Lumea se împarte în multe grupuri lipsite de perfecţiune. Vezi la tot pasul nu doar indivizii cu hardu' stricat, ci şi grupul din care fac parte. Şi stai, şi te holbi', şi te întrebi: de ce s-au mai băgat la aceeaşi grămadă de rataţi? Aceeaşi întrebare şi pentru gaşca mea: voi cretini + eu cretină = wtf?

Mă-mpingeţi de parc-aţi vrea să părăsesc incinta,
Dar în subconştient ştiţi că vă reprezint ginta.
Vedeţi de ce nu scriu eu de astea? Pentru că m-aş complica mai mult, iar intelighenţia nu m-ar înţelege. Again. Abia reuşesc să nu mă dezmint, fapt pentru care încerc din răsputeri să corespund unor reglementări stricte. Desigur, în cuvintele anterioare am părut în cunoştinţă de cauză, deşi am aberat pe toate planurile. Şi m-aţi crezut. Asta e treaba cititorului acestui blog: să dea din cap şi să îşi alungească ochii.

Îmi ating buzele şi le şterg de parcă tocmai ce am reuşit să ucid pe cineva cu ele. N-am ucis pe nimeni. Aş zice chiar că n-aş ucide nicio muscă, dar hai să nu exagerăm. Mi-am dat seama că "a ucide" înseamnă mai mult decât a face pe cineva să tacă. Vreau să tacă mulţi, mai ales ăia cu neuroni împărţiţi cu raţia alimentară. Dar nu vreau să reduc pe nimeni la tăcere în sensul ăsta. Să ucid pe cineva printr-un sărut...De ce se foloseşte asta în filme?

Deseori aud expresia conform căreia "totul are o limită". Şi cât de des! Dar mie nu-mi pare să fie aşa. Consider că multe lucruri au o limită, dar nu toate. Şi nu mă refer la univers şi la prostie. Bine, poate puţin la prostie. Până şi minunata creaţie, omul, care susţine ferm că "se umple paharul" şi alte clişee pe care le-am putea încadra în "Proverbe desfiinţate în mod prea puţin poetic (II)"; doar că nu am chef să fac vers alb în clipa de faţă. Nici de ăla colorat şi parfumat, care deseori deformează ideea iniţială doar pentru a ajunge la rimă. Ce e mai important? Mesajul sau rima? Voi gândiţi-vă în continuare, răspunsul meu e: "mesajul, desigur".

Recunosc că îmi place să păşesc cu dreptul atunci când intru într-o cameră. Atunci de ce fac introduceri aşa retardate? Las expresii pentru că impresiile sunt mereu greşite. Îmi place să văd chipuri necunoscute, să vă consider nişte biete necuvântătoare care rămân fără grai doar atunci când îmi fac numărul şi pe urmă să aplaude la unison.