Aflată într-o continuă schimbare, subsemnata începe să creadă că poate a exagerat. Îşi cere scuze pentru orice contrast care dăunează pupilelor. Dar nu se poate abţine, din câte mi-a şi spus. Şi e greşit să cred că a vorbit cu mine de vreme ce e singură. E una şi aceeaşi, cum a vrut mereu să fie, dar anumite circumstanţe au fost neaşteptate.


Fiecare dintre noi are anumite clipe în care are impresia că totul e diferit. Şi toţi ne apucăm să reacţionăm pueril, fără a şti că a doua zi vom regreta. Nu mă refer la chestiile mărunte, ci la tot. "Nu trebuia să-mi cumpăr bluziţa asta, ci aia cu paiete" e cel mai mic dintre acestea. În plus, niciun om întreg la cap nu ar trebui să-şi facă astfel de probleme. Conform unor studii economice însă, toţi trec prin asta la un moment dat. Face parte din ceva numit "comportamentul consumatorului". True story!

Astăzi a fost o zi în care mi-a părut că totul e diferit. A început bine şi am crezut că se va termina la fel, dar iată că m-am înşelat iar. Nu pot înţelege de ce nu găsim absurditatea în senzaţiile astea. De ce nu vedem că e prea brusc, deci imposibil? De la "nu" la "da" e cale cât diametrul unui cerc şi a vedea brusc lumea de la ceva plan la o simfonie pentru simţuri e eronat. Asta dacă iluziile sunt eronate. În ce mă priveşte, iluziile mele sunt menite să îmi strice pofta de căşti noi. Nu's normală, dar când vă zic asta, credeţi că e metaforă. Totul se răsfrânge asupra mea şi-a ironiilor mele, pe principiul povestioarei cu tentă de fabulă în care ciobanul e mâncat de lup după ce a strigat aiurea după ajutor. Nu mă miră finalul ăsta. Spoiler alert?!

Scurt şi cuprinzător, nu vă mai chinui cu teme de gândire (mai ieşiţi şi voi din case, ce tot citiţi bloguri?), ci vă urez o vacanţă întocmai precum meritaţi,
Cristina.