Mă pregătesc să vorbesc de parcă aş ţine un discurs. Deşi sunt conştientă de numărul foarte limitat de oameni cărora nu li se fâlfâie de persoana mea, rămân fermă pe poziţii şi lovesc cu continuări. Oarecum, ăia care intră şi ies sunt buni duşi, aşadar cei care revin devin cei cuantificabili. Iar cei care pleacă pe uşa din spate devin limitaţi. Mintal.

Câte specii de plante pe Pământ, atâţia oameni proşti. Şi dacă numărul speciilor este mai mare, înseamnă că suntem în mare pericol. Eu am puternica impresie că sunt într-un pericol iminent. Nu fizic, ci psihic. Dar poate că proştii te mai şi rănesc. Dacă pun toţi oamenii întâlniţi pe talerele unei balanţe, voi constata că talerul cu cei care nu m-au agreat şi nu i-am agreat e lăsat foarte jos. Ştiu că Ţiţi e pe celălalt taler, iar acest lucru îmi subliniază ideea.

Sincer nu regret nimic. Deşi bat cu pumnii în masă şi înjur de morţi, nu aş fi ceea ce sunt acum fără talerul cu... "talente". Nu aş fi firea asta de om dată dracului, dintr-o bucată, directă, seacă, foarte duplicitară etc. fără maleficul din umbră. Până şi voi reprezentaţi maleficul, oricât de mieluşei aţi părea. Am o dorinţă aprinsă să aflu de ce sunteţi ipocriţi cu mine. De ce vreţi să ne jucăm pe terenuri minate? Am fost pe aici înainte, în primul război mondial şi am plasat minele ca în Minesweeper. Sper, spre binele vostru, că sunteţi familiari cu acest joc.

Am dat "pause" la o piesa de la Muse doar ca să mă concentrez să închei. Nu că aş avea ceva nou de spus, dar ca să fiu prezentă din toate punctele de vedere. Şi...să nu uit: vreau ca următoarea postare să fie cu voi şi doar cu voi. Iar prin asta vreau să zic că nu voi orna eu tortul, scriind iar spre exasperarea unora, ci vă voi lăsa pe voi să scrieţi orice simţiţi pe tema Regrete. Puteţi face asta pe unde apucaţi şi daţi de mine. Şi dacă am şi chef...e superb!