Ei, oricât aş încerca să mă abţin din a scrie şi eu ceva despre evenimentele din aceste zile, nu se poate şi pace. Şi cine mă cunoaşte presupun că se cruceşte la citirea declaraţiei anterioare.

Deci mă plimbam aiurea prin apropierea blocului şi oamenii mergeau în jurul meu. La semafor m-am oprit fapt pentru care am cam fost nevoită să asist la unele conversaţii telefonice. O duduie blondă în trening vorbea la telefon şi la un moment dat am auzit-o spunând: "Unde sunt? Păăăi lângă Brinel." Jur cu mâna pe locul unde exista odată un suflet că a fost cea mai epică replică din acea zi. Nu minţea femeia, nu fiţi neciopliţi! Imediat pe acolo e Brinelul, într-adevăr, doar că nu mă aşteptam să folosească un punct de reper aşa de...banal.

Nu săriţi că iară-mi cad meteoriţii, da? Ignorăm lipsa de interes evidentă din partea mea şi rămânem prieteni. Că aşa-i frumos!

Bă, e vară, şi încep aşa că ăsta e protocolu'. Vă las să vă stingeţi ţigările slim în timp ce mestecaţi tutunu' crud servit pe tavă ca desert. În meniul de astăzi: răbdări prăjite.

"Să n-ai încredere în nimeni" e o vorbă pe care mulţi n-o respectă deşi o susţin. Aş fi ipocrită să spun că fac excepţie. Mă declar cu mâna pe inimă una dintre cele mai naive persoane de pe lumea asta. Dar câte trebuie să oferi pentru a fi sigur că te poţi baza pe cineva? Răspunsul e-n aer şi cred că mi s-au terminat rezervele de heliu.

Aflată într-o continuă schimbare, subsemnata începe să creadă că poate a exagerat. Îşi cere scuze pentru orice contrast care dăunează pupilelor. Dar nu se poate abţine, din câte mi-a şi spus. Şi e greşit să cred că a vorbit cu mine de vreme ce e singură. E una şi aceeaşi, cum a vrut mereu să fie, dar anumite circumstanţe au fost neaşteptate.

Nu de puţine ori am menţionat că a-ţi face iluzii este o mare greşeală. Şi am spus-o cu atâta certitudine de m-aţi luat în serios. Bine aţi făcut! Mă bazez pe fapte adevărate, demonstrate de propria-mi experienţă de viaţă.

Să nu reluăm poveştile cu "mă numesc Cristina şi-mi place să mă distrez" pentru că sunt absolut inutile şi să ne aşezăm să ascultăm ce e cu experienţa asta. Promit că voi omite termenii "penitenciar" şi "abator". 

M-am hotărât să-mi alcătuiesc propriul destin. Dacă, prin absurd, aş şi reuşi să fac asta, m-aş autoproclama cumva. Mă proclam cum vreau, am dreptul ăsta.

-Ei haide, măăăi, se vaită minunata blondă în timp ce tocurile împung locul unde păşeşte, după un drum aşa lung mă duci la dracu' ştie unde?
-Pisi, nu înţeleg, şopteşte aproape mut Ţiţi, am închiriat o rachetă ca să ajungem pe Lună. Chiar nu ţi se pare superb?

Mă caţăr cum sare un păduche ambiţios, doar că mai am şi strategie în paşi. Ştiu că ţelul meu e mobil şi traiectoria se schimbă cu fiecare mişcare, aşa că nu subestimez ceea ce se numeşte "schimbare de planuri".

Afară-i răcoare, deci bine că stau înauntru. Mirosul de petrecere îmbibat în mâncare şi alcool, în zâmbete şi dans, mă trânteşte brusc pe scaun şi-mi închide ochii.

N-am un scop anume pe planeta asta. Nu vă sunt mamă, nu îmi ziceţi soră sau frate, nu ne ştim. Dacă ne ştim, rectificăm puţin. Pe mine nu mă poate şti nimeni.