu deosebitã stimã şi respect (de sine),
Cristina M.

Proverbe desfiinţate în mod prea puţin poetic

2010-12-19T15:07:00.001+02:00

Pãşesc cu paşi mari.
Începe sã plouã, îmi trag gluga pe cap şi continui sã merg.
Încet, cu paşi mari. Ceilalţi se grãbesc de parc-ar ploua cu lavã.
Stau şi mã gândesc cã e posibil ca eu sã fiu fraiera care reacţioneazã mereu greşit.
Complet greşit sau nu, reacţionez pe bazã de instincte,
O bazã peste care am turnat aproape tot ce-mi vine-n minte.
Şi torn pe zi ce trece, de parcã asta mi-ar fi menirea.
De fapt, asta face parte din mersul lucrurilor, ştii?
Continui sã pãşesc sub semnul întrebãrii,
Semn care-mi ţine loc de umbrelã, de acoperiş,
E cald aici, sub semnul întrebãrii, da' ce ne facem cã acum e iarnã?
Staţi toţi înghesuiţi, feriţi de ploaie,
De parcã, cum am zis, ar fi mai mult de-atât.
Dar spre stupoarea voastrã, vã zic sã vã treziţi.
Ridicaţi-vã capetele şi priviţi în jur.
Nimic nu e ceea ce pare.
Totul e distorsionat, cum îmi place mie sã spun,
Cum îmi place sã distorsionez adevãruri absolute,
Absolut penibile, absolut eronate,
Erori ale vieţii cotidiene, pe care le agreaţi la maxim,
Şi maxim mã cãlcaţi cu ele pe nervi,
Şi tot pe nervi la maxim mi se rupe,
Fapt pentru care am fost izgonitã,
De fapt m-am gonit eu pe mine, sã plec,
Mai bine sã plec, sã mã retrag puţin în spate,
Din spate totul se vede mult mai clar,
Deşi toţi spuneţi cã rãmân în urmã.
Da'...ce conteazã? La urma urmei,
Voi, cei din urmã, tot nu veţi fi cei dintâi.

Eşti tare, bă!

2010-12-09T13:48:00.003+02:00

O să-ncep tare: nu suport stereotipurile. Oamenii care reprezintă câte un stereotip. Şi presupun că acest sentiment este un defect al meu. Dar mi-l asum pe deplin. Să vă explice subsemnata de ce:

Mă enervează stereotipurile de indivizi care aparţin unui anumit gen muzical, spre exemplu. Şi spre a exemplifica mai profund, aprofundez ideea, cu mici adăugări: cocalarii sclipicioşi cu gel (nu cred că există variaţii, dar în fine), duduile roz şi doar roz (nimic de adăugat), rockerii cu păr lung şi-ncâlcit (termenul "nespălat" îmi displace), rapperii care mereu se plâng de ceva (ce dracu', mă' băieţi, şi Guţă a avut o copilărie grea!) cu duzina de curve, iarbă şi bere la pet, toate gata de cărat pe coaiele lor puternice, housării cu mâinile mereu deasupra capului, niciodată noaptea acasă, mereu cu 2-3 pastiluţe în buzunaru' drept, duduile alea habarniste cu ochi goi de parcă au capu' transparent şi niciodată (dar absolut niciodată) nu zic ceva decent de inteligent, emo-iştii în carouri roz cu negru, 2cm kajal negru, vene pângărite, minorosiţele cu frică de zeităţi, binefăcătoare, mereu virgine, mereu pure, mereu gingaşe. Sunteţi nişte clişee ordinare ale vieţii, care se lovesc de mine perfect. Nu puteţi afirma că vă place muzica dacă ascultaţi doar un gen. Dacă ascultaţi doar unul şi un singur gen muzical pierdeţi noţiunea de muzică. Nu aia ascultaţi. Într-adevăr, Inna, Connect-R, Puya, Guţă, Irina Loghin, Tiesto, Rihanna nu fac parte din sfera muzicală, ci din sfera de "lălăituri aleatorice". Dar cred că am mai monologat despre asta şi v-am mai plictisit spunându-vă că apreciez, o voce plăcută, un beat bun, o trupă bună, un vers fain, dar nu găseşti prea multe care să îmbine totul. De asta e esenţial să fii open-minded, nu să asculţi doar ce zic băieţii de după colţ, că ăia-s tari (hă-hă!) şi dacă îţi găsesc CD-ul cu Toni Braxton, eşti exclus şi asta ar fi nasoooool.

Dacă sunt ipocrită şi sunt, de fapt, la rândul meu un stereotip ordinar, îmi cer mii de scuze. Chiar vă rog să-mi spuneţi dacă reprezint un stereotip. Neah, nu cred c-am ajuns chiar bătaia-mi proprie de joc.

Lili a atins perfecţiunea!

2010-12-02T16:33:00.000+02:00

Există un loc în care orice om vrea să ajungă. Unii cred în el, alţii zic că nu. De fapt, toată lumea crede în el, deşi pentru unii înseamnă ceva mai abstract decât pentru alţii. Locului ăstuia i se spune "raiul". Aşa este numit în literatură, în popor etc. Unii zic că nu există nimic după moarte. Asta zic şi eu. Mori şi gata. Blank! Gap! Gone! Nu vezi de pe norişori sclipicioşi cum plânge Vasilică după tine şi ce se întâmplă fără tine. Nu se întâmplă nimic special. Pământul va continua să se învărtă, soarele va răsări şi va apune la fel ca înainte, puţini vor plânge, altora le va părea rău, le va fi dor de tine, alţii vor fi mişcaţi, dar indiferenţi, iar alţii...ei bine, alţii vor fi indiferenţi şi atât.
Nu începe şi nici n-o să se termine cu vreo precizare asupra zilei naţionale care a fost ieri, deoarece e o zi necesară, pe fiecare naţiune tre' s-o aibă, oricât de tâmpiţi i-ar fi cetăţenii, oricât de dezgustători i-ar fi conducătorii! (De ce aş face o postare cu 1decembrie? Ne vedem noi pe 14februarie, de aia mai vorbim! :>)

Eu cred că raiul e locul ăla ideal, şi nu după moarte. Idealul la care vrei să ajungi în timpul vieţii, şi când îţi dai seama că nu există atingerea perfecţiunii, începi să speri ca va fi într-o altă viaţă. Da' n-o să fie! Raiul nu e palpabil, e un concept abstract, nu e cu lapte şi miere sau nimic concret, e doar fericirea supremă şi infinită. Iar aşa ceva nu există. Cred în rai, în ideal, dar cred că nu va fi atins niciodată. Şi practic, fiecare crede în ceva. Nu există "nu cred în nicio divinitate/putere supremă". Concepte futute. Crezi în ceva, fie el Dumnezeu, Zeus, Zamolxe, Buddha, Allah, oamenii de ştiinţă, materia, Big Bangul, sau pur şi simplu, mersul universului. Cel în care cred şi eu. Pentru mine, divinitatea e tot ce ne înconjoară, cu planete, stele, aer, spațiu, timp etc. Şi dacă am chef îi zic Dumnezeu, dacă nu, nu. Numele nu înseamnă nimic, noțiunea înseamnă totul. Dacă unii se deprind cu imaginea unui om înalt, şaten, cu barbă ca fiind Dumnezeu, a unuia gras şi chel ca fiind Buddha ş.a.m.d. e alegerea lor. Pentru mine e aer, e ce am în suflet şi-n minte, ce mă face să gândesc şi să acţionez aşa cum o fac. Îmi place să-i zic Karma, cu toate că nu e nume de divinitate, eu aşa vreau să o numesc; deoarece ca individă cred în chestia cu "Las' că ţi se întoarce ţie odată şi-odată" sau cum zice superstaru' Timbărleic, "What goes around, comes around".

Şi revenind la raiul în care tot mai puţini cred, vă zic să vă mai gândiţi odată. Dacă nu puteţi fi perfecţi (e clar că nu puteţi, altfel aş face mişto de-a fraiera), nu înseamnă că perfecţiunea nu există. Există, dar e imposibil de atins. Asta pentru mine, la o adică, totul e subiectiv şi depinde de definiţiile pe care le dă fiecare. Poate pentru Lili*, perfecţiunea e să aibă doar haine roz, să stea în centru la etaju' 8 şi să aibă iubiţic cu bani şi mai tânăr de 70 de ani. Bravo, Lili, dacă tu ai atins perfecţiunea ta, atunci ai felicitările mele!

Şi da, puteam numi postarea "Concepte abstracte" sau "Există sau nu există divinitate?" sau "Subiect tabu-hu-hu", da'-i aşa cute titlul ăsta, e mai simplist aşa, poate vă regăsiţi. La urma urmei, chiar nu vorbeam despre oameni cu concepte greşite, şi oameni cu concepte diferite. "Că suntem nişte personalităţi diferite fiecare, TOŢI, si suntem impulsivi şi avem opinii numeroase şi tre' să ne impunem!" (Bergenbier, restu' nu e nevoie să fie cunoscători.)

*Lili = personaj fictiv, total imaginar. Nu fac aluzie la niciun personaj cu numele de Liliana, darămite s-o mai cheme şi Simona sau ceva.... (chill, gurl, I'm fuckin' messin' with yo).

Crăpi after reading!

2010-11-25T22:34:00.000+02:00

Persoană cu sânge cald şi sentimente bune în străfundul sufletului, sunt cel mai rău om care poate să te rănească pe principiul acţiune-reacţiune, principiu omniprezent, a cărui definiţie mă caracterizează. Pe scurt, îmi dai, te pocnesc drept în...melodie. Aşa funcţionează rotiţele din mecanismul meu. Super, huh? :>
Mă numesc cumva, mă definesc prin multe caracteristici, sunt contra sisteme, contra scheme de influenţă, contra maselor, contra regimurilor, contra liderilor. Sunt contra acţiunilor pro, contra organizaţiilor non-profit care fac, de fapt, profit, contra discursurilor şi promovărilor sincere, dar în fapt, demagogice. Contra voi împreună, pro voi uniţi, contra turmei, pro echipei. Contra celor care încă intră pe blog deşi google translate-ul lor le zice că-i chineză...

Caracter suspect de indiferent, tratez lucrurile şi oamenii cu maximă seriozitate, chiar şi atunci când mă bufneşte răsu'. Mdada! În plus, deţin control asupra simţului moral care unora le lipseşte, încercând să vă dezleg şi enigma în legătură cu tot ce scriu aici. Abolesc, aşadar, haosul din mintea cititorilor mei dragi prin implementarea anumitor reguli (a căror nerespectare n-are cum dracu' să fie sancţionată că nu vă pot monitoriza cum mi-aş dori):

1. Dacă nu înţelegeţi, nu mai intraţi!
Own: Oricum nu primesc bani cu ajutorul clickurilor voastre, că nu mi-am pus reclame cu haine de club să primesc bani de la distribuitorii cocălărismului, marca Ro.

2. Dacă vă intră viruşi, nu e vina mea!
Own: Ce dracu'! Acum mă credeţi aşa malefică? :(

3. Dacă râdeţi ca tâmpiţii, ceva nu-i în regulă!
Own: Nu sunt comică, ci realistă. Şi nu scriu bancuri. Nu mai râdeţi de mine că nu's clovn, gata!

4. Dacă nu râdeţi deloc, ceva iarăşi nu-i în regulă!
Own: Oi fi eu serioasă, da' un zâmbet din milă nu strică...Doar aşa, "Pour les fleurs de coucou!" (citat din Alecsandri)

5. Dacă nu citiţi, nu comentaţi!
Own: Am mess, dacă e aşa mare nevoia să îmi povestiţi tragedia faptului că la mall s-au terminat reducerile la cizmuliţe roz cu blană.

6. Dacă vreţi doar imagini din vacanţă sau alte materiale vizuale, ieşiţi urgent!
Own: Ăsta nu-i blog de poze cu dudui, ci blogu' în care eu am chef să scriu până...până vrea mujchii mei!

7. Dacă aveţi ceva de zis, spuneţi numaidecât!
Own: De preferabil ceva inteligent, nu doar "Bravo, fată!".

8. Dacă vă credeţi superiori mie, încetaţi!
Own: Aici eu sunt creator, regină, locotenent, comandant, lider, şefă, mamă, tată, şi profă de mate!

9. Dacă vă gândiţi că o să vă promovez blogurile alea jegoase, daţi-vă doi pumni!
Own: Am dreptul să aleg doar blogurile care merită şi oamenii care merită, aşa că dacă aveţi bloguri comerciale, copiate, stupide, retardate etc, aflaţi de la mine că nu daţi din coadă la uşa potrivită!

10. Dacă mă înjuraţi/criticaţi în afara blogului e dreptul meu să vă bag în origini!
Own: Şi-am zis!

Acestea toate fiind spuse, le urez bun venit celor care s-au rătăcit mai mult sau mai puţin intenţionat pentru întâia oară pe aici, şi-i poftesc să citească ce apucă de unde au chef. Iar dacă ceva din regulile de mai sus nu merge, uşa de ieşire e chestia cu "X" mare şi roşu din colţ dreapta-sus.

Mersi şi...cum zice titlul inspirat din titlul unui film, aşa vă salut. (Sau sună mai bine pe româneşte, "Citeşte şi crăpi"? Asta-i chiar o dilemă!)
Dubaşa nu vă pupik dulcik pe botik, da' vă dă şuturi în fundik >:D< (sună fail, ştiu, nevermind...)!

Believe it...or not!

2010-11-22T20:20:00.003+02:00

Deţin un simţ ironic puternic care mă împinge să tind spre ironia supremă. Ce e ironia supremă? E starea la care vreau să ajung ironizând orice merită. Şi credeţi-mă, meritaaaaaaţi! Marea majoritate sunteţi candidaţii perfecţi pentru postura de "om penibil", iar care se mai ia şi în gură cu mine, deja are pile. Unii ştiu că există asemenea persoane; uşor de crezut din pricina staturii mele, greu de crezut din pricina răutăţii mentale de care aş putea eu da dovadă. Eu îi înţeleg, doar există o varietate de personalităţi pe lumea asta, e logic să fie şi unii făcuţi de aşa natură de să nu mă (prea) suporte. (Deloc!)

Există nenumărate concepte pe lumea asta. Adică fiecare crede ce vrea el despre ce vrea el. Eu, de exemplu, după cum am mai relatat, nu cred în mai nimic ceea ce mi se povesteşte, citesc, aud, mai nou nici ceea ce văd (vezi efectul Photoshop, care îl prezintă pe Marcelică în Caesar's Palace sau unde vrea mujchii lui). Nu cred decât în puţine lucruri: cred în diversitate, anarhie, prostie, manipulare, naivitate, idioţenie, spirit de turmă, lăcomie, egoism, dar pe de altă parte există şi altruism, respect, prietenie, iubire. După cum trageţi uşor concluzia, în mod practic, părţile nasoale în care cred ocupă mai mult spaţiu, dar, abstract şi nu numai teoretic, părţile bune sunt cele care abolesc tot ce e rău din sufletul şi din mintea mea.
Ca să corectez unele inerpretări greşite ale persoanei mele, trebuie să punctez că nu sunt împotriva fetelor. Nu mă mai interpretaţi greşit. Fetele reprezintă sexu' frumos, bravo nouă (hă-hă-hă!). Multe femei sunt inteligente şi am tot respectul pentru ele. Dar sufăr de o intoleranţă ridicată la fetele fandosite, dudui, pipiţe, sensibiluţe, afectate, care se plâng şi miaună, sunt misandrine, fac pe superioarele, bârfesc, vorbesc pe nas şi pe la spate, râd ca cimpanzeii excitaţi şi se consideră intelectuale (şi sunt intelectuale, dar intelectuale închipuite). Ca o concluzie la ce am scris aici, eu sunt exemplul unic de fată perfectă! Glumesc, mă' băieţi! Ce vreau să spun e că fetele ar fi perfecte şi m-aş pişa pe ei băieţi dacă majoritatea ar fi integre şi demne de respect, dacă ar realiza ceva, cum fac unele din ele, dacă nu ar fi atât de shopaholice, fandosite şi materialiste. Şi blonde, curve şi fără neuroni!

Nu sunt o fiinţă rea. Nu sunt nici una prea bună. Da' de unde? N-am etichete definitorii, deşi mă pot caracteriza foarte simplist în câteva sintagme: Sunt o fată de 17 ani şi ceva, şateno-brunetă, cu ochi verzi, talie îngustă, braţe exagerat de subţiri. Sunt impulsivă, infantilă, distantă, cârcotaşă, miştocară, plină de some certain shit când vine vorba de gesticulări şi prezenţă scenică. V-am lămurit cine sunt? Mă ştiţi bine? Nicidecum. Ideea e că nu poţi şti o persoană din câteva propoziţii. De aceea mă ofer să continui auto-caracterizarea Dubaşei Dubioase. Dacă vi se rupe, please skip the next paragraph. Thank you!

M-am născut pe cale naturală, am fost crescută de nişte oameni buni la suflet în Gherla, vis-a-vis de penitenciar, motiv pentru care se fac glume absolut slabe pe seama mea; mi-am petrecut copilăria cu pui de ţigani, prin cimitire, abatoare, pe digul Someşului în fiecare noapte. A fost o perioadă superbă a vieţii mele până la 5 ani. Am părăsit brusc Gherla, am avut impresia că sunt pur şi simplu smulsă de acolo şi dusă la dracu' în praznic, Sângeorz-Băi, unde o cunoşteam cât de cât doar pe mama, dar şi pe ea încă vag. Am locuit la bloc, pe urmă la casă, am devenit populară fără voia mea, nimeni nu-mi ceruse permisiunea să afle cum mă numesc şi cât port la papuci. Am dat de diverse persoane care mi-au făcut/au încercat să-mi facă rău. Oricui i se poate întâmpla. Am avut prieteni foarte apropiaţi, nu-mi plăcea să fiu în centrul unui grup de profitori. Am suferit uşoare căzături în simpatie (nu dragoste), puţine julituri, dar cam atât. Am plecat să fac liceul la Cluj, am reuşit :D (bine, bine, nu l-am terminat), am cunoscut fel de fel de...personalităţi, unele dintre ele se regăsesc în poveştile mele actuale cu Feţi-oarecum-Privibili, ca personaje principale foarte comice (sughiţă, dragule, hai, sughiţă!). Am ajuns aici cu un zâmbet naiv, provincial, pe care îl deţin şi acum dacă nu sunt călcată pe nervi foarte tare. În prezent decad la şcoala "alunecând ca pe un tobogan", dar ce contează atâta vreme cât burta mi-i plină, capu' la fel şi am nişte prieteni foarte buni ~~pe care îi iubesc~~ la care ţin foarte mult!

Ştiu că am zis "skip", dar uite că am ajuns la final. Mno! Baftă din părţi şi ne-auzim. Sau nu.
Cris, the unfaithfull.(Fail translation, retranslating in progress...) Cris, cea care nu crede în nimic!

E-o lume nebună, nebună de tot...

2010-11-16T17:30:00.000+02:00

Când la stânga, când la dreapta, oamenii păşesc fără a avea o anumită traiectorie, ci doar o destinaţie, iar aia nici măcar întotdeauna (vezi cazul lui Zuzu). Mulţi merg spre casă, servici, şcoală, facultate, lecţii, concerte, localuri, mall-uri, sau...nicăieri. Voi încotro mergeţi, spre "nicăieri"? Unde e "nicăieri"? Vreau şi eu să-l văd, că-i mai frecventat ca Janis (vezi, de asemenea, cazul lui Zuzu).

Ăia care nu merg spre "nicăieri" o iau spre "p-aici". Alţii, mult mai supăraţi pe varietatea de trasee pe care ţi-o oferă viaţa o iau direct spre "dracu' ". Le zdrăngăne un sunet de paşi în urechi, i-agită. M-agită şi pe mine, m-agit degeaba. Sunetele paşilor nu sunt altceva decât zgomotul direcţiei în viaţă. Bullshit! Sunetele paşilor îs sunetele paşilor că nu m-am născut în sânul monstruleţilor sacrii ai literaturii. Voi ce auziţi când păşiţi? Destin, armonie, sau Gucci, Vuitton & Co.? Eu, sincer, n-ascult la aşa ceva. Făceam doar mişto de voi; v-am furat 2 minute din viaţă folosindu-le pe nimic.

Vreau să am un băţ de ăla de dirijor (cum i-o fi zicând), să îl agit ca pe-o sticlă de cola, iar cei din jur să păşească încotro arată vârful. Unde e "dracu' " ăla, că acuşi v-arăt pe unde s-o luaţi?! Treceţi pe unde am trecut, păşiţi pe urmele paşilor mei, simţiţi ce-am simţit, trăiţi în locul meu. Şi pe urmă puneţi-vă în faţa mea şi vorbiţi-mi despre democraţie, libertate, modă, valori şi tot ce vreţi voi. Tot n-o să vorbiţi ca mine. Şi ştiţi de ce? (Pentru că, yo!...) Pentru că n-aveţi nici sufletu', nici capu' meu. Nimic din ceea ce conteză, din ceea ce face diferenţa. Mă piş pe toate valorile etice, pe moralitate, pe drepturile omului pe care le tratează ~~curvele~~ duduile din distinsa societate.

Dacă ştii multe, nu-nseamnă că ştii adevărul. Dacă vorbiţi de politică şi de regimurile totalitare când nici măcar n-aţi trăit în vremea lor, nu-nseamnă că ştiţi istorie. Mie de aia nu-mi place istoria, că nu pot pune mâna pe ea să ştiu că aşa e, că e total adevărată. Dar e bine că voi ştiţi totu' despre ocultism şi conducători. Mă bazez pe ideile voastre bazate. Bazate pe nimic, din nou. Că dacă îmi arătaţi documentare mă piş pe ele, dragii mei. Documentarele alea nu-s ca să vă facă să păreţi inteligenţi, ci ca să vedeţi alte posibilităţi de gândire, sau doar că e un subiect interesant şi merită tratat din alte puncte de vedere. Mă-nclin în faţa ideilor voastre documentate, eu nu ştiu şi nu cred nimic. Ştiu doar ceea ce am văzut cu ochii mei şi-am simţit pe pielea mea. Şi da, cred că sunteţi nişte manipulaţi, dar nu de TV, de unde s-ar aştepta toţi, ci de teoriile hilare pe care le adoptaţi pe ideea: "Sună a conspiratism, deci sigur aşa e." Totu-mi pare haotic, toţi se cred egali, toţi se cred deţinătorii unor adevăruri pe care nu le poate şti nimeni, toţi sunt nişte iluminaţi, nişte francmasoni şi nişte conspiratişti. Eu zic că toţi sunteţi oameni, cu picioare, mâini şi altele. Vă puteţi pune scări în faţă ca pe un puzzle, scări care să vă urce pe un piedestal, să vă pietrificaţi în ce zeitate vreţi voi, în piaţa publică...Ciorile nu deosebesc capetele de om de cele de statuetă voluptoasă când se cacă. Oups, termin! Iar acum, să fiu finuţă! ;;)

Principala idee, ca să rezum pentru ăia/alea care scanează repejor, e că am anumite concepte în cap după care nimeni nu poate fora. Că nu-i petrol, deci vă pierdeţi timpu', mă' băieţi! Nici să vi le însuşiţi pe toate, pentru că aveţi alt cap, iar puzzleul s-ar destrăma.

Vă sărut pasional prin aer,
Dubioasa cu trup şi suflet. Sau fără.

Domino

2010-11-10T21:19:00.000+02:00

N-am nicio structură în ceea ce scriu. Doresc să exprim ce simt, asta îşi doreşte orice om care scrie ceva cu mintea la contribuţie. N-am de gând să termin nimic nici ce încet sau să epuizez un subiect întreg dintr-o postare. Mereu am ceva de completat, mereu se-nvârte planeta, mereu ne învârtim şi noi în jurul unor concepte idioate, datorită cărora am inspiraţia de a scrie aici. Dacă nu aţi avea idei aşa năstruşnice, dacă nu aţi fi aşa naivi, eu de cine aş mai face mişto?

Mă bazez că am corp şi minte, că inima îmi pulsează sânge, că universul s-a creat după Big Bang din teorii. Toate sunt teorii. Teoriile sunt alea create de oameni ca mine. Şi eu tre' să le cred ca să fiu considerată o fire intelectuală şi spirituală. "Asta a fost demonstrat de oamenii de ştiinţă, deci aşa este." Fals. Concepte = zero. Poţi crede în ce vrei. Poţi crede în zei şi-n draci, în reîncarnări, în perfecţiuni şi eternitate, în nemurire, în vindecare, în absolut orice. Eu, personal, cred că omul nu e altceva decât un animal supra-evaluat (nu supra-evoluat), că după ce mori nu vezi nici cum te mănâncă viermii, nici ce gândesc restu' pe Pământ, că planeta asta nu e singura populată, că universul nu are unde se extinde, şi "cercetătorii" stelelor pulii ştiu bine asta, că nu se poate recrea un episod asemănător Big Bang-ului de nişte omuleţi cu ochelari de firmă, că în 2012 n-o să se întâmple nimic mai mult decât în ceilalţi ani (tornade, uragane, schimbări climatice, manipulare în masă, criză financiară, manipulare în masă, oameni care mor şi oameni care se nasc, manipulare în masă), o să fie un tam-tam gigantic, o să iasă toţi în stradă, o să fie un haos total, se vor speria ca elefenţii de şoareci, media o să zică să ne trăim ultima clipa, care n-o să vină pentru toţi. O să moară oameni, de acord. Mulţi. Cam câţi mor, în medie, pe un interval de timp egal. Uite, mă prefac şi eu că citesc în frunze de copaci! Nu cred în rai, nu cred în iad, nu cred în lideri sau conducători, nu cred în inferioritate, nu cred în teoriile în care credeţi toţi, nu cred că reciclarea ajută, nu cred că sunt "the evil girl" dacă refuz să mă aplec să ridic un căcat, nu cred că sunt cea mai inteligentă, nu cred că sunt cea mai proastă, nu cred că pot face sfoara, nu cred că pot ridica vaci, nu cred că după ce mor voi lăsa mai mult decât amintiri celor apropiaţi, nu cred c-o să mă ţii minte peste vreun an, nu cred în genii, nu cred în bun şi rău, nu cred în frumos şi urât, nu cred în democraţie, nu cred în conştientizare naţională, nu cred că România există ca naţiune, nu cred în manuale, nu cred în literatură (se vede), nu cred în opinie, nu cred în schimbări, nu cred în reforme, nu cred în oameni, nu cred în mine.

Cred că se poate prăbuşi tot ce credeţi voi în câteva secunde. Citiţi şi număraţi de la 10 la 0. Tocmai am reuşit să vă prăbuşesc un concept, iar restul de după vor cădea şi ele. Aşa e, mă consider o persoană fascinantă! (Şi manipulatoare.) Nimic din ceea ce voi nu puteţi încerca să fiţi. Atâta vreme cât va există prostia (un mod mai lung de a exprima termenul "întotdeauna"), Pământul e sub noi, iar noi ne-nvârtim cu el.

Nu vă aplecaţi, nu suntem la puşcărie. Nu vreau să trageţi concluzia că totul e o minciună. Nici aia nu există. Nimic! Există ce crede fiecare. Şi dacă eu vreau să cred că buricul meu este centrul universului, atunci da, pot afirma în urma studiilor recent realizate în Laboratorul de Astrologie Generală al Departamentului de Ştiinţe Universale că distanţele de la marginile universului la buricul meu sunt perfect egale şi nu se modifică. Mna, asta n-a fost destul de ştiinţific? Nu tot aia primiţi pe tavă? Deci gata, am stabilit că sunt centrul universului!

Hai vă salut! Aşa...cu aroganţă,
Dubaşa cea demoralizatoare.

Atenţie, metaforă!

2010-10-31T20:53:00.004+02:00

Am luat o monedă de jos şi-am aruncat-o spre cer.
-Cap - stânga, pajură - dreapta, mi-am zis.
A căzut între două dale, nici cap, nici pajură.
Aşa că am mers tot înainte, până s-a terminat drumul.
A-nceput ploaia, mi-am scos gluga.
M-am aşezat jos. Mi-am scos o brichetă.
Am privit-o îndelung, pe urmă am realizat că nu fumez.

Am pus-o lângă mine. Am scos un bilet.
Era insignifiant. L-am pus lângă mine.
Am luat iarăşi bricheta. Am aprins-o.
Mi-a venit pofta de foc. Doar foc, nu un foc.
Astfel am luat biletul. L-am întins spre flacără.
Era ud. L-am pus lângă mine.
Am luat bricheta. Am aruncat-o.
La 3 metri. Sub pământ.
Lumina puternic. Am văzut tot.
Tot ce-a fost. Tot trecutul în cădere.
Ea era încă aprinsă iar mie mi-era rece.
Vroiam să plec. M-am răzgândit.
Am luat biletul. L-am lăsat să se uşte.
L-am scris. L-am băgat în buzunar.
A ieşit soarele de după nori. Ploaia a încetat.
Mi-am dat jos gluga. Am scos biletul.
L-am citit. Era o poveste familiară mie.
M-am gândit s-o continui, să adaug detalii.
Am lăsat luminile în pace. Am plecat după becuri.
Am cumpărat unul pentru acasă. Lumina puternic.
Am cumpărat altele. Luminau la fel de puternic.
După o zi mi s-au ars. A rămas doar unul.
Mi-a ţinut de lumină şi de cald.
A căzut curentul. El încă lumina.
Am schimbat candelabrul. El tot lumina.
Am vrut să iau unul mai mare, mai scump.
M-am suit pe scaun. M-a fript.
Am decis să mă mut. M-am întors.
Am intrat în casă. El încă ardea.
-De ce oi fi vrut să-l schimb? mi-am zis.
L-am lăsat acolo. Lumina puternic.

Melodie pentru bec (click).

Află cum te minte Georgel

2010-10-18T18:38:00.003+03:00

Nesinceritate. O non-valoare care mă dezgustă. Orice greşeală poate fi reparată/iertată după caz, dar nesinceritatea e pur şi simplu un defect macabru al mentalităţii umane. Se pierde prin clişee mărunte, atât de penibile, încât atunci când le auzi dai din cap cu un zâmbet tâmp pe faţă şi-n mintea ta se aude: Să mori tu?!

Am oribila senzaţie de a fi epuizat toate clişeele prin imaginaţia mea, începând de la filme cu adolescenţi americani excitaţi, la cei ucişi în noaptea balului şi chiar până în dumele voastre din viaţa reală. De aceea, vă rog din suflet (clişeu ordinar dintr-o cerere complet retorică), să-mi acordaţi câteva rânduri, doar aşa...să vă enumăr care sunt clişee pentru mine. Lista rămâne deschisă, desigur.

Îmi pare rău, n-am vrut. Bineînţeles că ai vrut! Ai plănuit asta de zile întregi, scursură nemernică ce eşti!
Abia aştept. Te gândeşti cu groază la chestia aia. Te bântuie efectiv!
Habar nu am. De fapt, intră în sfera de cunoştinţe pe care le deţii şi le poţi formula chiar dacă te trezeşte armata nazistă la 3noaptea.
Cam atât. Desigur, mai există o grămadă de chestii pe care le-ai omis, dar ce pula ta?!
Ce mai faci? Asta e una gravă, înseamnă că vrei ca interlocutoru' să crape în chinuri. Nu întreba!
Vom trăi şi vom vedem. Evident, tu ai dreptate.
Mai vorbim noi despre asta. La fel de evident, nu încape discuţia.
Niciodată! Poate mâine, când ai tu chef.
...
Nu, mă băieţi! Nu!!! Mă jucam cu voi. Doar nu aţi crezut că o să ma apuc să fac şi articole gen: Ce gândesc de fapt băieţii? şi Ce gândesc de fapt fetele? Dacă aţi citit şi aţi dat din cap afirmator, sunteţi patetici. Dar n-aţi făcut asta, nu-i aşa? ;;)

Astea nu's clişee, sunt vorbe din viaţa de zi cu zi. Dacă auzi asta nu înseamnă că persoana din faţa ta minte de îngheaţă apele. Da' de unde! Sunt chestii complet absurde şi care ţin de paranoia. Omul e o fiinţă complexă, e greşit să îl consideri previzibil, pentru că poate face la fel în 100 de cazuri şi să te uimească din a101-a încercare. Nu mai interpretaţi unele fraze overused cu ceva ce înseamnă opusu'. Doar ironiile transmit opusul. Şi nu oricine poate mânui o ironie. Nu oricine poate să vă facă să citiţi o postare cu început de comercialitate stupidă, continuată cu injurii greu de înghiţit, şi sfârşită prin sintagme care să slăvească doar pe cine vreau eu, şi nu voi. Căci voi sunteţi nimeni aici, iar eu sunt totul. Rog anumiţi indivizi cu o uşoară, dar foarte uşoară tentă de narcisism a căror identitate n-o voi divulga (Ţiţi) să nu se excite. Mulţumesc!

Vă mai aştept pe aici (ştiu că vă veţi întoarce),
Dubaşa.

Vine apocalipsa

2010-10-10T21:13:00.001+03:00

Dat fiind faptul că nimeni nu face presiuni asupra mea să mă pun pe treabă, mă las dusă de lene şi nu scriu nimic. Nimic! Oare cum ar fi viaţa unora fără mine? Sau...chiar acum câteva zile încercam să-mi imaginez cât de schimbat ar fi totul dacă aş fi fost băiat, cum am fost iniţial. Da, eu una sunt încă ferm convinsă că mi-a căzut pula! Mulţi nu s-ar fi cunoscut, alţii nu s-ar fi întâlnit, alţii aveau vieţi perfecte, alţii să zicem că sufereau cumplit. Am tendinţa să mă consider importantă uneori.

Şi-mi pare ciudat când mă gândesc că totul ar fi putut să fie diferit dacă s-ar schimba ceva. Toţi suntem plini de clişee la urma urmei, spunând că nu am schimba totuşi nimic la viaţa noastră. Dar am schimba. Oooo, câte am schimba! Oricât de fericiţi am fi, suntem specia aia spontană, plină de schimbări. "Nu vreau schimbări" e o minciună de toată jena. Normal că vrem o schimbare! Normal că Viorica vrea să câştige în sfârşit la loto, Gigel vrea o maşină nouă, Ionel nu mai vrea nevastă and so on. Normal că-mi pare rău că am ajuns să râd de inşi care îmi păreau simpatici, că mi-a scăzut naivitatea aia, că mi-a crescut testosteronu' din dracu' ştie ce motive şi că m-am schimbat aşa de mult, încât dacă s-ar putea măsura asta v-aţi speria. "Before and after" ar avea un impact mai cutremurător ca cel de la Teleşopising.

De ce când ne maturizăm ne trezim brusc cu nişte idei extraterestre, cu nişte concepte pe care le credeam total false, cu adevăruri nefondate, cu speranţe dărâmate? Şi de ce doar oamenii mari vorbesc de speranţe? Alea au plecat de mult. Tai-tai! Când suntem în scutece dăm din cur ca Beyonce în timp ce adulţii ne pun pe iutub, în grădiniţă urlăm ca tâmpiţii pe soundtrackul de la Scooby Doo, în generală ne credem fanii exaltaţi ai lui Justin Bieber (vă zic io că ăla n-are fani; refuz să cred asta!), tot atunci ne lărgim orizonturile şi începem să ascultăm manele în timp ce vedem clipuri de-ale lu' Hannah Montana, pe urmă ajungem să ascultăm diverse genuri de muzică. În final, când o dăm spre optşpe ani o ardem fain, frate... Ne împărţim în tabere: manelişti, roacări, repări, hausişti. Şi nu mai vrem să auzim ce ascultă vecinu' că e un ţigan împuţit extrădat recent care ascultă albumu' lui Guţă cu dublare în franceza pariziană. Într-adevăr, manelele nu sunt un gen, ci reprezintă o alternare de zgomote inferioare. Detest manelele şi muzica electrocutată. Dar niciodată n-o să fiu atât de absurdă încât să-mi placă doar un gen muzical. Muzica se simte, se trăieşte, fiecare gen are ceva ce ălalalt n-are, şi e imposibil să faci o melodie mixtă cu 100de genuri şi subgenuri. Ar ieşi un fake. Nu înţeleg oamenii care vor să audă doar un aspect, îmi par incompleţi. Îmi par genul de inşi care vor să se considere pur-sânge da-s de fapt urmaşi de-ai lui Salam. Nu mai fiţi aşa crispaţi, mă băieţi! Înlăturaţi-vă pletele jegoase pentru a auzi o muzică mai lentă, mai suavă, daţi-vă jos pantofii pentru a simţi vibraţiile ritmurilor urbane, daţi-vă şepcile jos pentru a le arunca spre tipu' de pe scenă cu voce divină. De ce nimeni nu face aşa?

R: Vine apocalipsa.

Teoria conspiraţiei. Varianta Grinpisciană

2010-09-30T19:21:00.001+03:00

Prefer lucrurile dure, pure, aşa cum le gândiţi. Vreau ca acel 1% sau cât căcat vorbim să fie adevărul. Ăla crud şi scârbos. Ăla pe care dacă mi-l ziceţi face to face vă face să scrâşniţi din dinţi. Arătaţi-mi dantura voastră! Înjuraţi-mă şi spuneţi-mi că mă consider mai înţeleaptă decât sunt, că vă enervez când stau cu mâinile în buzunar, când nu schiţez niciun gest. Enervaţi-vă atunci când zâmbesc sfidător şi refuz să vă răspund! Puneţi-mi mâinile pe umeri şi scuturaţi-mă! Nu v-ajunge? Atunci daţi-mi un pumn. Doi. Trei. Culcaţi-mă la pământ! Pe urmă daţi cu picioarele în stomacul meu până îmi închid ochii. Aplecaţi-vă, prindeţi-mă de păr, daţi-mă cu capul de pământ. Iar şi iar. Până vă asiguraţi că nu mai respir deloc. Bun. Acum imaginaţi-vă că-mi deschid ochii, mă ridic şi încep să râd cu poftă, să vă sfidez. Nu vă mai convine, nu? Too bad, faceţi-vă blog şi povestiţi asta doar până la momentul în care eram jos.

Îmi cam place să mă dau importantă, inteligentă şi să fac pe distanta super-obiectivă care ia peste picior tot ce se crede a fi normal, dar care e de fapt doar tipic unor specimene oribile numite oameni fără gust, oameni proşti, oameni enervanţi. V-aş pune dedicaţia asta pe versuri, şi v-aş scrie un cântecel pe care l-aş mixa cu Inna, poate aţi reuşi să mă înţelegeţi. Nu doar să mă auziţi. Nu sunt vocală, vorbăreaţă, pălăvrăgitoare sau verbală. Nici bună ascultătoare nu prea sunt. Deseori mă gândesc la tâmpenii în timp ce îmi ziceţi ceva. Mă gândesc că arătaţi penibil, că sunteţi incredibil de încuiaţi sau de proşti, că afară se răceşte, că mă duc acasă şi mănânc peste 2 ore, că întârzie profu', că e incredibil cum suberbiciunea aia de băiat umblă cu aia, care nu e nici piţipoancă, nici prea inteligentă, că ţi-a rămas varză între dinţi da' continui să vorbeşti.

Plină de subtilitate, mă simt înconjurată de oameni care intră în kitsch, care se zbat ca peştii la mal pentru a fi remarcaţi, care fac dumbe şi devin starurile unor cercuri înguste. Înguste la minte. Am realizat că eu sunt cea care nu se încadrează în peisaj, că sunt nuca într-un perete glamourous, că joc mereu în deplasare, că sunt muza inventatorilor de joculeţe "ghiceşte diferenţa", un joc pe care şi un rookie l-ar rezolva în 2 secunde. Ziceţi că diferenţa sunt eu în timp ce eu zic că fac diferenţa. Simţiţi contrastu'?

Ştiu unde pot face diferenţa şi unde nu. Am limite foarte bine delimitate şi mă joc de-a mercuru' ieşit din termometru printre ele. Adică mă lovesc mereu de ele, dar nu le depăşesc. Sunt miliarde de suflete care cred că vor putea schimba ceva pe lumea asta iar 22 de milioane dintre acestea vor să schimbe clasa politică în Românica. Grinpis militează pentru drepturile frunzei de stejar, în timp ce alţii îl taie şi-l vând la un preţ mai mare decât gura unui voluntar poate rosti. Noi ne băgăm în Grinpis-uri şi-n Let's do it, Românica-uri ca într-un căcat pe care încercăm să-l înlăturăm. Şi ne punem mănuşi şi ne filmăm în timp ce reuşim să-l înlăturăm. Dar de ce nu filmăm după 3 zile dacă s-au lăsat alte gunoaie pe acolo. Ce, mă? Vă e frică să nu arate media că proiectu' vostru de strâns căcat e chiar de căcat? Că faceţi pe voluntarii în timp ce recrutaţi on-line cu formulare de înscriere? Ce-i aia, mă gunoierilor? Adică dacă nu mă înscriu, n-am cum să mă bag în seamă şi să strâng gunoaiele? De unde birocraţia la voi? Din câte ştiu eu, birocraţia-i pe bani, şi voluntariatu' nu. Faceţi promovare la TV pe gratis, sau cum, că eu sunt tâmpită şi nu cunosc conceptele de "voluntariat", "altruism", "gratuit". V-aţi găsit zeci de mii de proşti care să lucreze treaba statului român şi pe care să nu-i plătiţi deloc. Bravo, mă băieţi!

Acestea fiind spuse, mă declar (în caz că nu e oribil de evident) împotriva campaniilor "voluntare" gen Grinpis şi aialaltă. Reneg acuzaţiile cum că aş fi un gunoi uman, care nu vrea altceva decât să arunce mizeria pe jos. Niciodată n-am aruncat pe jos, şi nu pentru că simt feromoni de la campanii "voluntare", ci pentru că nu sunt un gunoi uman! Iar dacă refuz să şamponez căcatu' lăsat de alţii ca o slugă bugetară, nu înseamnă că din vina mea e gunoi. Vă rog să mergeţi în păduri acum şi să îmi ziceţi dacă sunteţi mândri, manipulaţilor!

Anti-gunoiera sofisticată vă salută şi vă transmite "ruşine" mare tuturor sclavilor participanţi la treaba statului.

"Gap"

2010-09-29T17:18:00.000+03:00

Nu există "n-am avut de ales". Mereu ai de ales, chiar şi atunci când opţiunea a doua e brutală. Şi eu am avut de ales înainte să devin ceea ce sunt acum. Dacă aş da timpul înapoi, mi-aş alege aceiaşi prieteni, aceiaşi parteneri în diferite lucruri, aceiaşi oameni pe care să îi fac să nu mă suporte. Probabil n-aş fi ales să mă aflu acolo când am fost atacată, nici acolo, nici să îi fac pe unii să mă ameninţe. Dar şi asta m-a apropiat de alţii. Prietenii se arată în astfel de situaţii şi n-o să uit. Pentru el, dacă va citi şi îşi va da seama despre ce e vorba. Îi mulţumesc c-a fost atunci cu mine şi mi-a zis că am sprijinul lui.

Sunt sigură că am făcut alegerea corectă când am venit aici, la liceul la care sunt, în clasa în care sunt, în rându' şi-n banca în care mă aflu. La fel, sunt ferm convinsă că ar fi fost cea mai mare greşeală a vieţii mele să fi fost o piţipoancă, iar acum să nu vorbesc de coordonatele astea geografice, ci de cele ale cafenelelor şi cluburilor. Am un sentiment grozav când mă gândesc la ai mei, cum nu i-aş putea înlocui, cum karma ne-a unit prin (mi-e imposibil să-mi dau seama de) puterea ei imensă. Le mulţumesc şi celor care m-au iertat, deşi am greşit enorm, şi nu m-am putut ierta niciodată pentru asta, pentru faptul că am fost slabă, sau că am vrut să împuşc doi iepuri în loc de unul singur, pe care să-l fac să fie cina mea şi numai a mea (sper că se înţelege). Tot la metafora cu iepuraşii, îmi pare rău că am ales să nu îmi arăt de la bun început sentimentele din anumite motive. Totuşi, ironia sorţii mă face să cred că nu am ales bine iepurii. Pe niciunul...De aici am înţeles (cam greu, dar...finally!) că unele prăzi sunt otrăvitoare, dar eu n-am avut aşa ceva. Am avut doar o alergie continuă la ea, deşi îmi făcea poftă mereu. Iar acum cunosc efectele nasoale consumării unei prăzi la care ai alergie.
(Terminăm cu metaforele, gata.)

Sunt absolut convinsă că aş alege să nu încerc să conectez răposatul Acer TravelMate 6460 la display extern exact când făcea scurt-circuit...Cu regrete faţă de aceeaşi zi nefericită de vineri, 13, dacă m-aş întoarce în timp până atunci, aş fi ales să nu mă fi aşezat în clor şi să-mi fi distrus blugii ăia.
Ca să fie ceva interactiv, hai că te întreb şi pe tine: ce ai alege diferit dacă ai da timpul înapoi? Răspundeţi-mi unde aveţi chef, e doar un chill question.

Până la următoarea postare enervantă, vă las cu o melodie faină. Click care vrea s-o asculte.
Vă dau pumni în freză la propriu (că nu cunosc ce alt sens ar putea avea asta),
Cris.

Doar de dragu' de-a scrie

2010-09-28T14:58:00.000+03:00

Da, mă! Aşa e! N-am chef şi am alte preocupări. Iar cu acest incipit v-am satisfăcut orice curiozitate. Cu toate că eu mă refer la una singură: oare de ce nu mai scrie individa mă-sii pe blog?

Haideţi să vă spun ceva: urăsc democraţia. Şi asta pentru că mă aşează în rând cu nişte dudui ordinare. N-am nimic cu ele, eu îmi văd de ale mele. Dar totuşi, parcă n-ar strica să stea departe de mine. Pentru binele lor, zic. Cel mai bine ar fi să nu ne întâlnim (eu şi piţipoancele). Să se facă trotuare diferite, separate de o distanţă optimă (optimă = huge). Să nu le văd, să nu mă vadă, să nu le-arăt semne obscene, să nu-mi facă mutre, să nu mă mir de colieru' lor, să nu se mire de lipsa mea de colier. Şi totul va fi rozosin.

În ultima vreme, ţărişoara noastră e într-o continuă alergare împotriva sistemului. Ca în bancu' ăla, ne pişăm toţi contra vântului. Şi alergăm, alergăm, facem mitinguri, înjurăm, Băsescu se amuză, noi iară ne pişăm, şi tot aşa pâna la anticipate. Minunaţi oameni ai puterii! Minunaţi!

Dacă m-aş apuca de politica, ar începe mulţi să râdă. Ar arunca cu roşii în mine, m-ar huidui, deci cam nimic nou. Căcat, m-apuc de politică! Acel "căcat" e cu subînţeles, desigur. Vai de ţara asta să se apuce duduile din jurul meu de politică. Termin, că mă doare sufletul.

Ne aflăm în ţara lui Bulă, un tărâm de basm, unde toţi intelectualii sunt naivi, toate femeile sunt dive puternice, toţi bărbaţii sunt fotbalişti băutori de bere la litru, toţi bloggerii se cred inteligenţi. (Spre deosebire de mine, eu chiar sunt.) Păşim cu tocuri cui pe pământ roditor, aruncăm cu bani de pe limuzine, ne cumpărăm maşini sport pentru a le afişa prin faţa căminelor culturale, ascultăm haus în timp ce ne îmbrăcăm în uniforme de retardaţi electronici, stăm în case când pare că vrea să tindă să se înnoreze, ducem războaie seculare în faţa monitorului, purtăm conferinţe de presă mondene tot acolo, butonăm telecomanda până pe ProTV, unde admirăm genericul cu autostrada suspendată, gen benzile desenate cu Nascar şi suspinăm. Voi chiar aţi părăsi această ţară?

Vrabia din mână

2010-09-20T22:50:00.000+03:00

Unii dintre semenii noştri sunt pur şi simplu nişte genii. Altfel nu-mi explic de ce pot să îmi relateze toate întâmplările din istoria mea de 17ani pe lumea asta doar după ce-mi văd şireturile de după colţ. Eu, fire primitivă şi subdezvoltată mintal, recunosc cu o mare maaare lipsă de regret că nu excelez în asemenea performanţe. Îmi ia cam mult timp să cunosc lumea atât de bine încât s-o cataloghez complex. De aceea mă şi rezum la etichetări relativ concise: idioţi, stupizi, piţipoance, şmecheraşi etc. Tot ceea ce depăşeşte pragul de 3adjective adresate cuiva reprezintă o cunoaştere profundă a subiectului.
Da, mă mândresc cu termenii pe care-i scriu aici, hă-hă!

Cel mai sincer lucru pe care-l cunosc e realitatea. Cu toate că mulţi o preferă acoperită cu muşama şi borcane cu compot, mie îmi place putredă, c-un miros năucitor de nesimţire. O las aşa, n-o parfumez cu vanilie deşi sunt nebună după aroma asta. Şi n-o las pentru că-i de la natură, sau de la Grinpis, ci că e ea. E singura care nu poate fi deformată, nuanţată sau bagată pe steroizi, iar pe urmă să i se poată încă zice pe nume. Un fir de praf, un mililitru de vopsea şi nu mai e ea. E doar ceea ce trăim, e viaţa şi mai e...cum i se spune...: o minciună.

Iar acum, întrucât o parte dintre dragii mei cititori obsedaţi, al căror nume nu-l voi divulga (Ţiţi),vor să mai bag câte-o caterincă, mai puţin pesimism, mai puţin din părţile goale din pahare, mai mult din cele cu vin roşu, promit să mă străduiesc să mă gândesc la a încerca să am tendinţa de a scrie despre lucrurile bune din viaţă, chiar dacă sunt conştientă că astea nu i-ar face rating nici OTV-ului, nici unui blog dubios pe care nu sunt inimici*, stele sau poze cu Paris Hilton ieşind din rehab.

Mi-am dat seama că unele persoane îmi provoacă o stare ciudată. Neplăcută. Nu e indivie, e un fel de melancolie că invidie n-am simţit niciodată. Şi e ciudat să ştii că există sentimente pe care să nu le trăieşti. Dar simt un fel de corcitură de melancolie care îmi pompează un alt sentiment, cel de neputinţă. E o bucurie maximă când văd cineva în locul meu reuşind ceva, v-am zis că nu e invidie. Doar că mi-aş dori să reuşesc şi eu, fără să pun suflet în ceea ce fac. Să nu construiesc de la zero, doar să am, iar apoi să las în urma mea păşind spre alte ţeluri. Nici ţelurile nu îmi sunt prea cunoscute. Am anumite concepte întipărite, lucruri de la care nu mă abat, dar nu fac moarte de piţipoancă dacă nu-mi ies celelalte lucruri. Cele esenţiale, întipărite, sunt deja ale mele, nu am cum să le pierd. Staţi liniştiţi, sunt cea mai precaută persoană din câte cunosc. Merg pe o zicală foarte la obiect: "Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard." Ştiu de ceva vreme că ce-i al meu e pus deoparte; de ce credeţi că sunt relaxată mereu? A sunat optimist asta? Scuze, n-am vrut...

Poate mă apuc să scriu nişte fabule de astea de secol XXI, v-ar prinde bine lecţii, că doar eu ştiu adevărul absolut al vieţii. Acum şi la chioşcurile de ziare!

*again: inimici=inimioare.

Visuri şi vise

2010-09-16T18:26:00.001+03:00

Un mare bai la persoana mea e că nu accept anumite lucruri. În genereal sunt foarte tolerantă. Nu mă iau de alţii pentru erori, că sunt şi eu om şi ştiu cum e. Nu mă iau de alţii pentru că reacţionează aiurea din cauza unor probleme personale, nu mă iau fără motive întemeiate de alte etnii, rase sau orientări sexuale, nu generalizez, nu etichetez după zece secunde etc. Dar ceea ce nu tolerez e să fiu eu etichetată şi făcută în toate felurile, fără niciun motiv. Am început aşa postarea cu dedicaţiune specială pentru anumiţi indivizi/anumite individe care cred că voi fi mereu de gaşcă şi voi trece cu vederea. Într-o zi va trebui să se termine; se zice că fiecare persoană are limite.

Aşa cum limitele pun presiune mare pe mine, simt deseori că mă scufund. Deseori în vise. Astfel mă descarc, lăsându-mă să cad în vise, până mă trezesc şi-mi dau seama de ceea ce se întâmplă. Iar titlul nu-i o lecţie de semantică pentru idioţi. Blogul meu nu este accesat decât de intelectuali (închipuiţi) şi mă mândresc cu asta. Aviz celor care nu mă suportă: după ce veţi termina de citit asta n-o să mă apreciaţi mai mult.
Ziceam de vise, că doar de alea am. Sunt genu' de om luat drept sec şi imparţial. Aşa sunt, touché. Dar mi se pare perfect să nu ai visuri măreţe pentru a nu avea deziluzii mari. Aşa am crescut eu, asta e povara mea. O povară frumoasă, care îmi întăreşte toţi muşchii. De ce vă băgaţi visuri irealizabile în cap? Înţeleg tot ce e palpabil, realizabil, dar cele imaginare şi chiar pline de instabilitate şi indecizie din partea voastră îmi par o pierdere de timp, de nervi şi de fericire. Ţintiţi şi voi la obiectivele apropiate, cele pe care le puteţi atinge dacă întindeţi mâna puţin mai tare. Bineînţeles, nu vă vor injecta energia şi adrenalina unor duete cu Hannah Montana pe scenă, dar eu zic că alea sunt cele care merită. Trăiţi mai mult prezentul, mai mult cu picioarele pe Terra; e o planetă minunată, priviţi-o!

N-am mai scris de ceva vreme din diverse motive. Unul din ele a fost că am venit la Cluj, am fost tot plecată în stânga şi-n dreapta, abia am dat pe acasă. Al doilea motiv este că m-am certat cu modemu' meu, altfel nu-mi explic de ce e down beculeţu' de online 90% din zi. Şi, să zicem, un al treilea motiv ar fi lipsa mea continuă de inspiraţie (sau chef, după caz), nesesizată de voi, cei care mă veneraţi (prea puţin). Mi-atârnă relativ bine, ca de obicei, cu porcăriile mele. Mi-au tot schimbat profii şi dirigu', iar iluştrii mei colegi erau aţâţaţi la maxim de situaţia asta. Fiind parte dintr-o societate democrată, noi, pruncii inteligenţi de 17ani, facem petiţii din x şi y motive. Desigur, cei care, evident, se vor simţi dacă îşi bagă nasu' pe aici, îi voi ruga să nu mă insulte diplomat, ci să iasă de pe blogul MEU în timp ce eu îmi voi băga pula în ideile lor de dudui emancipate pline de integritate (băieţi inclusiv). Şi-am zis! UPDATE: Să mă fut, chiar le-a ieşit harfa de data asta. GJ!

O salut pe Iulia şi-o mai aştept pe aici pe când a mai veni. Sper că nu te-am speriat foarte tare! >:D<
Vă respect pe toţi, indiferent de cuvintele mele care e posibil să vă incomodeze. E doar ce gândesc, e doar mintea mea pusă pe un poligraf. Nimic în plus, doar în minus. Totul personal, din minte şi din suflet, plin de dedicaţii, dar nimic care vrea să fie auzit sau citit. Asumaţi-vă discreţia, aceasta este doar persoana mea, deci nu tolerez pălăvrăgeli pe aceste topic-uri în afara ariei acestui blog. Am dreptu' la proprietatea mea şi la opinia mea, nu? Aşa mă gândeam şi eu. Bun venit în capul meu!

Bineînţeles că lumea-i un basm!

2010-09-07T20:56:00.001+03:00

Aş putea oricând să m-apuc să fac un şlagăr d'ăla, să daţi din cap ca electrocutaţii (au timpanele!). Doar că eu nu m-am născut să vă servesc pe inşi ca voi, mi-aş pierde respectu' altora pentru unu' fals, cu mişcari de bumerang. Vă clădiţi sentimente contra altora, sentimente pe care-mi vine greu să le aflu, sau mi-e doar silă. Cred că-i silă, ca atunci când tre' să fac ceva şi nu o fac cu toată fiinţa mea. De ce pana mea credeţi că-s aşa seacă cu majoritatea dintre voi?

Detest caracterele aproape identice, persoanele aprope clonate, replicile aproape fumate. Ce dracu' mai caut pe planeta asta? De asemenea, nu-mi plac oamenii laşi, şi ăia care au urme roşii pe cur de la atâta tras (nimic obscen, ălalalt sens). Nici ăia care mint, care's bravi mereu doar-doar de-or primi vorbe dezgustător de dulci, care se declară anti-sistem, da' care dau pumni doar în aerul închis din cameră. Pe principiul acţiune-reacţiune, am un anunţ de făcut: aerul nu-ţi dă pumni grei, Greu(ceanu)le!
Unii mai tre' să aibă şi dovezi când se dau barosani bazaţi. Nu voi, desigur, voi sunteţi eroii mei incontestabili. Vă cred pe cuvânt, fără să vă cer dovada celor zise. Tind să cred pâna la proba contrarie. Să cred, dar nu să bag mâna-n foc pentru spusele altora. Nici pentru ale mele. Poate unii se-ntreabă de ce zic aşa des "e treaba ta", "ok, nu mă bag" şi altele. Am învăţat dându-mi pălmi între patru pereţi până mi-a intrat în cap: chiar nu e şi nu va fi problema mea, atâta timp cât priveşte pe altcineva. Curiozităţii trebuie să-i pui capăt, să termini cu ticul de-a întreba aiurea despre chestii care nu te privesc. Da' degeaba ţin eu discursul ăsta, când mi-e clar că gradul de curiozitate e unic şi nativ pentru fiecare. Iar eu, aşa m-am născut. Din primele vorbe pe care le-am auzit, am înţeles să nu întreb prea multe, cu toate că pe mine mă priveşte. Unii ştiţi povestea. Şi da..cred că ăsta e motivul principal pentru care am ajuns să fiu catalogată drept "lipsită de interes". Se spune că "bine faci, bine găseşti", dar eu vă zic că-i o minciună odioasă. Oficial, recomand datu' în cap celui care face bine, că te pupă sub coadă. Da, mă, instig la violenţă dacă am chef şi cum am chef, ca să nu-mi ziceţi degeaba că's "liberă să spun ce vreau" şi alte clişee de căcat pe care le mâncaţi la micul-dejun înainte să ieşiţi în societate. Sunteţi liberi şi voi, asta până ieşiţi din scara blocului sau din curte şi sar 2 câini/indivizi masivi la gâtu' vostru. Depinde cum ai norocu'. Poate dai doar de pupincurişti, da' ăla, desigur, e un caz regretabil şi izolat. Pe stradă, cu mâinile-n buzunar şi ochii-nainte n-ai prea multe alegeri de făcut. Doar direcţia în care mergi. Sau poţi să te apuci să dansezi pe drumu' larg cum face individa, da' pe urmă să te aştepţi să fi luat drept "tra-la-la trighi-dum-dum-dam". Cui îi convine, îl invit să se pună lângă mine la o caterincă, îi fac o iniţiere blândă; mă are ca sponsor.

Sunt un om mic, foarte neînsemnat ca gabarit ocupat în spaţiul vostru de poligloţi inteligenţi. Dar pot să fac multe, mai multe decât vă puteţi imagina. Şi asta doar printr-un simplu gest sau o frază. Vă las să vă daţi şuturi în zonele marcate ca fiind preferate în timp ce vă rezolv cu zâmbetul pe buze. La ce să mă rup şi io în figuri, când îmi par mai mult ca suficiente ale voastre? Să facem dansul ploii de-a retardaţii? Aveţi, în mod evident, un pas înaintea mea la capitolele "figuri în cap", "talent moştenit de la mama voastră...natură", "orificii spurcate" etc. Nu-mi mai vine să mă bag şi io în seama cu aşa indivizi aleşi. Vreţi să mă-nclin în faţa voastră, să-mi arăt pseudo-respectul sau cu spatele la voi să debitaţi magării tandre? Vai mie, nu mă pot hotărî!

Mă', voi ce ziceţi? Azi îmi păreţi mai dornici de afirmare ca niciodată. Mă înşel amarnic, nu? Sunt sigură că veţi găsi ouăle necesare ca să mă contraziceţi. Poate nu acum, poate niciodată. Mi-e tooooootuna!
Cosânzeana lu' Ardei Copt.

Mr. Z

2010-09-06T14:16:00.000+03:00

Parcă-parcă am revenit cu forţe mai proaspete. M-am întors de la Cluj de vreo două zile. Dada, ştiu că n-am anunţat cum se cuvine, da' mi se cam rupe şi na...mă-nţelegeţi, nu? Am mers cu trenu' infect, am ieşit pe coridor să iau puţin aer şi să mă mai mişc puţin. Dacă n-aţi circulat cu Iaşi-Timişoara, n-aţi trăit! Degeaba aveţi buletine şi diplome, sunteţi zero. Trenu' cu cel mai lung traseu din ţară. Şi cel mai infect. Abia după ce mergi vreo 2 ore cu el, îţi pui mâna în cap, te uiţi spre cer şi zici: Acum chiar le-am trăit pe toate! E mereu plin, mereu împuţit, mereu prea cald, indiferent de anotimp. Şi când intru din nou în compartiment, vin la geam unu' şi una cam de-o vârstă cu madame Io, care păreau să se cunoască bine după conversaţia purtată. Mi-am dat seama că sunt nişte stereotipuri (nu că mă aşteptam la altceva după tricoul lui mov şi pantalonii ei strâmţi de trening).
Fiind cu capu' total în aer, nu m-am putut abţine să nu aud schimbul de idei şi concepte purtat la mai puţin de un metru de mine. Vorbeau pe ceva limbi aparent primitive, dar de fapt foarte bine codate. Ea a avut iniţiativa, întrebându-l ferm "Cmf?". El, asaltat de feromoni, i-a dat un răspuns scurt, dar foarte bine gândit: "Bn." După încă vreo 5 replici asemănătoare, femela a încercat (şi cam atât) să-i arate acestuia cunoştinţele sale în materie de fotbal. I-a spus că ţine cu Dinamo, din cauza iniţialei. (Nu puteam găsi un alt motiv mai întemeiat să ţii cu o echipă. Ţineam cu Milan înainte să corelez iniţialele. Nu comentez.) Pe urmă a răspuns afirmativ întrebării: "Ai auzit de Rădoi?". Astfel, a trecut testul de fertilitate. Daaaaaaar reprezentanta sexului identic cu al meu nu s-a oprit aici. Ştia că mai e nevoie de ceva, o lovitură finală. "Îl mai ştiu pe unu' cu Z.", a încheiat ea apoteotic această probă dificilă. Aşa e, Zenga. Doar că mai are în comun cu România doar pe nevastă-sa şi trecutu' ca antrenor. You go, girl!* And don't come back.

Next time, faceţi-mi amândoi nişte semne cu dejtu' mijlociu să mă-narmez şi să arunc cu ouă. Sper să nu vă confund cu alţi compatrioţi. Eu...ce să vă mai urez? Baftă şi lectură plăcută! (La naiba, asta nu mă avantajează! Ce replici să mai bag?!)

*culmea, chiar a muşcat-o băteţaşu'. Parcă nici să fiu de alt sex n-aş vrea. Aş avea colegi tâmpiţi oricum. Trăiască femeile-n democraţie, să-mi bag picioarele! (A se înţelege noţiunea de "pamflet", "ironie" şi... "minciună".)

Anarhie (II)

2010-09-04T21:54:00.003+03:00

Unii sunteţi chiar meseriaşi la decăderi şi căţărat pe catalige prost improvizate. Plăcut de naivi şi optimişti. Chiar hilar pentru careva din noi! Nu mă atacaţi, am început aşa din lipsă de inspiraţie şi cred că da bine ceva mai direct în intro, nu-i aşa?

Românica noastră e exemplu perfect de anarhie mascată. Toţi zburdăm ca mieii şi ne batem cu pumnii-n piept că avem liberul arbitru. Şi cine să ne condamne? Cine vrea să se ridice în două lăbuţe, să declare că avem o democraţie ca la carte, bine organizată, că ne descurcăm şi găsim soluţii (ca naţiune) şi că nu-i vorba de haos? Mă uitam la ştiri acum câteva zile şi începusem să şi zâmbesc la gându' că visu' de-a fi jurnalistă s-a cam risipit. Asta nu-i slujbă, mă! Ştirea îi ştire şi măgăriile astea mondene...tocmai am spus ce sunt.
Era un reportaj cu bacu' şi telefoanele mobile, deci peste 2 ani să ştiu să nu îmi iau telefonu' sau (Doamne dă să se-ntâmple şi ţineţi toţi pumnii strânşi că vă crăp) maşina că mă dau la TV, tag "fata lu' tata". Pe urmă Paris Hillton îşi scapă pliculeţele pe jos în faţa organului calificat al poliţiei SUA (cât, dar cât de cretin să fii?), muierea lui Pitt era să crape de la atâta salată cu aer (Lămuriţi-mă, Grinpis se ocupă şi cu nutriţia eco?), Analia Selis a primit cetăţenie românică, declarând că e ţara ei de suflet (gusturile nu se discută, ce dracu'!), într-un sat de 700 de oameni s-a făcut o şcoală relativ modernă la nivelu' de noţiuni al României (ştiu că nu-i ştire mondenă, dar ai de pula mea, oriunde s-ar afla!). Ăştia s-ar freca de covoare fără ~~măcar~~ aşa-zisa democraţie. Populaţia ar fi "drastic" decimată. Esteeee!

Sunt destul de nervoasă că nu am salvat un început de postare şi mă doare capu'. Nu ştiu sigură dacă-i vorba de cauză-efect. Scriam de faptu' că sunteţi toţi mândri să copiaţi aşa fidel copiile. Şi că mie-mi pare de...rahat (să nu mai ziceţi că excrementele îs marcă înregistrată pentru mine). Nu există fake-uri autentice, şi vorbesc de definiţii. Acum sunteţi cul şi pă val, aclamaţi de ăialalţi inteligenţi închipuiţi, iar în secunda următoare vă-mpiedicaţi de-o sarea din apă şi eşuaţi ca peştii ăia ce-o murit vara asta pe litoral. În memoriam, somn plăcut şi bule de aer curate de la Grinpis.

Anarhie

2010-08-31T21:15:00.000+03:00

Fac haz de necaz, aşadar ar trebui să mă prăpădesc de râs foarte curând. Mă aflu în mizerie şi nu mă refer la gunoaie sau praf. Vorbesc de ceva ce ne înconjoară pe toţi după ce conştientizăm anumite noţiuni; după ce conştientizăm că unele lucruri pe care le credeam adevăruri supreme sunt scuipate şi aruncate la tomberoane. În loc să fiu tristă şi să tratez subiectele mele cu seriozitate, devin uşor ironică în orice transmit fizic, verbal, corporal şi alte alea. Poate asta mă face să trec peste ce m-ar doborî în mod normal. Nu c-ar fi probleme incredibil de dificile, ci că-s eu mai mică, aşa.

Odată ce încep ceva mi-e uşor să continui, dar mi-e greu să termin. Şi chiar se întâmplă foarte rar să termin ce am început. Mă schimb de la o stare la alta, iau decizii aproape opuse, mă plictisesc repede, găsesc şi mai repede alte preocupaţii, evit ce nu-mi place alegând în detrmentul său orice altceva, doar-doar de-oi scăpa. Neuronii mei au proclamat anarhia şi cu siguranţă nu-i motiv de laudă!

Vă credeţi mai organizaţi? Că sunt şi eu. Întrebaţi pe cine mă cunoaşte şi vă va spune asta. Dacă mintea mi-e deseori haotică şi nu sunt o fire calmă şi stabilă, nu înseamnă că în lucrurile mele şi-n viaţa mea nu am ordine. Unii ar zice că prea multă. Milimetric de exactă! Aşa că nu vă grăbiţi să săriţi pe mine cu orice zic. Ştiu că sunteţi pacifişti şi n-o s-o faceţi; e doar ceva preventiv. Şi ştiţi ce? M-am gândit să continui altădată tărăşenie asta, probabil printr-o 2nd part, cum am mai făcut cu "Noapte bună!" şi "pH acid". Vă dau timp de gândire până revin. Da' să fiţi atenţi, vorba aia (citat de-a dreptu'): "Somnul raţiunii naşte monştri."

Pixu' pe hârtie

2010-08-29T21:27:00.011+03:00

Ultima dată când s-a mai întâmplat să întârzie a primit mustrări. De aceea şi-a pus alarma să sune cu 10min mai devreme. Prinsă încă în vise, auzea ringtonul ca pe o melodie de fundal în timp ce se plimba pe acel coridor cafeniu. Simţea că e aşteptată undeva, că e musai să găsească o ieşire, o uşă funcţională. Dar toate aveau lacăt. Pe una din ele, cea mai mică însă, lacătul nu era închis. Norocul ei, de data asta nu trebuia să coboare borcane cu gem de pe raftul de sus, era de ajuns să se aplece puţin şi să tragă aer în piept. Astfel, reuşi să intre ca aţa prin ac, dar degeaba. Locul era plin de fum şi nu vedea la 2 paşi. Ştia doar că nu-i singură şi că e cu cine vrea. Dar nu vedea nimic. El îi spunea să se aşeze, să ia o ţigară şi să-şi toarne nişte vin, dar cum putea avea încredere pe pipăite într-un loc plin de fum?

Blabla, cică se termină vara şi începe şcoala. Îmi bag pula, n-aveţi lame? D-alea de tăiat, nu animale. Nu am nimic cu animalele, sunteţi drăguţe! Câini, mâţe, hiene, lei, căprioare, se mănâncă între ei de parcă fac shopping în ajunu' Crăciunului. Şi-abia ce am terminat postarea cu banii, oăchiu dracului. Nimeni nu m-ascultă, las că vă ardeţi voi de vă mai jucaţi ca bezmeticii cu focu' meu. Meu. Aşa e, am simţu' proprietăţii. Ce-ar fi să mă piş pe tot ce-i al meu?

Tararam-pam-pam...nimic. Ce vreţi să vă zic? Am avut o săptămână mai agitată: am observat că începe să crape. Tavanu'. Da' nu plin de dramatism aşa..nişte cute fine, subtile, tre' să-mi vandalizez propria cameră, nimic altceva. Mi se pare rezonabil, poate fac o meserie din asta. Deci mai doreşte careva renovare instantă? Cel mai scurt timp, cele mai bune preţuri. Echipă calificată formată dintr-un meseriaş foarte meseriaş, gata-gata să vă spargă. Tavanu'. Ce-mi mai plac repetiţiile şi subtilităţile!

Am o mâzgăleală de idei, dar n-am pix. Am tastatură, dar n-am chef. Asta nu-nseamnă că-s incompletă. Înseamnă că sunt under construction. Pe termen lung. N-am contract cu nimeni, că nimeni n-a venit la mine cu pix sau foaie. N-am semnat pe nimic şi nu m-a falsificat nimeni. De aia nu mi-e frică să declar că-s în siguranţă şi n-am nevoie de nimeni să-mi vegheze drumu'. Therefore, ar trebui să fiu fericită şi pacifistă. Cum necum, doar simpatică nu-s. Nu la alt mod decât cel ipocrit, desigur. E nevoie să fiu duplicitară. E natural să mă zbat între personalităţi distincte până găsesc ceva cu marcă înregistrată: Cristina. Nicio dubioasă, doar Cris. N-arăta cu degetu' spre mine acum, că poate primeşti muie. Mă enervezi, deci s-ar putea să-mi aprind bricheta, să-mi ascut briceagu', sau doar să zâmbesc cinic. Care mi-a văzut zâmbetu' cinic? Să se ridice în lăbuţe care din ăia n-a simţit niciun fior atunci. Ştiam eu.

Ce blogu' meu! Hai să mai profităm de vacanţă cât a rămas din ea. Şi mă...enervez în capu' cui devine melancolic. Nu-i timp de porcării de astea. Puţin optimism nu strică din când în când. De aia nici nu le zic alor mei când îmi voi face apariţia la Cluj. Tind să dau din sprâncene şi să le zic că-s pe detox. O pulă. Ne vedem altădată, bă. Vă iubesc. Şi nu numai pe voi. >:D<

Dubie.

Cap sec de preşedinte american?

2010-08-25T19:50:00.008+03:00

Mă tot gândeam aseară că în postarea trecută am început cu adevăruri generale, şi că-i posibil să fi fost puţin ipocrită, fapt pentru care îmi cer acum scuze. Lăsând la o parte toate chestiile de suprafaţă, orice om ar trebui să fie egal. N-ar trebui să aveţi costume Armani în timp ce în Somalia se crede că bumbacu-i brand. N-ar trebui să vă ţineţi bărbia mai sus decât paralel cu solul, nici alţii n-ar trebui să aibă dureri cervicale de la privit prea direct în jos. Iar acum e posibil să credeţi că am fost răpită, dusă în altă galaxie (Ţiţi vă va spune care) şi că în locul meu, scrie acum un extraterestru umanitar, asta dat fiind faptul că nici unul nu sunteţi destul de altruişti încât să vă spuneţi umani.

Sunt eu, Cristina, fata aia mică care o ia deseori pe căi greşite, cu toate că nu e teleghidată de nimeni şi se autointitulează dubioasa din numeroase motive, printre care enumăr şi ideile ~~năstruşnice~~ inteligente pe care le are în fiecare moment al vieţii. Nu m-a răpit nimeni, pământenii mei primitivi! Faptul că v-am aşezat pe piste greşite şi v-am băgat cheile de contact nu înseamnă că trebuie să răsuflaţi uşuraţi. Nu mami vă ţine volanul! M-aţi interpretat greşit, sunt sigură de asta. Vă gândeaţi că ori nu am început eu postarea, ori sunt exagerat de schimbătoare, ori fac din nou pe ipocrita, pretinzându-mă umană. Nu umanistă, ci umană. Nu mă refeream la "viaţa ar trebui să fie corectă", "toţi sunt egali, merită acelaşi lucru", "roata se întoarce", "există karma" în moduri haotice. Nu încearcă nimeni altcineva decât toţi ăia de pe partea albă, luminoasă şi strălucitoare a speciei umane să vă facă să renunţaţi la orgolii şi să donaţi. În afară de "toţi ăia" rămân doar eu, care mă joc cu chibrite şi fac foc de tabără în timp ce ţin lângă mine lada de bere. Alăturaţi-vă, vă zic, luaţi o bere, aşezaţi-vă în jurul focului şi haideţi să medităm puţin.

Hai să ne gândim la ceea ce e primordial. Puţin brainstorming, adică ziceţi şi voi, la dracu', ceva. Primordial. În orice aţi crede, primordialul rămâne în esenţă acelaşi. La început au fost celule. De acord? Bun. Pe urmă planeta şi toată natura. Totu' clar? Mă bucur. Apoi animalele şi omul. Ce bine că ne putem înţelege! Asta a însemnat primordialul pentru multă vreme. Tehnici primitive, comunicare ineficientă, sentimente greu exprimate, raţiune incompletă. Mi-ar plăcea să compar cu animalele, foarte mult, dar specia mea preferată de discuţie a apărut după milioane de ani (cât vă iubesc când nu pricepeţi). Oamenii nu făceau comerţ pe vremea aia. Asta e propoziţia de bază. Pe asta clădesc tot ce am zis. Cam concis, totuşi. And you're clueless again.

Banul nu are cum să domine o specie aşa evoluată cum se crede a fi omul, deoarece omul l-a creat. Contra anarhiei, care în trecut a mers de minune. Democraţia nu există, de vreme ce nu toţi oamenii sunt întrebaţi. Eu n-am 18 ani, nu mă întreabă nimeni cu cine votez, cum vreau să îmi continui viaţa, ce vreau să schimb. Ipocrizia cu care am început postarea trecută a fost că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Adevărat la propriu, fals metaforic vorbind. Aşadar un adevăr incomplet, pe care nu îl validez. Ca specie, am făcut în aşa fel încât Soarele să fie mai inutil decât banii. Şi primordial, nici n-au existat bani. Banii sunt hârtii imprimate cu cerneală, sau metale rotunde gravate. Nimic altceva. Hârtia de 100, nu valorează 100. Nu e din ceva preţios, ci dintr-un amărât de copac dărâmat şi ciopârţit într-o fabrică. Noi i-am zis că valorează 100. Şi acum se crede preţioasă, cu toate că până şi hârtia igienică e mai fina ca aia. Am reuşit să oprim mişcarea de revoluţie a Pământului şi să-l învârtim ca un titirez în jurul unor bucăţi de hârtie inofensive. Soarele e folosit pentru a usca cerneala de pe bancnote şi pentru a topi metalul ca mai apoi să fie gravat. Aşadar, oamenii sunt doar specia aia enervantă care a inventat banii pentru a avea în jurul cui dansa ca o stripteuză drogată. Ne automanipulăm conştienţi, şi totuşi plini de noi. Suntem nişte prostituate ale sistemului.

Ca să rezum, pentru valorile reduse de mase cenuşii, nu eşti cu nimic mai bun ca un puradel african. Eventual cu nişte bucăţi de hârtie mai urât mirositoare şi mai aspră decât hârtia igienică din toaletele publice. Acum fă şi tu nişte donaţii, nu sta cu gura căscată! Dă oamenilor nişte hârtiuţe. Ca să fim toţi egali, şi prin egali zic să avem acelaşi număr de hârtii. Nu ştiu cum sună pentru voi, dar pe mine stupizenia asta mă face să râd. Şi nici ce m-a apucat nu ştiu. Nu sunt în criză de bani momentan. Deci mă simt bine, ipocrită, ca voi. Mă duc şi eu să-mi număr banii. Revin în 2 minute, nu mă aşteptaţi.

De unde şi până unde orice sfârşit înseamnă un nou început?

2010-08-23T10:00:00.003+03:00

'Ete individa! Nu e individa! Ba să moară clasa politică din România dacă nu e! M-am întors şi eu de la Cluj, la fel cum am plecat spre dezamăgirea unora. Viaţa-i tristă şi tre' să vă adaptaţi anumitor adevăruri generale: Pământu' se învârte în jurul Soarelui, Moş Crăciun nu există, părinţii tăi nu mai sunt virgini şi Cris n-are să se schimbe veci! Bune exemple? Eu mă gândesc că-s absolut demenţiale! Prea drastic aia cu moşu'? Atunci ce căcat cauţi aici pe blog?!

Mă tot gândesc terifiată că începe şcoala şi parcă nu se mai termină, că tre' să îmi iau caiete de parcă mi-ar păsa că-s noi sau începute, de parcă aş fi ceva fană excitată a ălora de la Grinpis (tot respectu' pentru voi că eu nu pot avea atâta respect pentru planetă/viitor/moştenitori/patrie/pădure/restu'. Ce joc de cuvinte mişto! Sunt pe val, sunt demenţială! Căcat, nu!)

O să îmi iau şi alte haine, mai de sezon, că se plânge lumea că-s prea pe lângă vântu' modei, n-avem tangenţe şi de ce nu strâng din dinţi de vreme ce mă doare aşa de tare cotu'. Ca o idee la care probabil v-aţi aşteptat: da, aşa vreau eu să fiu diferită că urăsc trendurile. Dacă urăsc ceva pe lumea asta (şi o fac cu dragă inimă), e cu siguranţă turma, majoritatea, trendu', normalul şi orice sintagme le conţin pe acestea. Să nu-mi ziceţi că nu vi s-a spus niciodată: "Pentru că...aşa e normal/bine, aşa face toată lumea, aşa se zice, aşa e moda, etc." Mă împuşc dacă văd vreun "nu" prin comentarii. Vai de mine, tocmai mi-am semnat sentinţa! Nu s-a gândit nimeni să facă un reality-show în care cine-altcineva-aşa-este-aţi-ghicit eu să fiu personaj pricipal. Deoarece sunt interesantă, sociabilă, activă, plăcută, cuminte, altruistă, elegantă...o adevărată prezenţă de spirit printre muritorii de rând. Touché!

Cât despre ceea ce am făcut la Cluj, că vroiam să ajung şi acolo, menţionez acum. Voi încerca să fiu scurtă, dar nu mă voi strădui prea tare. M-am întâlnit cu ai mei, am stricat cam prea mulţi bani de data asta. Bergenbier... Da' hai să fiu carismatică şi să zic că a meritat. Am găsit multe alte locuri în afară de Cleo, deci da, ne-am distrat. Apropo de Cleo, m-am făcut brunetă şi contrastează bine cu ochii ăia verzi pe care îi deţin. Tre' să vă arăt ce artă e pe sufletu' lui Zuzu, aşa că vă rog să priviţi imaginea din dreapta. De unde mai pui că e făcută şi cu telefonu'?!

Toate acestea, pure aiureli fiind, sunt încheiate aici pentru că sunt puţintel obosită. Îi rog, însă, pe ai mei, să se bage în seamă şi să vă istorisească ei, dacă tot sunt atââââât de bravi. Deşi tot ce am scris e doar o mică provocare.

Subsemnata vă urează pace şi ~~culmea~~ vise plăcute ~~mai culmea~~ din suflet. A avut o zi drăguţă, calmă, aş zice chiar cu tente de optimism, dar astfel m-aş pripi. De fapt, probabilitatea ca eu să nu fiu pe drumul cel bun e de 100%. Doar nu credeaţi că sunt aşa ipocrită.

Noapte bună, dragii micuţei. Aveţi grijă să nu dormiţi pe-o ureche. You never know...

Aproape prezentă

2010-08-20T20:00:00.002+03:00

Uitasem să vă salut cum tre' şi să vă spun că nu vă pup cât timp sunt plecată la Cluj. Asta e o postare planificată, ca să nu spuneţi că am uitat de voi. N-am cum să uit de cineva, pentru că toţi vă puneţi amprenta asupra mea. E natural.

În caz că vă întrebaţi ce face individa, vă spun că foarte probabil e cu ai ei, bea, joacă nişte cărţi, face caterincă, râde ca tâmpita, joacă Mafia (să nu uităm de joc, mă băieţi!)...şi altele. Mi-a zis Ţiţi că s-a închis Cleo pentru câteva săptămâni. Concediu, gen. Deci poate mergem în Janis, la mine sau la naiba. (Îi amintesc lui nea' Bob să meargă la Amsterdam să ia nişte arome, şi să-şi aducă narghileaua nenorocită pe care tot amână s-o împartă cu tovarăşii lui cei mai de preţ, fmm de egoist!)

Again, dacă vreţi să ne vedem sau să mă întrebaţi ce fac fără interese ascunse, am telefonu' la mine. Cristina e aşa drăguţă şi bine-dispusă că n-o să vă dea dracu'. >:D<

Sfârşit

2010-08-17T23:36:00.001+03:00

Teama că aş putea fi deconspirată prin tot ce zic nu mă caracterizează. Dacă afli, eşti deştept. E simplu tot. Se leagă tot. Totu-i o metaforă continuă prin care transpun ce simt, ce mi se întâmplă, ce am de transmis. Nu-s un post de radio ca să vin cu ceva inovator, n-am ţeluri mari, nu cer prea multe de la nişte oameni cu creier de bibilică. Bat mereu pe ritm, nu deviez, nu mă joc de-a inteligenta cu restu' populaţiei, mă joc de-a eu, principiile mele, cei dragi, cei care merită şi restu' populaţiei. Aşadar diferenţa se zbate între raţiune şi simţire. Cam multă literatură pentru una care habar n-are ce vorbeşte, nu?

Mesajul fiind parţial terminat, n-am de gând să continui cu apelative, cu nume şi prenume, cu date exacte. N-am niciun interes. Şi cum nici pe restu' nu vă interesează, nu băgaţi în seamă conexiunile astea stupide ale unei copile stupide şi ea. N-o să vă pretaţi la aşa ceva, nu?

Abia aştept să merg la Cluj vineri. Vin mă, deci viiiiiiin! Dacă şi de data asta apare scris "UPDATE" pe urmă, aveţi permisiunea să mă urâţi pentru tot restul vieţii. Nu cred c-o va face cineva având în vedere că sunt aşa de mică, dulce şi simpatică. :) şi manipulatoare...detalii, doar detalii inutile.
Aţi putea zice că sunt pe val deoarece am scris 2 postări în câteva ore. N-o să se mai repete. Ăsta e doar un amănunt. Ceva ce nu merită anunţat. Citiţi şi voi o carte, ce dracu' vă pierdeţi vremea pe aici cu gândurile unei inculte?!

Foc, careva?

2010-08-17T17:50:00.002+03:00

Elementu' simplu de care am scris şi-n postarea trecută era focul. E preferatul meu, poate pentru că e stins de apă. Cred că doar de aia. Şi pentru că are multă lumină, are ceva special, şi nu mă refer la lumina care dă speranţă şi porcării de alea. N-am fost inventată pentru a da speranţă în sufletul nimănui. Sunt pesimistă, chiar dacă vreau să mă declar o realistă convinsă. Nu-i uşor să fii pesimist pe unde calcă doar optimiştii. Oricât i-aş considera pe unii de creduli, poate eu sunt cea care are o problemă şi ar trebui să se schimbe. La urma urmei suntem toţi oameni, comitem erori (cică-i uman), avem calităţi şi defecte. Iar acest blog ar deveni unul grozav de banal dacă aş continua cu porcăriile astea. Aşa că, în uralele voastre, daţi-mi voie să fiu eu din nou:

Nu am chef să explic prea multe din postarea trecută, sunt sigură că mulţi au înţeles-o. Iar cei care îmi cunosc trecutul au înţeles-o cel mai bine. Mai citiţi şi mai încercaţi să prindeţi ideea în caz că n-aţi reuşit până acum. Dacă m-aş apuca să vă explic propoziţie cu propoziţie ce metaforă se ascunde, ar fi ca şi cum v-aş spune un banc la care nu aţi râde, şi pe urmă m-aş apuca de-l explicat. Înţelegeţi că-i de căcat, nu?

Am de gând să cutreier străzile cu mâinile în buzunar, cu mintea departe şi căştile în urechi, nepăsătoare, dar mereu atentă, cu privire de copil ce sfidează legile şi visele irealizabile ale unor melancolici veşnic neînţeleşi. Mereu sunt aşa, mereu procedez aşa, mereu merg aşa pe stradă. Niciodată nu arăt mai mult decât simt, ar însemna să fiu ca toate restu'. Ceea ce e, din nou, de căcat. Am întâlnit destui care mi-au pus etichetă, prea puţini care au pus suflet când au scris-o. Erau ca bileţelele de Velăntain'z: colorate, împăturite frumos, parfumate, lipite bine de lucrurile mele...dar la fel. Teoretic, am primit o mie de bileţele roz, parfumate, aranjate, pe care scria aceeaşi chestie. Practic, am primit o mie de definiţii şi caracterizări, insulte şi remarci nefondate.

Mi-am scos mâinile din buzunar...îmi sunt goale. Nimeni nu mi-a dat, în pula mea, nişte mănuşi, ceva cu care să trec mai uşor peste, când am avut nevoie. N-aveţi careva să-mi daţi un foc? Mulţi n-au citit şi articolul "un" de aici. Au trecut peste el. Apoi şi-au aprins şi ei brichetele şi mi-au dat...un foc. Fără "un".

Vă mulţumesc, (aş vrea să spun) lipsită de ironie (dar aş minţi prea mult).
Electrica.

Bastarda

2010-08-12T19:13:00.003+03:00

Imediat ce şi-a închis ochii, şi-a aşezat capul pe marginea bordurii. Se sprijinea pe urechea dreaptă, iar sentimentul că stă cu creştetul pe o porţiune de ciment, şi nu în pat, îi era ameliorat de o cască albă ce-i penetra urechea până aproape de timpan. Sunetul din căşti, însă, îi pătrundea întregul trup, şi-i făcea picioarele să mişte în timp ce trunchiul se legăna pe ritm. Uneori îşi deschidea ochii foarte puţin pentru a privi în jur, şi nu realiza prea multe schimbări, decât că ziua devenea treptat noapte. La capătul celălalt al străzii slab iluminate, vedea trei fete de vârsta ei, care o priveau insistent şi chicoteau. Una din ele era o mai veche cunoştinţă, al cărei zâmbet deborda de răutate. Şi-a amintit apoi că zâmbea la fel şi când încerca să impresioneze, să devină prima, alături de încă vreo două asemenea ei. Asta le unea împotriva ei. Măcar de-ar fi reuşit, la dracu', ce şi-au propus...n-ar mai fi avut zâmbetul ăla nonşalant, de-a dreptul diabolic.

În timp ce îşi ţinea ochii întredeschişi, vedea cum fata din celălat capăt al străzii se apropie. S-a prefăcut că se trezeşte abia când era la un pas, ca un instinct de autoapărare. Amabilă din privire, cealaltă s-a aplecat şi i-a spus că trebuie să-i arate ceva. Atunci ea şi-a ridicat capul şi şi-a scos căştile din urechi, urmând-o. Ştia că n-are să fie bine, dar şi-a pus mâinile în buzunar şi-a aşteptat să vadă ce i se pregăteşte. Din spatele ei, cealaltă a aruncat un chibrit aprins pe jos, plecând spre celelalte două cu acelaşi zâmbet diabolic. Mirosea a benzină în jurul fetei care începea a-şi dori să nu îşi fi dat jos căştile din urechi. Nu pentru atât.

Dar focul ce părea mistuitor, n-a rănit-o. A ieşit fără să clipească, spre uimirea celor trei. A început să râdă şi ea diabolic, de parcă ar fi fost un moment perfect pentru glume. Dar nu era nici pe departe, aşadar s-a oprit brusc. A înaintat spre celelalte trei, care, în ciuda privirii aţintite spre ea, încă zâmbeau. Apoi au încremenit toate. În reflexia flăcărilor mistuitoare, ea a scos acum un briceag perfect nou şi curat.
-Nu vă mai jucaţi cu focul. Pe mine mă iubeşte, le-a spus.

Pe urmă şi-a deschis ochii. În loc de briceag, ţinea în mână colţul păturii care atârna jos din pat. Şi-a întins mâna spre telefon; a verificat ora: 10:47, 12 august 2010. A zâmbit.

Fac pariu că mă-ta n-a auzit de furazolidon

2010-08-10T17:16:00.008+03:00

Uneori, deşi foarte rar, se întâmplă să nu am imagini vizuale care să ţină mai mult de câteva secunde. Dar am ajuns la un moment în care mă chinuie imaginaţia aşa de tare, încât am început să fac asocieri foarte urâte. Ca un mic avertisment, cei cu bun gust, dar stomac slab sunt rugaţi să închidă pagina. Cei cu bun gust, deoarece ălorlalţi nu le va păsa de tipul de (să le zicem) femele (şi atât) de care mă iau, şi cei cu stomac slab, dat fiind fapltul că nu voi fi exagerat de subtilă în această postare. Ix-nay!

Nu sugerez celor care nu mă-nghit să mă sugă, cum fac cocalarii, ci le recomand să mă mestece mai bine. Mi-ar plăcea să le fac o indigestie. Probabil m-am săturat să mi se spună că sunt foarte rea, vicleană, uneori chiar malefică şi rău intenţionată. Şi totuşi, parcă-mi place! Ce detest, însă, este să fiu etichetată complet aiurea şi fără temei, de către diverşi inşi care nu mă prea cunosc, dar se joacă de-a experţii pe teme psihologice. Foarte patetic şi jenant.

Cum sezonul estival a trecut într-o mare măsură, lumea nu mai e aşa palidă. Cam toţi sunt coloraţi frumos, căcăniu cu tente de constipaţiune acută, făcând cadru cu un zâmbet şi ochi care să contrasteze şi să orbească. Îmi salut ceva cunoştinţe cu pizdă, colege sau cum le zice (cu toate că e un termen prea amical), care din obsedate de atenţie, popularitate, glamour, pisiceală, duduime mondenă stilată şi de petreceri cu homosexuali în delir, au devenit toate astea + colorate. S-au nuanţat frumos-frumuşel în destinaţii exotice, în timp ce, prin procesu' de reconstituire, mă-sa fiecăreia a dat viaţă acestor fiinţe graţioase în timp ce era foarte constipată. Asta e nuanţa, scrie şi pe cutiile de vopsele: negru-căcat constipat. Aş fi zis "tăciune" dar cred că m-am făcut mai bine înţeleasă cu aceşti termeni. V-am avertizat să ieşiţi până nu-i prea târziu, acum nu mai încercaţi să vă mirosiţi pielea bronzată. Ar fi fost mai bine să asociez bronzatul cu prăjitul? Că nu sunteţi nici legume, nici animale. Numai când mă gândesc că aş putea aşeza una din voi lângă o biată căprioară inofensivă, devin tristă. Ce ziceţi de pume? Do you like cougars?:> (păcat că nu prăjeşte nimeni pulpe de pumă, sunt mai ferme, ce dracu'!).

Ţin să vă spun vouă, duduilor care vă regăsiţi în ce am scris, că aveţi dreptate: sunt prea laşă să v-o spun în faţă. Nu-mi plac tocurile şi unghiile periculos de ascuţite. Aşa că dacă o să veniţi iară să întrebaţi pe nu-ştiu-cine dacă drăguţa de Cristinuţa se referea la voi, răspunsul e "nu". Şi p-urmă mă mai plâng de una singură că nu se schimbă specia umană şi că o urăsc!

Mi s-a făcut dor de altfel de oameni, gen ai mei, aşa că voi merge joi la Cluj. Asta dacă nu vin asteroizi, uragane, tornade, lipsă totală de chef sau alte dezastre naturale. Ieşim la o bere, nişte cărţi, nişte plimbări seara, vedem noi. Dacă mai vrea cineva să o vadă pe Cris, mascota anului, sunteţi invitaţi, doar să mă anunţaţi şi pe mine, să-mi iau costumul de clown. Rămân până sâmbătă, cam aşa. UPDATE: Datorită câtorva probleme, vin doar săptămâna viitoare. Sper!

Vă salut, mai palidă şi mai seacă decât oricare dintre dragele mele cititoare (wanna read? then read this!),
Fata care inventează nuanţe de bronz şi e mândră de asta.

Ghid pentru supravieţuire

2010-08-07T23:51:00.002+03:00

Băga-mi-aş nimicurile în vreme şi-n plictiseală! Închid uşa de la cameră, deschid fereastra să aud ploaia, care începe să mă inspire şi intru pe dubiosul de blog, pentru a mă lua de voi şi de toaaaate cunoştinţele voastre. Din nou! Am intrat pe net, am văzut şi invenţia aia einsteiniană cu caca-makka (Nu văd ce-i aşa grozav. Ideea, în schimb, ar fi ok.), am văzut şi comentarii idioate la respectivu' clip, comentarii care aduceau laude la adresa românilor de rând, spunând cât de bine se descurcă ei pe timp de criză, că fac mişto, asta-i atitudinea, bla-bla şi ta-daaaam. Şi ta-daaaaam ce? Şi eu fac mişto de voi şi tot proşti rămâneţi. Eu şi caca-makka ne aflăm pe o stradă care nu duce absolut nicăieri. Şi câinii organelor calificate ale autorităţilor române (bine vă zic?) sunt pe noi. Să nu uit, pentru a nu mă băga în aceeaşi oală cu caca-makka, vă informez că acest clip a fost filmat şi regizat de SRC, ăia care fac pe comicii, imitând politicieni. Na, daţi-mă careva în judecată acum! Ştiţi ce n-am mai mâncat eu de mult? Nu, nu bătaie! O pizza bună. Cine mă scoate la o pizza imensă doar pentru a-mi arăta că are de unde? Nimeni, nu? Ştiam eu, vă e frică de capacitatea stomacului meu! :> Neinteresant... să vă spun cum vă pot face să sughiţaţi? Ia priviţi:
Deşi unii dintre noi ne considerăm oameni nici proşti, nici prea inteligenţi, cu un IQ comun, nu trebuie subestimat potenţialul celor care cred că au un IQ peste masa populaţiei, dar n-au. Aceia vor fi cei care se vor trezi de lângă canapeaua din Bamboo, se vor ridica şi ne vor învăţa cum să avem un trai decent şi să fim fericiţi, moment în care tipu' cu platanu' va scoate batista moştenită de la bunica şi-şi va şterge lacrimile. Din acel moment, nimeni nu va mai muri de foame, nimeni n-o va mai duce rău, toată lumea va mânca fructe de mare şi intrările în cluburi vor fi moca. Mie-mi sună ca Băsescu, parol! Sper că nu începeţi de pe acuma cu propaganda electorală la ideea mea cea inteligentă-wannabe.
Oamenii ăştia ar ştii cum tre' să supravieţuim în condiţii de criză, apropo de proşti şi caca-makka. Eu zic să-i votăm că sunt tăntălăi, clueless, aşa că nu ne pot fura. Au din fabricaţie venitul necesar. Dacă îi votaţi pe bune, adaug şi numele voastre sub tag-urile tăntălăi şi clueless.

În altă dezordine de idei cretine, detest statusurile care se termină în râs şi nu sunt deloc comice. Ţi se adresează, Bogdane. N-am uitat de statusul tău hiper-inteligent cu caca-makka, hă-hă! Şi nici p-alea pe care nu le înţelege nimeni, dată fiind complexitatea lexicală, desigur. Aşa e, am anunţat asta just for kicks, şi pentru bunul gust al lui Bogdan, ăla din cărţile S.F. N-o să îi dau lui exclusivitatea, pentru a-l face faimos mai întâi. Omg, ce bine mă distrez, ai dreptate: chiar mă simt femeie când te iau la 11m!

Vă urez...mai bine nu vă mai urez nimic şi las soarta să vă joace cum are chef. Să văd cum vă descurcaţi!
Fata care intenţionează să vă dea şuturi în dos,
Cristinuţa cea simpatică ;;).

Poanta aia pe care n-o ştii

2010-08-05T21:03:00.004+03:00

Evident, deşi am încercat să vă fac să mă înţelegeţi, nu voi reuşi nici într-o mie de ani. Ăsta e doar rezultatul minţii umane, care nu se cunoaşte nici pe ea însăşi cu adevărat. M-am gândit la teoria aia, cum că ne folosim prea puţin din cât are de arătat creieraşu' nostru. Imaginaţi-vi-l pe Einstein, câte ar mai fi putut face dacă şi-ar fi folosi maaaaai mult mintea. Bun, şi acum imaginaţi-vă o blondă, ce stiluri de manichiură ar mai putea inventa în aceeaşi circumstanţă. Nu c-ar fi absolut magnific?!

Am chef de scris, dar n-am inspiraţie. Combinaţie foarte proastă. Cred că de-mi erau mâncate tastele tot mă descurcam mai bine decât cu inspiraţia mâncată. Improvizam, cică mă pricep, însă dat fiind faptu' că sunt înconjurată de pupincurişti, voi tinde să cred că nu excelez la capitolul ăsta. Sper ca pe viitor să nu scot inspiraţii cu pompa. Să scot...inspiraţii...v-aţi prins? Yeah, what the heck, oricum nu mi-a venit nici mie să râd. Sau vreţi să v-arăt şi eu zâmbetu' ăla forţat a-la-ştiristă-de-sport?
Aş vrea să vă spun un mic secret, dar ăsta-i un blog public, aşadar ce spun aici nu e tocmai un secret. Să scriu ceva aici şi să sper că va rămâne între noi ar fi de-a dreptul naiv. De aceea şi "nuanţez" faptu' că nu sunt o blondă care-şi afişează goliciunile pentru ca pe urmă să fie indignată că au privit-o nişte ticăloşi. Nişte nenorociţi, pisi. Nu pune la suflet. Lăsând la o parte intoleranţa de care dau dovadă faţă de bietul suflet pictat cu galben pe păr, vorbesc chiar serios. Voi n-aţi întâlnit o duduie supărată pe viaţă deoarece toţi se holbaseră la ea, fără motiv? Da' absolut fără motiv. Nu că ar fi purtat o fustă mai scurtă ca mintea, un decolteu mai mare ca ironiile mele şi mai lipseau doar indicatoare sclipicioase care să indice spre ea. Nicidecum!

Într-o inconştienţă totală, mă-nclin spre voi zâmbind protocolar, prezentându-mă ca fiind persoana înconjurată de prăpăstii. Paradoxal, sunt absolut conştientă de ele şi nu mişc niciun deget să-mi croiesc poduri peste ele. Respectivele poduri ar duce la voi, sau la o versiune şi mai primitivă, iar mie îmi place unde mă aflu, că-i curat, plăcut-uscat. Sau că-s o mare leneşă şi n-am chef să mă mut cu voi. Şi gălăgia asta din capu' meu, aproape identică celei cu diferenţe e tatuată pe dovleacu' ce-i ţine loc capului meu încă de când eram uite-atâtica (Da, am fost şi mai mică decât acum. Nu, nu trăiam în incubator. Da, am supravieţuit după cum puteţi observa. Nu, n-am scăpat fără sechele psihice după cum, de asemenea, puteţi observa.). Mi-am dat seama de ceva vreme că-s diferită, dar n-am de gând să mă laud cu porcăria asta. Şi n-am zis "căcat" în loc de "porcărie" ca să nu fac cacofonie. Culmea ipocriziei, huh? :>

Anyway, continui povestioara (pe care am prostul obicei s-o întrerup) relatând nişte adevăruri hazlii şi, sper, necunoscute. N-am ştiut încă de pe atunci că nu-i normal, iar acum m-am resemnat plină de nonşalanţă. Mi se părea puţin-puţintel ciudat că am o perspectivă diferită asupra anumitor lucruri, da' recunosc fără pic de ruşine că n-am făcut absolut nimic pentru a schimba asta. Pe măsură ce-a trecut vremea, am realizat că sunt prea diferită de stereotipul femeii/fetei, fiinţa drăgălaşă care se alintă, primeşte zâmbitoare complimente cu tona şi are nevoie de afecţiune în momentele în care soarele cu moacă de Orlando Bloom de pe strada ei este acoperit de nori cu moacă neidentificată. Spre deosebire de acest stereotip, nu prea plâng, ci mai degrabă îmi bag pula închipuită şi trec peste. Mereu mi-a fost scârbă din adâncu' esofagului de cei care victimizează. Ghici ce, pisi! Toţi avem parte de momente neplăcute în viaţă aşa că nu tre' să suferi din asta. N-am căutat umăr de plâns, nu m-am descărcat şi nici măcar n-am ştiut cum să mă port când cineva plânge. Dacă e fată, sunt total confuză ce replici ar calma-o, iar dacă e băiat, credeţi sau nu, îmi cam vine să râd. În hohote! Da' nu-i timpul să mă trataţi ca pe o nesuferită fără suflet, nunu! Încercaţi să mă schimbaţi mai bine. Până veţi reuşi, mă aşez şi mă uit la Uefa. Drace, tot uit că acum îî zice Europa League. Ce vroiam să zic e că viaţa duduilor e mult mai interesantă: trezit, mâncat, vomitat, Irinel, mall, film, mâncat, vomitat în linişte, acasă, viagra, aşteptat, sex, dormit, trezit. DE CE (vă mai întreb odată), de ce să îmi văd de viaţa mea când a lor e aşa fascinantă?

Lăsându-le pe ele la o parte, meciul e chiar interesant (Poli - Mypa. Da, ştiu că nu le mai zice Poli oficial, dar dacă galeria o face cine-s eu să le zic FC?). Iniţial am crezut că n-a venit nimeni, e cam gol stadionu, pe urmă am auzit hă-hă-hă-urile care, pentru mine, au fost mereu motivu' de mers la meci. Să nu v-aud cu comentarii misogine, da? Unele se mai uită şi la altceva în afară de filme sud-americane, pline de pasiune, tandreţe şi intrigi. :> Până peste o juma' de oră, hai Poli (whatever), apoi lăsăm bănăţenii şi ne uităm la Dinamo, care ar face bine să mă facă fericită azi. Căcat, în momentul ăsta a marcat Mypa. Voi vă bateţi joc de mine, mă băieţî? :( Gluma-i glumă, dar de ce au marcat din nou finlandezii ăştia? :| V-am zis eu că-i interesant meciul! Eu totuşi aştept meciul de la Split, să-i rupem pe micuţi! Mă, da' eu n-am nimic cu Poli, de ce arată 0-3 tabela?! Poate-şi revin după pauză. Nu de alta, dar chiar ne-ar prinde bine un coeficient FIFA mai mare...Nouă adică românilor, patrioata de mine! Căcat cu românii, hai Dinamo şi-atât! Daţi gol mă pulalăi, nu ne faceţi de râs! Treci în poartă, Taborda, portughez insolat ce eşti!*

Cristina e cam ocupată, da' vă transmite multe îmbrăţişări canicular de calde. Fără pleonasme!

*îmi cer scuze suporterilor lui FC Timişoara întrucât eventualele insulte sau jigniri sunt strict rezultatul nerăbdării faţă de Hajduk - Dinamo. Plus că o ard doar din pamflete în pamflete. Pace!

Hibernarea interzisă

2010-07-31T20:13:00.003+03:00

Sinceră să fiu, am venit de vreo 4 zile de la mare, e adevărat, da' totuşi mi-a fost lene să scriu pentru voi. De aia am şi lăsat-o baltă şi-am revenit azi să vă zic în mare cum a fost la..mare. Nu că v-ar interesa sau ceva, dar aflaţi cu această ocazie că am venit cu forţe proaspete. Missed me? :>

De bronzat, cam deloc. N-am avut chef să stau să mă prindă şi nici dacă aş fi stat nu m-ar fi prins. Soarele, zic. Abia m-am nuanţat la turcaleţi, care aveau temperaturi de alea de-n-am-să-vă-zic. Spre mirarea voastră sau în lipsa ei, sunt aşadar neschimbată. Again: missed me? :> N-are rost să vă gândiţi că mă voi lua de marea în sine. E superbă. Iar acum a fost mai caldă ca niciodată. Ce să mai spun de salvamari! Vroiam să par-că-parcă mă înec, dar mai dragă mi-a fost apa, nu i-am putut rezista şi-am început să înot. N-aş da valurile ei calde pe nimic, iar când mă lăsam dusă de ele la propriu, ajungeam pe la geamandură şi mă fluierau nebunaticii de la posturile de salvamari cu toate că renunţasem de mai multe zile la înec.
Problema la minunata Românică e că nu ştim să exploatăm ce avem. (Aici mă refer la mare, nu la salvamari. Parol.) Privatizarea plajelor e o prostie mare. Îţi percepe o taxă de parcă s-ar fi ocupat de ea mai mult decât de pus şezlonguri. Mie nici nu-mi tre şezlonguri, îmi ajunge nisipul. Dar nici pe astea private nu era nisip, ci erau scoici. Cu sita de bucătărie aş fi luat toate scoicile de pe o plajă în câteva ore. Singurică, singurică! Aşa că votaţi-mă pe mine. (Nu aveţi la ce, nu vă-nghesuiţi la cabinele de votare că n-o să găsiţi nicio dubioasă, doar oameni dubios de demagogi şi duplicitari.) Cu minunata ocazie, îi anunţ pe ai mei că eu cu Zuzu am plănuit viitoarea vacanţă de vară la Costineşti, ştie ea ceva tabără. Eu mă gândeam că ne ajung şi nişte corturi pe plajă. Aşa că să mă anunţaţi dacă mergem la anu' şi la mulţi ani. Cam vrea şi subsemnata că s-a plictisit fără voi. Mamaia e fiţoasă şi n-am avut ce face pe acolo :(. La anu' facem o mare-ieşeală ca în reclama de la Vodafone, da' vom fi mai mulţi. Haha! Căcat, vom polua litoralul şi-or veni ăştia de la Grinpis*!

Apropo de căcat; mi-a fost oarecum dor de voi toţi. Dar a trebuit să revin întrucât n-am dreptul la linişte şi pace sufletească în armonie deplină. Am evadat doar o săptamână, mai mult ar deveni hibernare (cu toate că-i plină vară şi nu-s ursoaică). Iar hibernarea nu se face când ai treburi acas', nu? :) Să nu uit: care vreţi poze mă anunţaţi, nu le postez aici, ci pe contul meu de hai-faiv: http://cris-skumpy-mwah-mwah.hi5.com. Desigur că acesta nu există, aşadar mă căutaţi pe ID-ul: kittypiti. Trist, acesta chiar există. Şi mai trist, e chiar al meu. O să-l schimb pe viitor, pe cuvânt. Până atunci faceţi caterincă! Simţiţi-vă împliniţi!

Vă salut cu speranţa să nu vă bată gându' s-o faceţi şi voi în public, altfel voi pretinde subtil că nu vă cunosc, Dubioşenia în persoană.

P.S. Îi rog pe Ţiţi, Dani, Răzvan şi Nemeş să nu pomenească veci de incidentu' din spatele băncii pentru ca dragii de cititori să nu-şi piardă respectu' din părţi faţă de mine.

*Grinpis=Greenpeace

Vând diferenţe!

2010-07-16T22:44:00.003+03:00

Cu toate că unii din voi vor suferi cumplit, trebuie să fac un anunţ tragic. Mă car la mare. Mi-am găsit acolo un gagic care să mă întreţină aşa că nu voi mai fi nevoită să-mi duc traiu' scriind pe blog. Tristă soartă, aşa câştig bani, precum vedeţi am muuulte reclame. Google AdSense mă întreţine pe mine şi pe cei 7 copii ai mei: Viorica, Mercedesa, Teodorica, Gigel, Georgel, Gicu, Gicunel. Da' cum să nu?!

N-am nimic cu AdSense, când oi vrea să scot bani din blogul ăsta o să o fac. Momentan, las fiecare lucru la locul lui; nu e cazul să devin vânzătoare de idei, mai ales insultându-vă pe voi. Doar când mă gândesc că aş putea face bani cu ajutorul vostru, ironizându-vă tot pe voi... Şi-apoi să nu mă bufnească râsu' mă' băieţi? Dacă vreau banii mei, îmi iau un job.Se câştigă destul, unii pentru asta şi-au făcut blog. Sunt conştientă şi am şi listă cu nume. Da' nu rezolv nimic dacă vă zic unde să NU intraţi că altfel băgaţi bani în buzunar de diavol comercial. Fac şi pariu că dimpotrivă, la mintea voastră, taman invers veţi proceda. Pariu?!

Eu înţeleg că oamenii sunt diferiţi (aşa se zice). Voi nu înţelegeţi că sunteţi toţi la fel. Şi încercaţi să ieşiţi în evidenţă purtând paiete, tocuri gigant, glitter, roz, respectiv ţepi, tricouri strâmte, ochelari xxl (doar asta e xxl la voi), roz. Fiind un ultra-cunoscut şi foarte sofisticat dizainăr, vă dau muie cu vibratoru' şi vă zic: Rozul nu este unisex! Nunununu! Fiecare părticică din mine ca om fără pic de simţ estetic sau al modei strigă asta. Şi nu sunteţi cooooool. Nu e ok să mâncaţi asemenea căcat crezând asta! Dar dacă tot insistaţi, poftă bună! :)

Nu se iese în evidenţă aşa, ci se intră în turma de bivoli carpatini, specii neidentificate. Dacă vă puneţi la status că sunteţi diferiţi de cocalari/ diferite de zdrenţe, nu înseamnă absolut nimic pentru mine. E un semn de întrebare asupra existenţei vieţii pe creierul vostru. Uitasem, aveţi pitici acolo; mister elucidat! Şi chiar dacă unii îmi zic că sunt diferită, nu sunt sigură că au dreptate (din păcate). Nu e ok ca după ce umbli cu individul X o bună bucată de vreme şi îţi zice mereu "Vai, Cris, îmi place la tine că eşti diferită", să fie atras de opusu' tău: o duduie placată şi aurită, o populară tristă şi fără prieteni, care se crede simplă şi în acelaşi timp bombă sexy. Şoc! Mai se credea şi microbistă pe alocuri. Nu se poate aşa ceva! Ori nu sunt eu diferită deloc, ori sunt alţii prea ipocriţi. Varianta a2a, aşa-i? ;;)

Mi-a ajuns cu asemenea diferenţe închipuite; vreau diferenţele mele! Aş minţi dacă aş declara că sunt la fel, astfel încât nu există două persoane la fel. În nici unul din sensurile posibile. Ba chiar mai mult de atât, mă consider diferită de masa populaţiei. Foarte diferită. Admit, că nu sunt ipocrită. Şi cred că la urma urmei avea dreptate şi respectivul, însă doar cu juma' de propoziţie. "...că eşti diferită." Să-l aplaudăm, aşadar!

Cât despre eterna iubire dintre mine şi voi, va dăinui mereu, prin ironii sau nu, sper ca şi după ce voi reveni pe plaiurile ardeleneşti, în sânul familiei, la vechiul laptop, moştenire de peste veacuri (bineînţeles!).

Vă urez plictiseală maximă şi să îmi duceţi doru' la fel de mult cum n-o voi face nici eu,
Dubios de diferita individă.

Gepetto

2010-07-11T14:17:00.004+03:00

Aş vrea să cred că viaţa e ca o casetă, s-o poţi înregistra şi să-i ştergi conţinutu' când ai chef. S-o tot asculţi pentru a observa greşelile, şi să le dai "delete" fără strângere de inimă. Atunci...poate aţi fi toţi perfecţi, iar eu n-aş mai exista. N-aş mai avea niciun rol într-o lume de inşi perfecţi, roboţi umani, unul-şi-unul, bine calculaţi, cumpătaţi şi fără pată. Când să vin pe lume, aş scoate capul, mi-aş pune mâinile la ochi şi aş începe să plâng pentru că n-am ce căuta între oamenii perfecţi. Pe urmă aş deveni dispărută şi nu m-aş mai întoarce, lăsând în urma mea zâmbete, urale şi ropote de aplauze în timp ce resemnată, mi-aş întoarce capu' şi-as spune: Felicitări, dragii mei, aveţi un cazier curat!

Daaaar, viaţa nu-i perfectă, şi mereu vă plângeţi de ea. De asta v-aţi pricopsit cu subsemnata. Am venit cu o singură menire, arhicunoscută de altfel, aceea de a vă face să trăiţi într-o lume reală, haotică şi plină de isterie, la care eu am adăugat condimente esenţiale: gluma, ironia şi pe urmă sarcasmul. V-am pus muzica pe care să dansaţi asemenea unor balerine în toată splendoarea lor (mereu complexate că li se rup nădragii), pe urmă v-am împărtăşit experienţa mea de viaţa de 17 ani, aia pe care toţi o luaţi în râs, bravii de voi, că doar voi aţi fost greu încercaţi şi nu v-aţi plâns niciodată, nu-i aşa, puişori? Da' cum să nu fie?!

Mi-am amintit că vroiam să mă fac balerină când eram mică. Câtă risipă pe una dizgraţioasă ca mine! Şi acum v-am asemănat pe voi cu balerine. Dar ce v-aţi mai potrivi! Păi, în primu' rând, bronzul ăla natural din tub dă bine cu rochiţa albă, la fel şi părul cu gel şi extensiile naturale de la cumpărătorii de păr. Un must-have este lanţul "atârnache" din haur masiv şi medalionul ăla pe care l-am văzut la unele dudui, "dinte de mamut", care era dovada că duduia a mers de s-a luptat singură cu mamutu' şi i-a smuls un dinte, iar acum îl poartă pe piept pentru ca noi să vedem cât de vitează şi masculină e. Căcat, NU!!! x_x

Mă gândesc la faptul că ne aflăm într-un şir continuu de sentimente umane din ce în ce mai alterate. Cu cât ne apropiem mai mult de maturitate devenim mai incisivi, iar după prima şi-a doua tinereţe ne calmăm. Cel mai evident proces de alterare a relaţiilor dintre oameni este între vârste şi între generaţii. Ca de exemplu, la vârsta de 5 ani, Margareta* (s-o numim pe individa 1) s-a împrietenit cu Gina* (individa 2) pentru că aveau amândouă pasiuni comune/erau rude îndepărtate/frecventau aceleaşi locuri de joacă etc. La 16 ani, însă, Margareta noastră s-a împrietenit cu Salmonela* (individa 3), pentru că aceasta din urmă este populară, atrage băieţii, iar cu banii stă mai bine ca statu' român. E nevoie să m-apuc să fac grafice şi tabele? Cred că v-aţi făcut voi o părere.

Ceea ce vroiam să punctez de la începutu' postării e alegerea titlului. Am presimţirea că sunteţi mai inteligenţi ca niciodată şi vă prindeţi ce legătură are titlul cu textul. Mă las pe gândirea voastră bazată. Bazată pe nimic, doar bazată :> Drăcia dracului, hai să n-o fac! Aşadar să vă explic puţin: în primele paragrafe vorbeam de menirea mea, iar voi eraţi asemenea unor balerine. Ce frumos :x ! Sper că n-aţi evitat să citiţi că dansaţi pe muzica mea. -> Eu-Cristina, manipulez, Voi-balerine, manipulate => Eu-Gepetto cel rău. În următoarele paragrafe, Salmonela şi Margareta devin un Gepetto foarte rău, manipulându-se reciproc. "Noi, la ţară, îi zicem «simbioză» ."**

Noi să fim sănătoşi, toţi! Că prostia nu trece cu medicamente şi nici cu altceva (kinda' sad, though).
Mai vorbim (sau hai să nu),
Cris.

*cele trei nume sunt pur întâmplătoare, cu toate că am folosit "Salmonela" cu intenţia de a vă face să vă gândiţi la sensul iniţial al termenului şi pentru că vreau să evidenţiez comicu' meu de limbaj. Haha, ce-am mai râs!

**citat dintr-o reclamă la un televizor. Se leagă de Românica noastră la fotbal şi cum stau ai noştri acas' (şi fac reclamă la bere în timp ce alţii joacă în Africa, fmm!).

Acidul se neutralizează cu o bază

2010-07-07T20:19:00.008+03:00

Ştiu că sună a chimie şi că nu excelez la capitolu' ăsta, dar metaforic pot să cuprind chimia. Prin metaforă, acidul reprezintă sentimentele negative, iar baza, cele pozitive. Explic asta mot-a-mot pentru că nu vreau să vă apucaţi pe o foaie să faceţi interpretarea textului, gen ce-oi fi vrut eu să spun prin faptul că acidul se neutralizează cu o bază? Deci fără interpretări perverse, sau mult prea complexe, că nici nu mă duce capul să creez asemenea figuri de stil. Da' de unde!

De mult mă bate gându' să mă fac mai uşor înţeleasă. Dar asta doar de către cei care vor. Pe cei pe care îi doare în articulaţii (ca de exemplu cotul), îi poftesc să citească altceva mai palpitant. Iu-huuuu! Şi pentru a mă face mai uşor înţeleasă m-am gândit să enumăr o parte din chestiile generale legate de mine, cum ar fi: ce nu suport, ce tind să discreditez, ce ironizez, dar şi ce admir, ce iubesc, ce susţin.

Nu suport şi ironizez oamenii imorali, inconştienţi, stupizi, mediocrii, mincinoşi, falşi, ipocriţi, inutili, care nu comunică "telepatic", adică nu se prind, indiferenţi, încăpăţânaţi, recidivişti, egocentrişti, egoişti, care nu recunosc când sunt înfrânţi, adică foarte orgolioşi, care încearcă să pară altceva decât sunt, care se schimbă în preajma altor indivizi sau a altor circumstanţe, cocalarii, pipiţele, duduile, feministele, feminiştii (ew!), afectatele şi afectaţii, cei care pretind fără a oferi nimic, cei care se plâng de chestii minore, cei care fac pe victimele, cei care nu sunt empatici, cei aiuriţi, cei prea optimişti, cei prea pesimişti (oare am uitat ceva?), etc. Tind să discreditez o mare parte din cei enumeraţi mai sus, plus cei care nu respectă munca altora, dreptul de autor, dreptul la liberă exprimare, cei care cenzurează, cei care MĂ cenzurează, mă blamează, mă bârfesc, mă calomniază, cu toate că ştiu că nu rezolvă nimic. Cred că am reuşit să cuprind 100% din populaţia Terrei. Eu cu siguranţă intru în mai mult de 3 categorii din ce am enumerat mai sus. Dacă nu sunteţi mai sus, sunteţi cu siguranţă incluşi în "etc.".

Şi nu sunt mândră de caracterul meu acid pricinuit de sentimentele mele acide faţă de ceilalţi. Dacă aş fi mândră sau dacă ar fi ceva normal nu aş mai scrie aici. Urăsc şi banalităţile. Dar cum doream să spun şi în titlu, am şi sentimente bune, şi vreau să cred că sunt mai puternice decât astea.

Admir şi susţin oamenii corecţi, sinceri, diferiţi, inovatori, modeşti, dar nu prin mediocritate, cei care reuşesc să îşi pună amprenta, să se facă remarcaţi, prietenii care rămân prieteni, cei care ajută şi atunci când nu li se cere asta, cei care sunt mereu prezenţi, dacă nu fizic, atunci te fac să crezi că sunt acolo, cei cu umerii disponibili pentru capul tău când ai nevoie, dar admir şi oamenii care trec peste obstacole fără a avea nevoie de umerii altora. Iubesc pe cei care-mi sunt aproape şi după ce-i alung, care ştiu de glumă şi nu se supără, care mă iartă, care mă suportă, care vin după ce-i sun, care mă iau în braţe când le zic, fără să-ntrebe de ce, pe cei care mă iubesc şi ei, cu sau fără motiv, pe cel pentru care n-am cum simţi altfel nici dacă aş vrea. Cristina asta are şi o latură bună la urma urmei, nu? :)

Şi cum sentimentele nu pot face calcule matematice între ele, nu am cum şti dacă cele bune le compensează pe cele mai...acide. Dar pot spera. Pot să îmi zic prin vocile interioare că într-adevăr acidul se neutralizează cu o bază şi că asta ar trebui să se întâmple şi cu sufletul meu. Prefer să nu dau scroll până puţin mai sus pentru a compara numărul de rânduri şi pe urmă să trag trista concluzie că am prea multe sentimente negative. Noi să fim sănătoşi!

Îmi cer scuze celor care vroiau să fiu subtilă şi am fost exagerat de directă prin tot ce am menţionat şi enumerat. Mno, căcat, de data asta chiar n-au cum să nu se prindă şi restu'!

Ar trebui să ştiţi că inima mea e foarte mare şi e loc pentru toţi (aici glumesc în timp mare!),

Dubioasa cea-cu-taci-din-gură.

Noapte bună! (II)

2010-07-01T23:44:00.123+03:00

La câte mesaje am avut de dat în toată viaţa mea, nu ar exista reţea care să mă lase ieftin cu factura. Unul din mesaje, şi cel mai recent, a fost să nu mă subestimaţi. Sau, dacă preferaţi pacea şi stilul impersonal, să nu fiu subestimată. Sunt conştientă de faptul că în cutia mea craniană se află un singur creier care nu cântăreşte prea mult. Nu zâmbiţi, n-am spus că sunt proastă ci că nu cântăresc mult; în consecinţa faptului că trupul uman e proporţionat. Oarecum. Când zic oarecum mă refer că există excepţii, iar când zic de excepţii, fiţi siguri că nu mă refer nici la supraponderali, nici la anorexici.

Cică greşesc când cataloghez "proşti" pe atâţia. În termeni ştiinţifici, proştii sunt cei cu IQ sub 70 or so. Aşadar rarităţi. (Da, pisi, eşti o raritate. Mâncate-ar mama de raritate mică ce eşti. Da, pisi, aşa e, sub 70 e rar, tu norocoaso tu. La cântar mă refer, fată, duuuuh! Menţine-te, cică apa plată ar trebui să ajute. Da' fără sărmăluţe să nu care-cumva să depăşeşti 70!) Voi încerca să nu mai pun asemenea etichete, sinonime cu "retardat mintal", deoarece nu asta vreau să transmit. Cică greşesc şi când îi fac "tâmpiţi" că şi asta înseamnă ceva nasol în termeni ştiinţifici. Şi-atunci, eu cu cine votez? (Indeed, "O scrisoare pierdută" e singura operă dramatică citită. Dar hai că deja încep să mă laud :">)

Vreţi să mă laud? Nu?! Păi nu-mi pasă. Tre' să vă spun ceva. Tre'! După nopţi pierdute în care dădem singură click după click pe blog pentru a creşte în counter-e, am reuşit să cresc de la poziţia peste 40 şi ceva de mii săptămâna trecută, la 9 mii. Din 10% la 80%. Nice, nu? Şi asta eu singură, că nimeni nu intră pe aici şi viaţa e pustiu şi gol :( Sper că v-aţi obişnuit toţi că sunt ironică. Nu de alta, dar încep să detest întreruperile astea. Eu vreau să transmit aici un mesaj important. Şi nu, nu aş putea să intru de pe sute de IP-uri diferite într-o săptămână. Mi se pare imposibil. Deşi nu cred că e. (Hihi, ce idee bună, de mâine chem p'ăia de la Guiness Book să mă cronometreze.)

Aşadar, în exclusivitate dorim să prezentăm după cum se vede, foarte senzaţional, că suntem pe primul loc, surclasând ProTv şi Antena1, 2, 3, dar şi 4, pe care am inventat-o în clipa asta. Antena infinit şi oricare alt canal TV existent pe Terra. Dar, senzaţional, aflăm că deţinem prima poziţie şi în galaxie. Doamnelor şi domnilor, ştirea asta este în exclusivitate, în direct şi în reluare, doar aici. (Eu deja m-am săturat să spun porcării de genu' ăsta, nu ştiu cum DD poate. Bravo, mă!)

Şi ia ziceţi-mi voi mie, aţi văzut filmuleţu' ăla cu labradoru'? "Ia de la Băsescu!". Dacă nu, căutaţi-l pe youtube. Reflectă minunat relaţia actuală popor-preşedinte. Mirifică ideea! Mii de scuze, comodităţilor-voastre, dar nu o să îl pun pe blog pentru că nu îmi aparţine şi nu voi face trafic pe seama altuia! Mai evidenţiez prin alte metode pentru a se simţi paraziţii şi curvele blogosferei? Nu? Mulţumesc. :)
Cum ar zice ăştia de la MasterCard: pui de labrador - 500 lei, cameră foto-video - 1500 lei, pâine pentru labrador - 3 lei... ideea filmuleţului - nepreţuită. (Aaaa, şi după cum mă adresam paraziţiilor care dau copy-paste, nici măcar sursa nu o scriu cum tre'. Nu e veveveu.iutub.com, ci profilul uploaderului, dragi cunoscători copyright-urilor. Chiar dacă şi-a uploadat clipul pe un site public, din respect, ar trebui precizat şi numele sau nick-ul lui. Sau nu? Ar fi de ajuns să copiaţi ce scriu aici, să faceţi versuri cu ele, să scoateţi profit şi să scrieţi la compozitor: Youtube, sau Blogspot în cazul meu?! Da' cine vă credeţi mă', Inna?!)

Dubios sau nu, eu chiar cred în idei unice. Şi ideile aparţin de individ. Aş putea spune să nu se simtă ofensaţi cei care au pus clipul pe blogul personal (în afară de uploader), dar aş fi maxim de ipocrită. Maxim am spus! Nu mint când cataloghez ceva. Dacă aşa vă văd ochii mei cei mari şi verzi, eu ce pot schimba? Oare nu ar trebui să schimbaţi voi? Hmm...de fapt, mai simplu ar fi să mă schimb eu, să-mi trag pleoapele peste ochi, căci eu sunt doar una şi teoretic vorbind ar trebui să fie muuuuult mai simplu. Teoretic. Că practic, nu cred că vă puneţi cu caracterul meu. Pot să par delăsătoare, recunosc că n-o să insist pentru a schimba pe cineva. Mă las mult prea uşor bătută. Da' ar fi OK să ştiţi că n-am cum să mă schimb. Aşa voi privi mereu, până-mi voi închide ochii pentru ceva mai mult timp...

Noapte bună!

2010-06-28T23:10:00.003+03:00

Stilul mult prea comercial, adoptat de majoritatea, mă lasă rece. Şi sunt atât de rece şi indiferentă cu ceea ce se întâmplă încât...ei drace, n-am cum să fiu indiferentă. De fapt, devin melancolică atunci când mă gândesc că acest stil este adoptat pe toate planurile. Nu o s-o vezi pe Inna să cânte în puburi underground de 10 pe 10 cu tot cu mese şi boxe, de vreme ce atât are scena de care o artistă de talie internaţională s-ar plânge. Nici pe Guţă & Co. să cânte pe o limbă anume (şi dpdv gramatical) aşa încât pe unii să nu îi bufnească râsu' imediat după play. Sorry, bro' :))! Şi ce-i mai trist e că nu m-am apucat de umblat pe la case de discuri cu CD-ul într-un buzunar (opţional) şi plicul în celălalt (obligatoriu) pentru ca mai târziu să sparg şi eu timpane cu puterea laringelui meu. Nu se fac bani cu oameni deştepţi. Se fac bani prin ei, dar nu şi cu ei. Cum am citit şi într-un banc, prostia e infinit mai puternică ca inteligenţa; inteligenţa are o limită, prostia nu.

Când vorbesc de persoana aII-a, eu doar generalizez. Sper că nu tre' să repet după fiecare frază că nu există un număr exact de oameni la care mă refer. Aşadar nu detest pe nimeni şi nici nu fac ritualuri voodoo. Sunt doar o fetiţă mai ironică decât înghiţiţi unii. Am să-mi aprind bricheta şi-am să vă privesc pe toţi după ce vi se stinge neonu'. Nu aveţi cum să plătiţi curentu', aici Electrica! Dacă sunteţi în număr mare, nu înseamnă că trebuie subestimată minoritatea. Reprezint minoritatea. Nu sunt nici printre bozgori, ţigani sau prin alte etnii. Nu sunt rasistă, mai mult detest prostia decât minorităţile etnice. Bine, bine, poate sunt puţin rasistă, but that's not my point. Am un scurt mesaj din capătu' lumii: nu mă subestimaţi. Nici eu nu vă subestimez (când veniţi în turme). Vă dau satisfacţie când vă permit să mă trataţi ca pe un bob de grâu din imensul lan de grâu, dar am şi eu satisfacţia mea când răsar şi vă arăt că sunt un bob de porumb rătăcit.

Niciodată nu o să mă cenzurez. Nici în mediu public, da' mai ales nu pe propriul meu blog. Îl vedeţi? Îl citiţi? Sau n-aţi intrat că nu-s iepuraşi pe homepage sau că titlul nu e "Feşăn & Biutii tipz"? Nu e Paştele, să pun iepuraşi, nu e Velăntain'z, să pun inimici* şi cred că am mai precizat cât urăsc sărbătoarea aia wannabe în postarea asta. Nici nu ştiu dacă e ură, sau de fapt e dezgust faţă de inutilitatea sa. Deja am o senzaţie naşpa pe papilele gustative, aşa că schimb topicul cu ceva mai tasty. Să vedem: idioţi, tâmpiţi, enervanţi, cocalari, dudui cu stil, dudui fără stil, dudui simple, dudui complexe,...,misoginism,...gata, ştiu: fotbal. E okay "fotbal", hmm?! Căcat, mi se fâlfâie cât vă e de okay. Parol! Aici scrie subsemnata; ciocu' mic şi joc de glezne.

'Ete c-au marcat brazilienii. A treia oară (în Brazilia - Chile). Ce fotbal joacă sudiştii ăştia...Energic, spontan şi totodată calculat. Nu cred c-aş putea aprecia cât de bun e Dunga ca selecţioner, da' e cu siguranţă mai bun decât a fost Parreira. Când ai talente în echipă, se poate. Nu ca ai noştri, care, patrioţi fiind, n-au dorit să-şi părăsească dulcea ţărişoară, aşa că au rămas acas' cu vaca, să facă reclamă la Bergenbier. "Căpitane...!"** Bravo băieţii, de reclame aveam nevoie! Se bea bere şi fără reclamele voastre, terminaţi-vă! Nu vedeţi că spotul e făcut în aşa manieră încât să vă la 'şto? (O să vă mai zic de bufniţă, dacă vreţi. În alte postări. Nu de alta dar aici mi-ar fute titlul postării, care e pe întuneric şi n-am nocturnă. Mda, aici e tot Electrica, dar pe timp de criză. Revenind la ceea ce menţionam 1-2-3-4 propoziţii mai 'nainte, oi face şi cronică sportivă dacă veniţi şi îmi puneţi cuţitu' la beregată. Şi fară sarcasm, ironii, sau glumiţe inofensive. Pe cuvânt, dar NU promit!)

Până una-alta...nimic. Eventual distracţie faină cu Băse + Boc 4evr, mwah mwah. Se scumpeşte ieşirea în Bamboo, deci recomand cu multă căldură divorţuri bruşte de Irine-ii inimicilor voastre şi orientarea către produs bani. Off, pisi, nu mai fi tristă că trece criza. Trece ea, aşteaptă pe n-aş-vrea-să-i-spun centură. Termină-te, fată şi nu mai plânge că mi se rupe sufletul (aici: aţa dentară)... :(

Baftă mă băieţi, şi hai să încurajăm Românica la CM2010 (Ce?! Cum nu s-au calificat?! Imposibil :-j).
Vă salută cu deosebită stimă din părţi şi vă pupă pe taxă,
Cris.

*inimici=inimioare (fail)
*Căpitane...!=replica lui Lobonţ în noul spot Bergenbier.

Aici nu e raiul, aici e doar paradisul

2010-06-26T19:46:00.025+03:00

E vară, e vacanţă, aşadar stau mai mult acasă şi merg mai rar la Cluj. Mi-e dor de ai mei deja, cu toate că i-am văzut acum două zile. Îmi vine să plec înapoi, să ieşim iarăşi toţi, să stăm la un pahar de vorbă şi să râdem, să jucăm ceva cărţi sau să comentăm filme porno. Suntem experţi în astea şi n-avem egal. Ciudaţi în felul nostru, suntem stupid de unici, inteligent de uniţi, aşadar o gaşcă cum nu se vede în fiecare zi.

Vinerea trecută am fost la Cojocna şi am stat până sâmbătă cu ocazia Bogdan'z suit sicstin. Ce-a mai avut de îndurat copilu' ăla din cauza noastră... Îmi cer scuze în numele tuturor, că-s fată simţită şi drăguţă. Restu' sunt răi şi huligani, şterg eu daunele lor, vere! Aaa, uitasem, Bogdan mi-e văr îndepărtat şi am aflat asta abia sâmbătă, după luni bune în care am devenit prieteni. Şi mi-a făcut o mică mărturisire din care am dedus că vrea să mă omoare pe mine şi pe Zuzu, fapt pentru care îl reneg cu desăvârşire. Îmi cer scuze, verişor drag ce îmi eşti, dar tre să spun lumii că sunt mândră de tine. Cine nu ar fi, că doar unul este "cel mai politicos jucător de ping-pong" cu diplomă cu tot.

A fost superb, mai ales ideea că am înotat într-o apă de 40m sau cât căcat avea. Dar era aşa sărată că nici să insişti nu reuşeai să te scufunzi. Simona se jură că a învăţat să înoate acolo, dar eu îmi susţin părerea că într-o apă adâncă şi nesărată ar părăsi această lume. Mai vedem noi, Xena, mai vedem! În timp ce Simo, prinţesa războinică, se lupta cu adâncurile pe care nu avea cum să le atingă, Zuzu făcea oameni din nămol. Aa, ba nu, că asta a fost în ziua următoare. Nu contează, Zuzu este mereu o hartistă. Parol! Mia a avut palpitaţii la inimioară că e paranoică, cum sunt şi eu deseori. Join the club :D! Nemeş făcea pe duru', dar eu zic prostii, pentru că el chiar este un băiat dur. Ţiţi a fost foarte "ţiţic", deci n-am avut surprize din partea lui. Uelcam lui Răzvan, pe care îl aşteptăm cu braţele deschise să ni se alăture la viitoarele ieşiri şi să devină un membru veritabil al crew-ului. Până atunci, dacă vrea să fie cul ca şi noi, tre' să treacă nişte probe dificile în cadrul unor ritualuri sataniste că aşa e la americani, care sunt cul. Reamintesc cât de sarcastică sunt deseori? E nevoie?

Aici se evidenţiază sufletul de umanistă al lui Zuzu, care a făcut o poză din depărtare câtorva dintre noi. Îi iubesc pe copiii ăştia, şi zic fără metafore, în caz că altfel nu s-a înţeles. Mă completează şi am nevoie de ei, precum orice om are nevoie de prieteni. Am nevoie de ei ca de aer pentru a respira. Nu se poate trăi fără. Contează enorm cu cine îţi petreci timpul, mai mult decât unde. Asta dacă ai sentimente bune şi presupun că ai. E uman, oriunde ai fi, dacă eşti cu ai tăi, eşti în paradis.

I'm speechless. Poate de aia mă chinui să îmi continui ideea, dar fără cuvinte. Nu am cuvinte. Asta am şi spus. Şi nici nu cred că e de la sentimente, că nu m-ar caracteriza. Poate o fotografie chiar face mai mult decât o mie de cuvinte (chiar dacă e făcută de Zuzu).

Pentru a aduna toate stările actuale, per ansamblu mă simt OK. Da' n-are cum să vă intereseze asta, aşa că îmi voi continua gândurile prin altceva. Hmm, să vedem despre ce ar fi destule de vorbit: vreme, tva, pensii, salarii, proteste? Ce vrea poporu', hmm? Nici nu mai e de vorbit de altceva, vedeţi că măgăriile astea ne ocupă timpul. Şi copiii de 10ani vorbesc de Băsescu şi Boc. Mie îmi par simpatici, ca Bonnie & Clyde, doar că la o scară mai largă. Şi mai gay! Iar noi suntem sărbătoriţii x_x!

Chiar acum vorbesc cu Ţiţi şi ne imaginăm cum ar fi să mergem toţi la Burj al Arab să jucăm ping-pong la înălţime. Şi Bogdan să dea mingea preaaaa departe, să zică "Scuze", iar Zuzu, copil de mingi fiind, să se arunce după ea. Făceam conexiuni între ea şi premiul Darwin, de care mi-a explicat Ţiţi şi care îi va fi acordat lui Zuzu dacă devine copil de mingi (în unanimitate). Până una-alta, ne putem mira de varietatea oamenilor (să fiu în continuare drăguţă), doar privind în jurul nostru. N-are rost să transpun nişte păreri deja clar definite, aşadar lăsăm ironia să curgă în continuu. Noi să ne vedem sănătoşi, că degeaba eşti prost dacă eşti şi beteag cu capu'. Hopa...nu era aşa ;))

Azi mă simt tandră, aşa că vă pupik dulcik pe botik (când oi deveni bulimică),
Cristina.

Celor care folosesc IE chiar acum

2010-06-20T15:19:00.003+03:00

...trebuie să le comunic că am văzut atât la laptopuri cât şi la alte calculatoare o gigantică pagină albă înainte să înceapă postările. Abia după un scroll down generos apare şi crema blogului (care nu e titlul, pisi). E o eroare doar cu unele PC-uri care deschid acest blog prin browserul Internet Explorer.
Dacă apar multe astfel de erori, v-aş ruga să mă anunţaţi şi pe mine pentru a schimba tema. Până la alte veşti proaste, voi păstra tema actuală care îmi place nu numai mie, ci şi altora şi care face conţinutul lizibil, fără perturbări cu flori roz şi iepuraşi în header sau pe tot backgroundul.

Mersi mult,
Cristina.

P.S. Aşa-i, acesta nu e post, ci e un anunţ sub formă de postare. Am scris aici, nu în partea stângă sau altă pagină pentru a fi sigură că e citit de toţi. Sunt perfecţionistă în anumite situaţii, aşadar vreau ca toţi cei care intră să ajungă să citească postările. Îmi vine greu să şterg tema, cu toate că aş scăpa mai mult ca sigur de atenţionări de posibile erori. Desigur, dacă mai primesc astfel de atenţionări, o voi face numaidecât.

Paranoia - specific umană

2010-06-14T19:36:00.003+03:00

Dacă aş fi o maşinărie, după cum ziceam în postarea anterioară, nu cred că aş putea porni degrabă. Asta excluzând chestiile fizice care mă doboară deseori (bergenbier). Foarte probabil ar fi să fiu prudentă, să nu intru în viteza a 2a şi să îmi păzesc caroseria, care mi-ar fi "ca ochii din cap" (dacă aş fi un automobil). Deşi sunt exagerat de impulsivă, ceea ce nu e aşa ok, am unele momente de maturitate (unele), care îmi construiesc prudenţa. La urma urmei, n-am auzit clar care dintre spontaneitate şi prudenţă e defect şi care e calitate. Fiind practic opuse, ar trebui să se stabilească. Cred că de asta ne prezentăm ca fiind nişte firi spontane când e vorba de creativitate şi oameni prudenţi când e vorba finisarea unor lucruri importante.
Spontan e mai imatur, gen. Mai specific copiilor. Imatur sună aiurea, de aia nici nu sunt prea mândră de imaturitatea mea. Da' copilăros are altă notă şi spun cu zâmbetu' pe buze că mă port ca un copil.

Prudenţa e şi ea o calitate. Dar asta până în momentul în care unii devin paranoici. Prin "unii" mă refer şi la subsemnata, care e un exemplu bun de paranoică-până-la-moarte. Alte exemple ar fi cei care cred că mă refer la ei şi exclusiv la ei atunci când sunt acidă prin ceea ce scriu. Nu, nu mă refer la niciunul din voi în mod special, nici când vorbesc de cocalari, de piţipoance, de blonde în interior sau de dive-wannabe. Înţeleg că vă simţiţi atacaţi direct, dar nu aveţi motive întemeiate. Sunt o grămadă ca voi; e ca şi cum m-aş referi la juma' de ţară. Oricum, vă iau ca pe un tot unitar (urât am dat-o). Aş înţelege dacă aş particulariza la modu': bruneta "placată" şi aurită de la 8 (nu vă apucaţi să îmi număraţi etajele de la bloc să raporaţi; vă spun că am doar 6, ok?). Şi vorbesc extrem de serios când spun că am o viaţă pe care nu o irosesc prin ritualuri voodoo, fâcând păpuşi din cârpă cu numele vostru pe care să le împung în fiecare seară la oră fixă. (Căcat, oare chiar funcţioneaza?!) Asta e o paranoia foarte nesănătoasă şi tare am impresia că nu se trage din prudenţă. N-are cum! Chiar nu v-ar părea puţin deplasat să îl înjur de mamă pe ăla care a zis prima dată "ochii verzi, să nu-i crezi"? Adicăte mă faci mincinoasă, bă? Da' aşa direct te iei de mine? Ce ţi-am făcut? "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!"*

Aşa cum mai mereu există contraste, ţin să declar deschis sezonul "Ciuperci după ploaie" 2010. A venit vara, gata ploile, să răsară pupincuriştii! Şi să răsară împreună, dându-mi porţia zilnică de râs. Tot respectu' pentru asta, mă băieţi (şi fete, normal)! Nici de degradarea valorilor umane nu râd ca de voi. Respect din părţi! Ironică, sau nu, sunt cât se poate de serioasă când spun că indivizii ăştia au talent să mă scoată din sărite, să mă uimească, să mă indigneze şi să mă facă să râd, toate simultan. N-aş fi crezut că e posibil aşa ceva, parol!

La urma urmei, cred că fiecare suntem paranoici când vine vorba de ceva. Fie avem impresia că se vorbeşte doar despre noi, fie că ni se vrea doar răul, fie că suntem urmăriţi. Cine n-a simţit măcar una din astea să mă caute. Ăla are respectul meu necondiţionat şi fără ironie. Totuşi, bănuiesc că suntem toţi atacaţi de paranoia, iar dacă unii vreţi să-i spuneţi "prudenţă" sau "precauţie" aveţi libertatea de a o face. Sunteţi liberi să mă judecaţi pe mine sau pe alţii, să daţi cu paru' în stânga şi în dreapta, să faceţi orice e posibil; dar pe urmă suportaţi consecinţele! Ziceţi cu voce tare să vă aud şi eu, şi restul. Curaj este, nu-i aşa?

Aveţi grijă să nu dea mafioţii de voi că sunteţi nambăr 1 pe lista lor de must-kill (paranoicilor!),
Cristina, una paranoică.

*citat dintr-o declaraţie a lui Băsescu. Google it, nu sunt analist politic.

Seringi

2010-06-08T01:07:00.004+03:00

Dacă v-am omis, vă adaug acum pe lista mea infinită de persoane (şi cam atât). Nu pot spune că am zis tot ce am avut de zis până în momentu' de faţă, aş minţi. Şi nici despre toţi. Nu fac poezii, nu scriu versuri pe foi încă din generală când începusem să par prea eminesciană. M-am oprit şi din sărit la bătaie aiurea, de acum mă limitez la sintagma "doar pentru ai mei aş face asta". Mi-am făcut bani din anturaje şi de la familie, da' să nu vă gândiţi că i-am primit ca o duduie de bani gata. Nu fac bani de pe blogu' ăsta, nici prin reclame nici altfel, ci scriu pentru cei care aşteaptă să citească altceva. De aceea nu vedeţi pop-ups şi reclame în header. Citiţi liniştiţi că nu vă intră viruşi. Da' de unde.Şi dacă zice careva că mi se face reclamă, să se corecteze puţin. Nu e reclamă, e promovare pe gratis, din suflet gen. Pentru respectu' de care am parte şi pe care îl întorc mereu. Şi de respect am avut parte mereu, pe gratis şi el, că pe bani nu primeşti respect. Ce primesc unii pe bani e prostituţie curată. Dar există milioane de suflete care nu m-ar respecta (şi să nu vă aud că daţi vina pe incompatibilitatea zodiilor). Poate ăsta e unul din motivele pentru care am şi eu naşii mei, şi nu ăia de botez. Dacă e să ascultaţi toate vorbele înşirate despre mine, sunt o mexicană cu un părinte somalez, am fost adoptată, purtată în puf roz cu sclipiri aurii, mă cred centrul universului şi mai cred că toţi gravitează în jurul meu. Am fost catalogată în nenumărate feluri; n-aş putea să le reproduc pe toate, doar pe cele care m-au afectat. Şi cele care m-au afectat au fost doar spuse de cei la care ţin. Pe urmă m-am trezit la realitatea în care oamenii spun la nervi prea multe vorbe care rănesc. Cine n-ar face-o...sau, mai bine, cine n-a făcut-o deja?

Prin vene îmi trece doar sânge, că nu mă consider plină de ură. Prin minte am doar neuroni şi sinapse, nu planuri malefice. Prin inimă am sânge, vene şi artere, v-am mai zis că inima mea nu e bună de dat pe paişpe februarie. Aşa e anatomic normal, aşa au oamenii. Eu sunt normală, că până şi analizele îmi ies ca majorităţii. Poate de aia mă simt deseori aşa mică şi inaptă şi îmi repet prin vocile interioare că nu pot schimba pe nimeni şi nimic. Dar mulţi cred în mine, nu doar mă plac. Ei îmi spun să continui să scriu aici şi încep să simtă din ce în ce mai mulţi că nu o ard cu mofturi, ci cu sentimente. Lor le datoraţi tot ce sunt şi tot ce simt. Da, voi. Şi eu la fel.

Mă puteţi asemăna cu orice maşinărie vreţi, iar combustibilu' cu care funcţionez sunt privirile dispreţuitoare şi vorbele acide. Şi problema e că nu le primesc prin pompe într-o benzinărie, ci prin seringi infectate. Mi se vând la drumu' mare şi nu la colţuri, că nimănui nu îi e frică s-o atace p'aia mică. Le iau de bune, că-s la preţ de vamă, dar pe urmă îmi dau seama că am deschis cutia Pandorei. Puţin-puţintel cam târziu, nu Ţiţi?

Poate de aceea am nevoie de doctori în viaţa mea, şi nu mă refer la absolvenţi cu diplomă sau mai sus. Nu... mă refer la cei care îmi vindecă sufletul zi de zi. Promit că-i voi aminti pe fiecare de câte ori voi avea ocazia, iar atunci când vor sughiţa, vor şti că e din cauze dubioase. Aş fi mai fericită să le pot arăta că ţin la ei, mai mult decât prin priviri sau prin zâmbet (ştiu că aşa şi-au dat seama că ţin la ei), prin fapte, dar nu ştiu ce-ar putea face Shortie asta pentru ei. Zuzu îmi zice că mă iubeşte la miezul nopţii prin telefon, după câteva pahare (de fapt e dură şi nu are sentimente). Mia şi Simo mă îmbrăţişează finuţ (parcă le-ar fi frică să nu mă rupă). Vulturu', Bogdan, Dani şi Onaci dau mâna la modu' loial (mai puţin Vulturu' şi Onaci care mă gâdilă ocazional). Nemeş râde (don't ask me why), iar Ţiţi mă striveşte ca pe un gândac. Dada...eu sunt gândacu' şi toţi au grijă de mine de parcă aş avea 3ani. Să nu mai menţionez că pe Zuzu o considerăm de 2ani. Ha! Probabil ar fi ciudat să fiu matură şi ceva gen Xena. Foooooarte ciudat, nu băieţi? Dacă n-aş fi atât de mică, i-aş purta eu pe ei în braţe când mă dor picioarele, i-aş cuprinde eu pe ei, i-aş ridica eu pe ei să vadă până departe. Şi îi iubesc, da' ei mă ridică pe mine. Cât aş vrea să fie măcar o dată invers...Nu pot ridica pe nimeni. Eventual pe mine, da...cred că doar pe mine. Mă ridic prin cuvinte.

Cris a voastră.

Ghid pentru empatie

2010-05-31T19:53:00.003+03:00

Bună ziua! Mă numesc Cristina, sunt o tânără mică de statură, foarte subţire, zglobie (aş spune eu, dar în fapt foarte imatură). De stat, stau în Cluj-Napoca, dar de locuit n-aş putea spune cu exactitate pe unde. Am venit dintr-un orăşel pentru a face liceul aici (chipurile). Însă cum unele ambiţii şi dorinţe se pierd pe parcurs, nici motivul pentru care am venit aici nu mai este cel pentru care am şi rămas. Am cunoscut diverşi indivizi care m-au schimbat. Mi-ar plăcea să zic "ca pe o bucată de plastilină" dar ăsta cred că este produsul unei modelări, iar modelarea e un lucru neapărat benefic. Poate mă-nşel, dar mi-e oarecum lene să mă uit în DEX.

Mulţi nu mă suportă, mai mulţi se uită cruciş la mine, mai multora le sunt indiferentă, dar mult mai mulţi nu mă cunosc câtuşi de puţin. Procentele mă lasă rece, dar aş putea spune că destul de puţini sunt cei care mă agrează, mai puţini cei care mă admiră pentru ceva şi mult mai puţini cei care mă iubesc. Da' totuşi există, şi nu contează numărul lor cât contează faptul că sentimentul e mereu reciproc, eu fiind o persoană care ajunge să iubească uşor pe cei care o iubesc. Pentru asta le mulţumesc celor care mi-o zic şi celor cărora le-o citesc din priviri. Vă iubesc, bă!

Încerc să înţeleg lumea, pe fiecare ins, dar nu am super-puteri, deci n-o să reuşesc. Niciodată. Empatia mea e destul de dezvoltată cu toate că mă iau zilnic mai mult sau mai puţin verbal de cocalari, piţipoance, mironosiţe, "somalezi" care o taie de lângă mine spre unde suflă vântul... Aşa e, ăia care te lasă baltă când au chef. Care se joacă de-a antiteza cu mine, când după ce batem palma merg şi bat palma cu ăia care nu mă suportă şi pe care (reciprocitate şi aici) nu îi suport. A.k.a. încearcă şi ei chestii noi şi palpitante până rămân pe frontu' opus. Chiar şi pe ăia îi înţeleg într-o anumită măsură.

Aş dori un ghid pentru empatie. Pentru mine ca să fiu o persoană mai bună, şi, cine ştie, poate mai puţin sarcastică, şi pentru voi ca să mă înţelegeţi că vă înţeleg, să reducem numărul de atacuri, să facem din toată materia umană un pamflet. Împreună. Că şi aşa suntem nişte soldăţei de plumb, nişte indivizi mărunţi care se luptă de aproape sau de la distanţă. Dacă ar sta cineva cocoţat pe nori, tare s-ar amuza privindu-ne.

Mă declar iubitoare de pământ românesc, dar nu şi de cei care îl calcă. Toţi cei pe care i-am enumerat mai sus, atacându-i plină de laşitate (dacă aşa mă consideră domniile lor) ce susţin că sunt atotştiutori, cei care nu greşesc niciodată, cei care merg pe instinctu' de turmă, bazându-se practic pe ideile altora pentru a nu-şi asuma ulterioare răspunderi, cei care construiesc în ficţiunea lor infantilă ierarhii absurde, nefondate, cei care decad din valoare morală într-una comercială (care, de fapt, nu există aşadar e o non-valoare)...toţi reprezintă pentru mine câte un motiv pentru care m-am schimbat. Şi dacă e să privim în jur şi să numărăm câţi oameni se regăsesc în ce am scris, cred că veţi fi de acord cu mine că nu voi mai avea niciun motiv pentru care să îmi pară rău de cine sunt azi. Dubios, de fapt îmi pare rău în unele aspecte. În altele nu, şi nici nu o să-mi pară. Iar unul din motive se atribuie ca premiu de excelenţă la categoria "Atotştiutor wannabe" fostei don'şoare Cristina. Da, fostei eu.

Believe it or not, şi eu am fost odată una din persoanele criticate cu ipocrizie şi laşitate acum de mine. Poate de aceea nu atac direct, nu insult, ci prefer maniere diplomatico-pamfletice pentru a-mi exprima indignările, dezgustările sau alte sentimente negative. Şi văd că prind bine; unii le adoră, neştiind că se regăsesc în ele, iar alţii, care nu prea au motive să se regăsească, o fac totuşi într-un mod paranoic. Poate asta dă de (răz)gândit unora şi vă veţi schimba părerea şi despre voi şi despre restu', spre a fi mai empatici. Nu de alta da nu cred c-ar strica să ne purtăm mai fain cu ceilalţi. (M-asculţi, Cristina?!)

Momentan, prefer pupăcitu' doar cu paru' peste bot, da sper să fie primit cu căldură de toţi că e din suflet,
Cristina.

Să cresc mare!

2010-05-26T18:57:00.002+03:00

Nu aniversez 18 ani încă, nici 1 an de când scriu pe blog (o să fac vara asta). Totuşi, eu încă sper să cresc mare fără vitamine! Şi până reuşesc fizic şi mental acest minunat lucru, ajut blogu' să crească mare.

Cu toate că nu mi-aţi cerut acest lucru, da' unii din voi l-au insinuat, am făcut în aşa fel încât să vă fie mai uşor să intraţi pe blog şi să citiţi în căldura căminului personal. (Nu ştiu nici dacă în căldura căminului personal, nici oriunde altundeva obişnuiţi să îl citiţi, şi nu asta am schimbat, că nu renovez case. ÎNCĂ!)
Ce vroiam eu să vă spun (şi pe unii îi rodea curiozitatea încă de ieri cu privire la asta) este că...hm, cum să zic să nu sune pervers...Calea de acces pe blog este mai simplă de ieri. Ok aşa?

Aşadar, puteţi intra pe aceeaşi adresă veche (una-mai-dubioasa.blogspot.com), saaaau http://www.dubioasa.com/.
Şi nu glumesc, acum sună 'şto şi oficial. M-am brand-uit ca să mă iubiţi mai mulţi. Şi voi acţiona în consecinţă punând copyright, poate-poate scot ceva bani pe urma voastră, şi nu doar sughiţuri.
Din păcate sau din fericire, aici chiar glumesc. Dar e ceva idealist şi multora cred că vă place idealul.

Foarte concisă de această dată, consider că am transmis exact ceea ce vreau printr-un "prea-puţin-numibil" post, mai mult un anunţ pe care mi s-a părut fair să îl zic tuturor, pentru ca toţi să poată spune mai departe. Şi cââât de tare ar fi să se şi întâmple! Până una-alta, eu vă las că am şi altele de făcut, şi promit să mai scriu cât de curând voi avea inspiraţie. Sunt sigură că aş excela în multe domenii chiar şi fără inspiraţie. Bine, bine....glumesc iarăşi. Totuşi, să nu mă uitaţi dacă îmi pierd inspiraţia.

Cu deosebită consideraţie din părţi,
Dubioasa©.

pH acid (II)

2010-05-20T00:03:00.004+03:00

Încerc să am puţină continuitate în ce transmit, şi nu doar coerenţă, astlfel că voi relua ideile din postarea anterioară. Idei din care reiese o concluzie destul de simplă: "urăsc specia umană". Şi pun asta între ghilimele doar pentru cei care au senzaţia că au mai auzit replica asta de undeva, recitată sec, asemenea unei poezii enervant de plictisitoare. Dacă nu doar au senzaţia, ci chiar au mai auzit-o în timp ce erau pe tren sau aşteptau la semafor, atunci să fie siguri că eu am zis-o. Este unul din singurele mele sentimente exteriorizate în public, spune cu voce tare, clar şi răspicat, cum nici Romeo, blegu' de el, n-ar fi îndrăznit să-i spună Julietei.

E ceva caracteristic mie, un sentiment profund de dezgust, manifestat la maximum atunci când văd un cuplu tipic de femelă "dă-mi" + mascul "poftim, pisi", sau exemplare dintr-un singur sex mărşăluind în haită costumate, spre, repet, profunda mea dezgustare.

Şi că tot vorbim de haită, haideţi să ne imaginăm puţin instinctul de turmă. Adică...voi ce vedeţi când ziceţi asta? Personal, eu văd o adunătură mare gonind de colo-colo, iar atunci când câţiva îşi schimbă direcţia... hop şi restu'.

Admiraţi indivizii din imaginea alăturată. Tipică, nu? Am făcut-o eu că îmi părea superbă. Stăteam în ploaie să fotografiez oameni proşti. Cam la asta s-a rezumat activitatea mea. Eram singura care avea treabă cu spectatorii şi nu cu scena. Pe scenă era Puya, bată-l norocu' să-l bată. L-am văzut parţial dat fiind faptul că am mers să mă dau în maşinuţe la câteva sute de metri (dar să nu detaliem asta). Avea ceva pantaloni de trening de un roşu aprins de poţi face epitete metaforice despre ei. În fine, my point is, mulţi se holbau la mine la modu' "Ce căcat face asta că Puya e sus nu în public?!" Eu zic sincer că merită mai mult poza asta, pentru a-mi completa postările mele despre oameni manipulabili şi instinctele lor de turmă. Mai urma să dau şi eu iama în mulţime scoţând onomatopee. (Ce-mi mai place sarcasmul ăsta... ;x)

Refuz să cred că aş face parte măcar prin absurd din asemenea adunări. Vorbesc serios. Gluma e glumă, oamenii rămân proşti, da' noi la ce tot râdem şi frecăm menta? Devine din ce în ce mai trist. (Neah, de fapt chiar glumeam). Şi totuşi, fad-urile astea mă lasă rece chiar dacă se aseamănă cu vânturi africane domoale. Sunt eu Shortie, sunt eu little, sunt eu cum îmi mai ziceţi printr-o mie de diminutive, dar nu sunt somaleză să zbor unde suflă vântu' mai tare. Nu că ar fi super trendo-ipocrit, neaaaaah :) !

Nu vă pup şi nu mă apropii de voi. Nu de alta, da' cred că m-am răcit...

Totuşi, ce dracu'! Meritaţi toţi viruşii aşa că veniţi să vă dau câte unul. Am pentru toţi, că se înmulţesc repede, nebunaticii. (Oare de ce am impresia că pe mâine nu voi mai simţi niciun interes în a face glume pe tema asta?)

Aşadar vă pup pe toţi că meritaţi să staţi la pat cu Paracetamol şi porcării la discreţie. Promit că am eu grijă de voi pe urmă, poate aşa mă credeţi mai drăguţă şi mai puţin acidă în caracter.

A voastră,

veşnic neinspirata Shortie.

(P.S. Dacă aveţi ceva străbunici somalezi, mă scuzaţi. Nu am lansat eu nimic, sunt deja bancuri. Există şi alţii mai răutăcioşi, aşa că nu mă urâţi.)

pH acid

2010-05-11T20:17:00.004+03:00

Mă recomand "fosta fată cu chibrituri", actualmente total neadaptabilă la cerinţele societăţii. Într-adevăr, societatea rămâne aceeaşi grupare de oameni proşti şi manipulabili în masă, care acţionează cu motorul alimentat cu instincte de turmă. Trist, dar foarte real, fiecare din noi are ceva uman în el, aşadar toţi acţionăm în consecinţă, chiar dacă aparţinem unor cercuri muuuult mai restrânse decât societatea umană. Deseori cred cu convingere că triburile izolate, fără cultură şi porcării industriale au mai mult encefal decât noi.

Aşa cum v-am obişnuit, azi nu va fi niciun show scris în glitter, mai ales dacă staţi să-mi citiţi mie blogul. Dar dacă tot nu aţi închis browseru' înseamnă că citiţi în continuare sau admiraţi grafica paginii. Şi nimic altceva. Aş vrea să pot zice că astfel ajutaţi lumea să scape de cei ("n-aş vrea să le zic"*) tâmpiţi, manipulabili, săraci cu duhu'. Dar aş minţi. După cum am mai zis, faptul că nu pot schimba lumea nu derivă din statura mea mică sau lipsa mea de ambiţie, ci din faptu' că restu' sunt prea numeroşi. Şi nimeni nu poate învinge o ditamai furtuna de oameni proşti :(

Asemena fetei cu chibrituri din poveste, am avut o copilărie diferită de a altora. N-am să mă plâng, că urăsc oamenii care fac pe victimele. Nu am zis că a fost o copilărie nefericită, ci doar diferită. A fost chiar normală, privită de către mine, din interior, dar blamată pentru pH-ul foarte acid pe care personalitatea mea îl are acum. Metaforic vorbind, desigur. Atac şi mă adresez direct, zic verde-n faţă, da' totuşi n-am pic de jenă în a scoate ironii pe bandă rulantă, asemenea unui comerciant iscusit. Mă simt de parcă în copilărie am stat cocoţată pe un pisc şi menirea mea a fost să devin observatoare pe măsură ce evoluez. Da' nu am dat interviu pentru Observator să devin ceva fătucă, vorba lui Badea, cu toate că jurnalismul m-a atras mereu. Şi aici e vorba de impactul societăţii asupra conceptului de jurnalist/ziarist. Un impact nu foarte benefic, de altfel.

Mă tot gândesc de ce căcat scriu atât pe un blog, de parcă aş filosofa. Nici n-am o vârstă onorabilă, ci una la care ar trebui să ies în club să mă sui pe boxe. Nu ştiu nici de ce tratez nişte subiecte aparent plictisitoare, dar atâta lume ajunge să le citească şi să îşi pună întrebări...nu ştiu dacă ajută vreun pic la ceva, dar acea lume, societatea aceea cretină de care ziceam şi la început, se plimbă şi pe aici. Şi da, prin societate mă refer la masa populaţiei...

Vă iubesc indiferent de cât de sarcastică sunt uneori (mereu, de fapt),
Cris.

*replică folosită de Costel (stand-up).

P.S. Mii de scuze celor care se simt ofensaţi de aciditatea ironiilor. Normal ar fi să se subînţeleagă că o ard în pamflete, nu să trebuiască să menţionez.

Eterna vară a sufletului

2010-04-27T19:50:00.004+03:00

Ironic prin particularizare, dar drăgălaş prin generalizare, titlul sugerează starea sufletului. Ironic, deoarece în sufletul meu nu e vară nici acum, drăgălaş pentru că mulţi dintre noi simt vara pozitiv. Chiar foarte pozitiv. Unii nu se pot abţine să zburde de fericire pe câmpii asemenea mieilor din cântecel. Eu mă pot abţine...

Dar ce să tot o lungesc atât, că n-a fi vorba de mine. Desigur că va fi vorba de mine. (Iar acum 90% dintre cei care au citit asta au închis fereastra.) Şi aşa am stări contradictorii mai mereu. Simt că m-am schimbat prea brusc şi poate n-a fost chiar ceva benefic. Dar simt şi că sunt fericită aşa cum sunt, cu persoanele care îmi sunt alături şi cu cele care pleacă de pe scena inimii mele pe uşa din spate. Uşa asta de care vă zic e mică şi strâmtă, aşadar, doar oamenii care au scăzut în ochii mei încap pe ea.
În antiteză, uşa de intrare către acelaşi loc din care îmi pornesc şi toate arterele pe care le învăţaţi la anatomie, este undeva sus , iar drumul spre ea e mult prea abrupt. Puţini reuşesc să ajungă, iar unii alunecă la vale exact când pun mâna pe clanţă. Unii ajung acolo şi se împotmolesc văzând că e nevoie de o cheie. Alţii, nu prea iscusiţi în a fi lăcătuşi, uită că există diverse chei şi nu oricare merge oriunde. Dar se întâmplă şi ca unii să intre şi să nu mai iasă, sau să uite ulterior efortul depus pentru a ajunge acolo şi să scadă cum scad valorile ţării până ies pe uşa cea mică şi strâmtă. Vai mie, aşa-i că vă imaginaţi că vorbesc în metafore doar să-mi ascund perversitatea? Vă înşelaţi dacă e aşa, eu chiar de inima mea vorbeam.

Mai vreţi povestioare despre vara din suflet? Imediat, dar contra cost (glumesc.) Totuşi, am pregătit altceva pentru voi. Ceva mai vizual şi mai hilar decât simple povestioare: prostia românească. Ce poate fi mai autentic şi mai autohton de atât? Hm?!

Sper că se observă reflexia lumii în apa care într-adevăr se află în cea mai lichidă stare posibilă. Şi ca să nu îmi criticaţi o exigenţă închipuită, adaug că acest anunţ e acolo de aproximativ 2 luni după ce gheaţa s-a topit. Harnicul român care, precaut fiind, dă atât preaviz cât şi "postaviz". Şi nici măcar nu există cuvântul din urmă în Dex. Las' că inventăm noi; lexicu-i bogat şi avem nevoie de cuvinte pentru afirmare. Poate exagerez eu şi vara din suflet determină topirea gheţii, în fapt. Deci nu patinaţi ca ninja umblând pe apă că de se rupe gheaţa v-aţi fript. Sau aţi îngheţat?

Aceasta e a treia probă din ceea ce-mi place să numesc "prostia românească". Voi continua, duh, iar probele anterioare şi cele ce vor urma le veţi găsi sub eticheta de "Românica. te iubesc". Nu e minunat? Şi ironic? Minunat şi ironic în acelaşi timp...păi ce să mai ceri de la viaţă când ai asemenea momente? Nici nu mi se pare ceva dubios, fac pariu că nici vouă având în vedere contextu' spaţial de care vorbim, respectiv statul în care ne aflăm. Aaa...şi să nu uit: curioşii cu privire la fotografie să se plimbe pe lângă Iulius Mall. Zilele trecute, anunţul era încă înţepenit acolo.

Poate facem schimb de astfel de materiale. Mi s-ar părea chiar funny, cu toate că e o idee pur infantilă să râdem de-a idioţii de semenii noştri. Plm, atunci fie! Îmi recunosc infantilitatea de care dau dovadă mereu şi nu mă ruşinez cu ea. Ba chiar o bag în faţa mea să facă umbră acestei fiinţe prea mici să se afirme. Dar căreia îi place grozav să analizeze tot ce e în jur şi să facă ironii. Ăsta e şi motivul pentru care a început acum ceva vreme să scrie pe un blog şi a ajuns mai departe de obiective. Mersi încă o dată celor ce vă pierdeţi timpul cu literele mele care alternează p'aci mai mult sau mai puţin frumos (depinde de inspiraţie) şi vă transmit să aruncaţi o privire la mesajul pentru voi din partea stânga sus a paginii; e referitor la feedback. Îmi găsiţi adresa şi IDul de yahoo pe pagina profililui, cu linkul în stânga-sus, contact public pe blog prin comentarii, mai puţin public pe telefon dacă aveţi număru', dacă nu, sufletu'! Sau pentru cei mai spontani dintre voi, accept şi câte un mesaj scris pe cer. Still...nu omorâţi copăceii, nu trimiteţi scrisori! Nu de alta da' mi-e stricată cutia poştală de ceva vreme. Bergenbier!

Vă aştept pe la uşa de sus, e loc pentru toţi cei care reuşesc să ajungă. Aşadar, promovez calitatea de învingător. Ce bine a sunat asta! :">

A voastră în mod parţial şi exclusiv,
Shortie.

Loc pozabil

2010-04-20T23:17:00.007+03:00

M-a luat valu' să scriu de Ţiţi şi am uitat să menţionez ce am mai făcut. (În acest moment, un procent de circa 30% dintre cititori au închis browseru').
Păi am fost plecată. În Polonia. Vreo 4 zile. Indeed. Atunci când a murit preşedintele. Indeed. Să fie asta vreo coincidenţă? S-au mai întâmplat chestii de genul ăsta prin preajma lui Zuzu, da' zău aşa!

Am dormit în Cracovia, dar n-o să vă povestesc despre aşternuturi şi condiţii sanitare, ci voi cârcoti şi ironiza, într-un mod specifico-enervanto-plăcut prostia omenească. Sau românească. Oricare din cele două variante este corectă.

Presupun că mulţi aţi auzit de Auschwitz (Birkenau), loc unde au fost lagăre de muncă de pe vremea naziştilor. Nu detaliez, pentru informaţii istorice există Google, sau direct Wikipedia. Oricare din cele două opţiuni este corectă.

So, Auschwitz e acum asemenea unui muzeu. Locul este împrejmuit de sârmă ghimpată. Pe unii îi înfioară, iar alţii se poartă prosteşte de inculţi ce sunt (vezi deţinătoarea blogului). Sunt refăcute barăcile în care erau închişi evreii, crimatoriile, iar unele încăperi sunt destinate materialului vizual constând în poze şi proiecţii terifiante, cu cadavre, copii subnutriţi, mizerie.
La mintea mea, ale cărei capacităţi nu le comentez, mă gândeam într-o doară cum ar fi să facă nişte blonde (şi nu numai), poze de hai faiv în cadrul de care vă vorbeam. Poze de hai faiv meaning lăbuţe frânte, botic încordat, fese scoase în afară, năsuc pudrat etc. Înţelegeţi voi că nu sunteţi tăntălăi. Şi ghiciţi ce...peste câteva minute, Zuzu vine grăbită la mine şi îmi spune că proiecţia mea mentală cu pozele de hai faiv în acel cadru s-a adeverit. Aşa e, dragii mamii, duduile şi-au făcut amintiri personale în faţa tapetelor cu copii subnutriţi şi cadavre. Asta zic şi eu, femei adevărate. Păi bine că n-au leşinat, ba chiar au dat dovadă de stăpânire de sine, astfel că vor putea împărţi amintirile lor cu cei de acasă. Aşa, măi, fiţi bărbate că e plină lumea de leşinături. Aceasta este povestea duduilor bang-boom, cele mai brave semene ale sexului frumos. Aceleaşi dudui care atunci când autocarul a tras pe dreapta, în timp ce nicio altă maşină nu s-a oprit, au crezut că e semafor, fată! Iar eu am zis că asta doar dacă şoferu-i daltonist, fată! (Nu le aplaudaţi, normal că sunt ironică! Eventual pe mine...vă rog?)

În fine, excursia a decurs în limitele decenţei. Oarecum. Îmi cer scuze again, din cauza terminărilor bruşte, da's aşa de răcită...şi pe mâine nu am habar nici măcar de orar...

So, vă îmbrăţişez pe toţi în stil hai faiv à la Auschwitz (că deh, acum ştiţi la ce mă refeream în postarea

anterioară),
Cris/Shortie/aia.

Guru gen

2010-04-15T22:15:00.004+03:00

Aveam în cap de ceva zile să scriu despre persoanele din viaţa mea pe rând. Am scris ceva despre Zuzu, într-un fel de scrisoare. Mi-a plăcut reacţia ei, tulburată profund de sentimentele mele pentru ea. (Nu ştia că o iubesc, seriously!)
În fine, să trecem la "subiectu' " de azi. O tânără speranţă a societăţii în viziunea unora, scursura aceleiaşi societăţi în viziunea altora. Dar, având în vedere că ăsta nu-i un blog public, ci personal, şi scrie doar subsemnata pe el, vă voi relata câte ceva despre cum este această persoană în viziunea mea.

Porecla lui derivă din numele de familie, un diminutiv plăpând, poate chiar feminin. (Ştiu că ţi-ai dat seama că e vorba de tine ;;) ) Aparent pasiv, individu' este un bun analizator al omului de rând. L-am văzut de mai multe ori în diverse cercuri pe care le frecventam întâmplător împreună (strada, liceele, cunoştiintele comune), însă niciodată nu am crezut că merită atenţie sau măcar să mă bag în vorbă cu el. Şi m-am înşelat, că de aia aparenţenle se numesc APARenţe.

După ce ne-am cunoscut mai bine, am devenit prieteni chiar buni (aş zice eu), iar acum mă inspiră în multe chestii. Nu cred că i-am zis asta pentru că nu-mi place să las bileţele cu mwah-mwah-uri, punând tot ceea ce cred pe o tavă la o expoziţie. Nicidecum! Prin intermediul dubiosului de blog, mi-ar face o deosebită plăcere şi alea alea să îi spun că el este una din persoanele care m-a schimbat într-un hal evident.

Ce e diferit la respectivu' individ e că în ochii mei este cel mai inteligent băiat pe care îl ştiu, iar ideile lui mă uimesc, dar mă şi sperie în acelaşi timp. E asemenea unui guru, parol! Ar fi un lider veritabil al crew-ului, păcat că mă bag şi eu în seamă pe acolo şi-s democrată. Nefericita de mine! Un om cu gânduri măreţe, face legături absolut minunate între ţăranu' român şi personaje mitologice greceşti. Uneori mă întreabă ce cred despre anumite idei, care pentru mine sunt un cârnat de cuvinte puse aleatoriu şi, uitându-mă la el lung zic: "I'm sorry but...huh?" Asta pentru că, spre nefericirea mea, nu citesc cât el, şi nu mă pasionează aşa de mult anumite subiecte. Vorba mea : "aş citi, dar nu mă lasă sufletu'". Faptu' că el este pasionat de ceea ce face şi este rebel şi răzvrătit mi se pare admirabil.

De ce să facem toţi ce ni se spune? Am fi nişte marionete manipulate. Iar dacă noi ştim că principiile noastre sunt juste şi trebuie susţinute... atunci, chiar...de ce? Mai bine să facem ceva specific fiecăruia, să ne alegem ceva care ne caracterizează şi să fructificăm, pentru că doar cu aşa ceva putem fi apreciaţi. Părerea mea!

Ca un ultim paragraf agăţat în această neinspirată dar din suflet postare, menţionez că sunt onorată că m-a numit omoloaga lui feminină. Şi cred, la rândul meu, că semănăm în unele laturi ascunse. Suntem aparent pasivi, noi spunem că distanţi; răutăcioşi, noi spunem că ironici; pretenţioşi, noi spunem că, de fapt, suntem atenţi şi selectivi. Iar la urma urmei, astea sunt nişte calităţi, nu-i aşa?

Ţiţi, dragă, evident că despre tine era vorba! Acum îţi scriu mesaj să intri să citeşti ce mi-a mai debitat mintea să scriu pe magnificul meu blog. Nu cred că te aştepţi, aşadar mi-ar plăcea grozav să îţi văd expresia feţei.

Te îmbrăţişez în stil hai faiv à la Auschwitz (Bergenbier!),
Shortie.

Dear Zuzu,

2010-03-17T14:58:00.005+02:00

Ştiu că nu te aştepţi să îţi scriu, dar simt nevoia să o fac. Poate te întrebi de ce, totuşi. Ei bine, nu tre să îţi pui asemenea întrebări. Şi nici să te gândeşti acum, roşind, că eşti foarte specială.

Nu eşti foarte specială :). Vreau doar să îţi spun prin intermediul blogului că mă simt foarte fericită de cât de maxim ai luat-o. Nu am cuvinte să îţi spun cum îmi creşte sufletu'. Până şi Onaci se amuză bine. Şi partea super tare e că nu vei citi tu prima această scrisoare amoroasă, I'll take care of that. O să vii de la ore, o să treci pe la mine, să mă faci cretină, să dărâmi nu-ştiu-ce de prin apartament din prea multă îndemânare, şi mai ales să vezi cum o mai duc.
Pe urmă îţi voi arăta postul şi mă vei face din nou cretină. De parcă aş fi dezvăluit marele mister: în ce fel a luat-o Zuzu aşaaaaaa de epic?

În altă ordine de idei, că n-am chef să zic mai multe sau să detaliez, îţi urez mai mulţi prieteni cu blugi strâmţi, palizi, slăbănogi şi blegi. Nu să treci prin calvarul pe care îl dorim eu şi Mia, cel cu ditamai bărbaţii buni şi făcuţi, hotărâţi, care ştiu ce vor de la viaţă şi care nu sunt emo.

Te iubesc mult,
A ta pe vecie, Shortie.

P.S. Scrisoarea e plină de ironii, touché!
P.S.2 Totuşi, ceea ce vrea Zuzu de la un mascul este cât se poate de adevărat. Trist, dar adevărat.

După mine, potopul

2010-03-09T22:37:00.006+02:00

Dacă ar fi să îmi scriu un CV acum, m-aş caracteriza drept sociabilă, prietenoasă, dar asta nu tre să fie eticheta mea. N-am cum să mă descriu niciunde în câteva rânduri, nici în câteva pagini. Mi s-a spus mereu că-s prea dificilă, într-un sens diferit de percepere al fiecăruia. Însă cu siguranţă nu mi s-a vorbit niciodată de partea mea neagră, care nu pare să existe, deoarece sunt ca un animal de pluş. :)
Cine-a zis că omu' nu-i făţarnic s-a înşelat. Şi eu, fiind om, nu fac excepţie. Oricum, vorba "Excepţia întăreşte regula" e cea mai stupidă din câte am auzit şi n-are nicio noimă.

Aşa de mult aş vrea totuşi să vorbesc de ceva drăguţ, de prietenii mei, de cel pe care-l iubesc, dar nu mă simt capabilă să scriu despre ceva pozitiv. Nu chiar acum. Parcă se adună toţi norii deasupra mea ca în desenele animate şi începe să tune şi să fulgere doar, şi doar pe mine. Nu sunt mândră de faptul că, fiind anti-ecologistă and all that craps, un motto al meu se enunţă "După mine, potopul". Acum potopul e chiar pe mine. Şi nu-ncerc poziţii sexuale cu el, c-ar fi ciudat. Da' mă fute la cap ceva de necrezut...

Nici nu prea îmi vine chefu' să vorbesc de ziua tuturor duduilor. Care e iarăşi o tâmpenie comercială din care lumea iese aparent fericită. Am cam aceleaşi opinii ca şi despre paişpe februarie. Două prostii apropiate ca dată calendaristică. Numai că una a fost prostie mereu (paişpe februarie), iar alta s-a supracomercializat până a devenit din ziua mamei, ziua "Iei, am vagin". Că alt motiv de bucurie sau de sărbătoare nu văd pentru dudui şi alte fete. Mamele, da. Prin femei, eu înţeleg ceva împlinire, ceva mai important, nu toate donşoarele. Alea ce respect merită că-s "femei"...ce au realizat? Merit eu respect? Am născut pe careva? Nu. Sunt un simplu om care nu merită zi dedicată. Nu de alta, da's doar 365 de zile pe an şi noi depăşim 6 miliarde de suflete...

Nu îmi stă în fire să scriu despre problemele mele, sau să vorbesc tuturor despre sentimentele mele. Nu voi face asta niciodată, aşadar sper să scap prin forţe proprii de nea Potop. Tot ce pot spune este că anumite valori pe care le preţuiesc la un prieten se încalcă. Cu desăvârşire. Fmm de ele principii de doi bani, că oricum se pierd la prima bătaie din palme. Fmm de oameni fără caracter, moi, stupizi. Fmm de promisiuni încălcate.

Nu mai vreau să-mi fac nervi din nimicuri...Îmi cer scuze celor care au aşteptat postarea şi mi-au tot zis să scriu pe blog că mereu dau exit dezamăgiţi browserului după ce văd că n-am postat de mai bine de 2 săptămâni. Ei, asta-i postarea mea, priviţi-o! Un omagiu adus sentimentelor mele amare pe care n-am să le enumăr, că nu se cade să fac asta pe blog. Şi verde-n faţă e aiurea, că arunc cu înjurături de parcă-s note muzicale în concert. Adică abundent, asta vreau să zic. Şi ce-i prea mult, strică. Aşa că voi încerca ca atunci când mă voi exterioriza să o fac conştient şi calm.

Până una-alta...poate ne vedem pe stradă şi ne luăm la pumni, poate doar ne întindem pumnii şi-i atingem într-o salutare sincronizată, sau poate dăm şi-o îmbrăţişare simplă, care-nlocuieşte relaţii false cu pupături distante pe obraz. (La voi mă refer aici, pisi, cum te-ai prins?)

Subsemnata nu mai are idei cum să vă salute original, aşa că vă pupă şi ea pe obraz, de la distanţă, în timp ce-şi ţine încheieturile îndoite ca o felină ce este. (No', să răd şi io puţin:)) )

Cris (a.k.a Shortie -în mod exclusiv).

Să celebrăm iubirea, plm!

2010-02-10T17:51:00.012+02:00

Am zis unor oameni că următoarea postare va consta în menţionarea "minunatei" sărbători comerciale ce ne ia în braţe peste 4 zile: Valentine's day. Pentru mine este o adevărată onoare faptul că îmi permit să scriu despre anumite astfel de evenimente pe dubioşenia de blog, întrucât mă doare în anus, rect şi în neuitatul cur de ziua de paişpe. Să pomenesc şi motivele pentru care sunt absolut dezgustată de această zi/ sărbătoare wannabe:

1. Aerul devine îmbâcsit de parfumuri D&G purtate pe piepturile gingaşelor pipiţe romantice în timp ce se plimbă cu iubiţicu' care, distras de decolteul duduii, nu realizează că aşteptările ei în privinţa cadourilor au crescut considerabil faţă de anul trecut.
Own: Poetic, nu? Still kinda sad, guys :(

2. Toate reducerile şi ofertele au loc în cuplu, magazinele aşteaptă ca un cuplu să le treacă pragul, ziarele conţin articole pentru cupluri, la TV şi radio sunt ştiri despre cupluri (şi suicidul cuiva dintr-un cuplu), emisiunile şi muzica sunt cu dedicaţie specială...............pentru cupluri.
Own: Kinda sad, too. De ce nu se face o sărbătoare şi pentru siamezi, că ăia nu's împreună doar de Valentine's? :(

3. E un moment dubios de nepotrivit să-ţi laşi iubiţicu' având în vedere minunăţiile pe care ţi le oferă, aşa că neavând cum să scapi de alte pălăvrăgeli, tragi decolteu, te parfumezi niţel cu D&G, et voilà!
Own: Te vezi tu cu Gigel pe cinşpe, pisi, că el nu-i aşa disperat :-j

4. Pentru cei care fac parte din clublul "Urâm rozul, florile, urşii de pluş şi inimicile"* imaginile omniprezente cu drăgălăşenii sunt mai mult decât painful.
Own: Adevărat chin, dacă mă lasaţi să continui. Nu e nimic mai slow-motionat şi colorat decât acest motiv pentru care paişpe februarie sucks.

5. E o amărâtă de chestie comercială pentru care arunci cu bani în stânga şi-n dreapta să o faci pe pisi să te dorească şi mai mult diseară...
Own: ...Pe tine sau pe hârtiuţele tale cu chipuri de scriitori, poeţi sau preşedinţi.

6. Nici nu vine de la români, ci de la cretinii de americani care tot timpu găsesc ceva inedit pentru a "stupideniza" populaţia.
Own: Şi asta e tot sad pentru că ne pierdem din patrotism....gen. Nu că ar avea cineva notat în calendar când urmează Dragobetele sau că i-ar păsa... da' Valentine's day, mă băieţi?!

7. Şi masculii devin plini de estrogen odată cu duduile inimilor lor. Şi, aşa cum nici siamezilor nu le putea ieşi mai bine, devin un cuplu plin de fericire...şi iubire...şi sentimente....şi cadouri....
Own: ...Şi fără bani. Asta e sad pentru mine deoarece se vor lua my dudez de mine că iar sunt misogină şi vorbesc de estrogen.

8. Nu văd niciun motiv pentru care oamenii să îşi exteriorizeze sentimentele la nivel global, toţi într-o singură zi.
Own: O SINGURĂ ZI! TOT GLOBU'!

9. Ipocrizia are dimensini enorme. Peste tot se urează "Happy Valentine's day" de parcă ţi-ar păsa şi ai simţi vreun spirit al sărbătorii.
Own: Dacă mai ai neuroni, nu îţi pasă deloc şi nu simţi niciun spirit. Deloc! Niciunu'!

10. Aţi observat cam ce fel de specii de oameni sunt tot o dragoste ş-o armonie cu pilejul zilei de paişpe?
Own: No comment! X_X

Şi spre încheiere, salut my crew, respect din burtică. Uelcam lui Dani a.k.a. Harry Potter into my crew...nu îl atac pentru că nu doresc să păţesc ceva noaptea...îl salut şi pe obsedatu' de Ţiţi, care se rupea în figuri să mă convingă să termin de scris această postare... "Happy Valentine's day" pentru Zuzu, care va viziona "Lacul lebedelor" pe paişpe...sper că lasă lebedele să danseze în treaba lor, nu de alta da-i şi sezon de împerechere...La fel pentru Onaci, care azi a fost în Iulius şi s-a regăsit la motivu' nr. 4, so join the club \m/..."Happy Valentine's day" pentru Alice & Vulturu' şi la mai mulţi ani împreună. Sper că nimeni nu va suferi contracţii involuntare ale diafragmei* după această postare.

Aceeaşi urare şi pentru tine în speranţa că vei găsi un suflet cu inimă mare pe care să-l iubeşti, dar mai ales să renunţi la obiceiul vicios de a te auto-mângâia (hai să sune tandru, nu?) atunci când alţii petrec clipele feerice de iubire, neavând habar de motivele pentru care....they suck sooooo bad. Ş-am zis!

Aşadar, lăsaţi prostiile şi auto-iubiţi-vă mult,
Cris.

*"Urâm rozul, florile, urşii de pluş şi inimicile" = club fictiv, pură imaginaţie, so don't ask for add; inimici = inimioare

*contracţii involuntare ale diafragmei = sughiţuri; diafragma = muşchi între abdomen şi torace, nu ce foloseşti tu, pisi, să nu-i faci bebe lu' iubiţicu'.

Romantică ;x

2010-01-31T00:32:00.004+02:00

Minunat. A trecut şi party-ul de ziua mea. A fost joi seara şi-a ţinut până pe dimineaţa. Dada, nu sunteţi informaţi greşit, ziua mea e pe 3, indeed. Doar că m-am întors de la Cluj şi am vrut să o fac cu my dudez. Ziua, of course.
Şi cum s-a aflat că l-am pomenit pe Ţiţi-san în postarea anterioară, repede toţi pă mine: "Da' de mine ai scris?" Ei, uitaţi, cretinilor că scriu acum. A fost cea mai tare aniversare şi sper că şi voi aveţi doar superlative ;x d'alea bune.
For instance, cu Onaci vorbesc chiar acum şi a avut onoarea să îmi confirme faptu' că un kit pe care îl consideram futut, era, într-adevăr, futut, Gr8 helper. GJ Onaci.

Cu Zuzu şi cu Mia am venit ieri de la Cluj şi dormeam pe bancheta din spate a maşinii ca nişte bagaboande nedormite după o noapte de Guţăreală.
Greblă a fost static ca şi o unealtă de grădinărit şi a dormit toată noaptea. Fagg'!
Nemeş a fost ca un copil cretin. Ca întotdeauna.
Cu Ţiţi şi cu Vulturu am jucat nişte poker pe la 2 dimineaţa şi am şi uitat de atunci. Bleah, îmi amntesc că am dat Fold de 2 ori la chintă...nabă =((.
Mia mi-a băgat nişte namile de pornozităţi pe laptop şi apoi se uita la ele ca la horrors, gen X_X.
Nemeş, Onaci şi Ţiţi mi-au luat volan. AM VOLAN! Cu pedale cu tot. AM VOLAN CU PEDALE!
And so on... că restu' au plecat înainte de 12 când a început vandalismu.

Bă, io vă iubesc. Cris vă iubeşte mult de tot. Şi data viitoare luaţi-mi şi o consolă...aşa...ca bonus la volan ;x Şi toţi sunteţi cretinii mei favoriţi...my dudez. Vă iubesc, mă coaelor. Şi găurelelor. Şi hermafrodiţilor.

Drace...închei că deja sunt romantică. Nebunie. Sunt romantică. Dubios de romantică.

Cris pupă 'şto pe cei dragi şi le urează ierni de 30 de grade cu minus celorlalţi.

Iarna se numără popii

2010-01-17T14:18:00.008+02:00

Şi nu vorbesc de cărţi de joc. Parcă sunt ciupercile după ploaie, măcar de-ar fi şi ei utili la ceva. Să fiu mai pe înţelesul celor care citesc acum: vorbeam de viitorii popi, nu cei actuali. Popi wannabe. Jmecherii de la teologie. Ies de peţesc fete inocente spre măritat...şi au dat de mine -> şi le-am potolit setea de măritiş. Nicio dubioşenie. E ceva perfect caracteristic mie.
Să-nţeleg din asta că am un dar de a schimba lumea? Fiecare se schimbă în preajma anturajului sau altor persoane. Uneori dezamăgesc. Foarte des. Şi îmi pare rău dacă sunt nostalgică când îmi cer scuze anumitor dudes că am greşit & stuff.
Dar s-o dăm naibii că nu dezvolt idei triste. The point is...mă caută "puştani", viitori popi, cu texte mirobolante despre iubire şi măritiş. Am făcut mişto de ei, am fost sarcastică, ironică, prefăcută...de toate. Nu se prind. Lesson for today: do not act fool with stupid people.

Chiar de câteva minute m-a sunat şi i-am zis direct să mă lase. Acum aştept faptele. Altfel mă răzbun şi dacă îmi va zice că e împotriva poruncilor gen.
Am dat şi de un isteţ de la Medicină. M-a ameninţat că mă va fute nu numai în anus, ci şi în cur şi în rect. Acum mă întreb cum rămâne cu orificiul anal. L-am întrebat ce învaţă el la facultate despre geneză (că pe acolo se învârt pseudo-studiile sale) şi mi-a zis sec: "Nu am ajuns la lecţia asta." Atunci când mă operează un medic nu vreau să se oprească la aortă şi să spună că mai departe a lipsit de la cursuri. Prefer să mor. X_X

Cât despre mine şi ai mei...Connex*. Îl pomenesc pe cretinu de Ţiţi că e narcisist gen. Şi el mi-a zis să scriu de el. Parcă eşti un mucos de 3 ani care face cu mâna din public la Andreea Bănică pe scenă şi vrea să i se răspundă. Cică s-ar simţi important. Nice one!

So, Cris vă salută şi vă reaminteşte că urmează ziua ei şi că anul acesta se va bucura dacă o veţi impresiona cu nişte cadouri fabuloase.

Mă-nclin (şi nu pentru a da ocazia împlinirii unor fantezii cu anusuri şi recturi),
Cristina.

P.S. Ţiţi nu are nimic de-a face cu Andreea Bănică şi nu el a fost surprins de paparazzi aseară cu ea. No shit!

*Connex = Viitorul sună bine

Evil shit x_X

2009-12-05T15:48:00.009+02:00

HA-HA! Şi nu "Ho-ho" că nu sună evil. Am decis că îmbătrânesc, iar asta de la minunata vârstă de şaişpe ani. Numai eu zic asta, dar pare să-mi fie de ajuns. Doar zilele trecute mă căuta un fraier de care puteam să jur că n-am auzit în viaţa mea. Parol! Iar eu, duh, evil shit: îi spun că habar nu am cine e. Şi probabil chiar nu l-am văzut în viaţa mea. Bineînţeles că se mai întâmplă să ştiu cine e, dar atunci sunt proastă pentru câteva secunde. Şi sunt proastă, nu mă prefac. Sunt tot ce-i rău şi evil pe lume într-una. Ca-cafeaua. Şi mor după mine, dar nu că mă iubesc, ci de râs. Uneori mă prăpădesc de râs de cât de stupidă sunt. ("Nu-mi spune că-s stupid că nu sunt stupid!") Şi dacă acum o să spună careva: Touché! atunci să ştiţi că sunt luată drept foarte sinceră :) Păi nu?
Era să uit: "Touché!", "Bergenbier!" nu-s ale mele, nici ale voastre. Nici ale urmaşilor-urmaşilor nu-ştiu-cui! Dar, mai ales nu ale voastre, aşa că nu le mai însuşiţi! Primu' e francez şi-al doilea o bere, deci mi-am încheiat pledoaria aici. :)

Vă pup pe portofel (din nou, pentru că e criză, duh!),
Cristina.

A vorbi sau a nu vorbi despre porcării?

2009-11-24T00:01:00.006+02:00

E deja mâine şi-am senzaţia că n-o să-mi convină testu' de peste ceva ore de la Mate. Da' să trecem peste asta că mă deprimă. Învăţatul mă duce cu capul la copii care stau să-şi taie venele la un colţ de stradă, iar simpla deschidere a caietelor mă întristează. Mdea... :( Să fie vremea? Să o iau iar spre calea meteorologiei? Hai să nu, totuşi.
O să dezvolt subiectul puţin, da' o să-l termin "suspendat", în mod fulger. (Mi-e grozav de somn iar epilogul nu e niciodată un apogeu în ceea ce zic, ci dimpotrivă, sunt criticată pentru radicalitatea cu care termin ce am de zis. Repejor.)Aşadar, topic. Start.
Mult mai deprimante găsesc situaţiile în care sunt pusă de prieteni sau simple cunoştinţe când îmi cer sfatul cu privire la o trădare din partea altora. E o chestiune generală. Are deja o uriaşă amploare prin faptul că există naivitatea.
Starea de naivitate se poate trage pur şi simplu din optimismul incurabil. Iar acesta se trage, la rândul său, din speranţe şi iluzii. Atât fondate cât şi nefondate. Unii indivizi văd în anumite alte persoane prieteni. Poate o viziune nefondată. O aparenţă şi-atât. Îşi pun speranţe în relaţii în care ar putea fi dezamăgiţi. Sunt plini de optimism, crezând că şi-au găsit pe cineva care să le fie alături, aşa cum prietenii sunt în momentele mai nasoale. Spre final, chiar dacă devine evident faptul că s-au înşelat în privinţa acestora, continuă să fie creduli, naivi şi să spere că e ceva trecător şi că, de fapt, prietenia se va arăta la momentul oportun. Dar cine şi cui a zis că prietenia aşteaptă un moment oportun pentru a apărea? Eu chiar credeam că e invers şi că prietenia îmi seamănă la capitolul spontaneitate.
Deci, înainte să ceri sfaturi, nu mai fi naiv. Deschide ochii că nu e aşa greu să ai în faţa ochilor tăi o balanţă imaginară pe care să cântăreşti doar tu evenimentele din jur. Pentru a cere sfaturi, tre' să fii în cunoştinţă de cauză. Adică... nu cere ajutor cuiva fără să ai o bază în experienţa de viaţă. Ştiu că aparent sună absurd şi că tocmai dacă nu ai mai trecut prin aşa ceva e indicat să ceri sfaturi, da' ce-ar fi ca, mai întâi, să te respecţi şi să încerci să îţi oferi chiar tu ajutor. Aşa mai scăpăm de smiorcăieli aiurea şi de oameni cu capu-n nori. Şi-am zis!

Puya cel optimist

2009-11-10T23:04:00.004+02:00

Vorbesc serios, nu-i așa că băiatu' ăsta e în toane mai bune ca nicicând? Zice că poate schimba lumea mai nou. Și io care mă consideram optimistă. Dacă tot zici că o schimbi, du-te dom'le la BEC și depune-ți candidatura să vedem faptele din cântece. Că se spune că Puya e foarte adevărat. Nu contrazic. Poate chiar ar reuși să o schimbe. Bravo, mă! Sau poate nu.

Azi am dansat într-una, am avut o stare chiar faină. Știu io de ce. Și Bergenbier! :>