Dai un ban, da' stai pe targă?!
Posted: sâmbătă, 14 ianuarie 2012 by Dubioasa© inEi, oricât aş încerca să mă abţin din a scrie şi eu ceva despre evenimentele din aceste zile, nu se poate şi pace. Şi cine mă cunoaşte presupun că se cruceşte la citirea declaraţiei anterioare.
Spiritul de român, ăla pesimist şi delăsător, specific atât mie cât şi multor altora, ne face pe unii să credem că revoltele sunt trecătoare şi nu vor avea efectul scontat. Măi, sincer, începe inima a-mi bate dând din atrii la auzirea scandărilor mulţimii. Trebuie să recunosc că de data aceasta e alftel, de data aceasta nu rămâne aşa.
Marii pretinşi filosofi autohtoni vor zice că aberez. Să o luăm şi la modul obiectiv, cum îmi place mie să indic, căci aşa se construieşte o argmentare! În primul rând, numărul de protestatari este în creştere şi violenţele au purces. În al doilea rând, ce vedeţi la TV nu se numeşte propriu-zis "protest", ci e o revoltă de dimensiuni (momentan) reduse. Nici nu caut definiţia, fiindcă o amărâte de definiţie e de prisos în asemenea situaţii. Desigur, nu se poate pune semnul egal între prezent şi 1989, când, deşi nu eram născută şi nici măcar nu mă agitam prin pântecul maică-mii, revoltele au dus la o adevărată revoluţie. Punctez revoluţie, e aberant să se pomenească de o "lovitură de stat" şi atât. Cel puţin în memoria celor decedaţi atunci. Eu nu am fost în '89, deci nu fac parte din ăia care l-au dat jos pe Ceauşescu, după cum cântă filosofu' Puya, în numele românilor bravi, adulţi pe atunci, şi nu puşti cu apucături de golan bătut de soartă (nici măcar, ci în devenire). Nu în ultimă instanţă, schimbarea unui preşedinte nu va însemna ieşirea din recesiune şi nici răsturnarea dorită; doar treptat se va putea ajunge la ceva asemănător şi cu lideri mai capabili (mda...). Doar schimbarea regimului sau a constituţiei. Şi nu o zic în calitate de elevă cu 7 la istorie, ci de om aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. Ironia polisemiei: îmi ajunge liceul pentru asta!
Nu mai vorbesc de faptul că povestea cu SMURD, este doar picătra care a umplut paharul şi oricine zice că ăsta ar fi singurul motiv e lipsit de orice simţ, inclusiv bunul simţ. Cauza e cunoscută, nu necesită un tam-tam de prezentare.
Poate vă daţi seama cu uşurinţă că am scris destul de repede, dar sper că nu şi haotic. Mesajul - îl rezum pentru cei care reuşesc să citească o frază logică mai lungă de 2 rânduri - este că o schimbare tot va avea loc, şi că trebuie să înţelegem până la ultimul cetăţean că măsurile luate sunt, din păcate, necesare. Respect pentru cei ieşiţi în stradă. Pe săptămâna viitoare veţi primi întăriri dacă se continuă! (Nu dau explicaţii pentru absenţa mea până atunci din motive personale.)
Semnat: o cetăţeană.

